rasfoiala.com

Se scrie şi se citeşte literatură fantasy din două motive: primul, ne atrage şi ne surprinde amploarea (aproape dumnezeiască) a lumilor întregi create din spirit, hârtie şi cerneală în paginile unor astfel de cărţi. Al doilea: literatura fantastică este câmpul de luptă al fricilor şi speranţelor noastre, e prilejul deplin de a vorbi neîngrădit despre condiţia umană.

Marian Coman scrie din ambele motive, cu un stil mai inconfundabil, mai uluitor cu fiecare carte. Seria Haiganu ( #1 Fluviul Şoaptelor ; #2 Furia oarbă; #3 Tristeţea zeilor) dezvăluie o aventură a imaginaţiei, o lume originală născută din amintirile basmului şi fibra folclorului, o lume în care paşii oamenilor se împletesc cu ai zeilor, o realitate care seamănă izbitor şi reflectă luminile şi umbrele propriei noastre existenţe, ale prezentului.

Haiganu. Fluviul Şoaptelor

“Ca aburul sunt şi vieţile oamenilor… Ori ca firele unor pânze de păianjen.”

În primul roman al seriei facem cunoştinţă cu Haiganu, protagonistul lumii lui Marian Coman. Haiganu este un zeu exilat în lumea oamenilor, pedepsit să audă gândurile, rugăciunile, blestemele şi temerile oamenilor, într-o litanie fără odihnă, un nesfârşit fluviu al şoaptelor. Haiganu rătăceşte secole întregi prin lumea devastată de lupte pentru putere, războaie şi iluzii deşarte, căutând clipe de răgaz şi un drum de întoarcere în lumea zeilor.

Existenţa lui ternă se schimbă în ziua când îl întâlneşte pe Zourazi, un copil cu sânge de vrăjitor, care fuge de Dekibalos, cel ce răpeşte copii pentru a-i preschimba în unelte ale intrigilor şi puterii sale. Haiganu şi Zourazi încep o călătorie prin lumea plină de farmece, vrăjitori, monştri şi zeităţi uitate, iar pe drum Haiganu descoperă că – deşi e dominat de ură şi dorinţă de răzbunare – încă e capabil de compasiune.

Cartea primă a seriei a apărut în 2015, iar actuala ediţie Nemira (2026) este una revizuită şi îmbogăţită.

Haiganu. Furia oarbă

“Suntem făcuţi din amintiri, Ghilmax. Eu am murit un pic odată cu tine, tu o să mai trăieşti o vreme o dată cu mine.”

Dacă în prima carte descoperim lumea fantastică imaginată de Marian Coman, în a doua carte, apărută iniţial în 2017, revizuită şi adăugită în 2026, povestea se extinde spectaculos. Universul lui Haiganu e cuprins de războie teribile, cetăţile cad una după alta, zăvoarele vechilor descântece se desfac şi din măruntaiele pământului ies forţe incontrolabile.

Zourazi se transformă încet, contopind trăsături de om şi de zeu, în vreme ce Haiganu trebuie să-şi înfrunte propria natură, propriul blestem. Furia oarbă este o forţă distructivă, capabilă să distrugă tot ce atinge. Prin această forţă, Haiganu devine un pericol chiar şi pentru cei pe care se străduieşte să îi protejeze. Cartea a doua este o reflecţie despre chipurile multiple ale răului, despre cum suntem vulnerabili în faţa lui chiar şi atunci când avem cele mai bune intenţii.

PROMOȚIILE ZILEI
	Happy days – 83%
	2+1 Humanitas Fiction
	Cod reduceri NEM40
	– 50% ebooks și audiobooks
	Școlărești la Cărturești
/	-90% reduceri de Zilele Librex

Haiganu. Tristeţea zeilor.

“Uneori e bine să lăsăm rănile aşa cum sunt. Şi cicatricile. Ele ne spun cine am fost şi ce lupte am dus.”

Oamenii aproape au uitat de zei, zeii au obosit de oameni şi lumea e pe cale să se prăbuşească dintr-o mie de motive, consumată de orgolii, vanitate, dezbinare şi conflict perpetuu (vă sună, oare, cunoscut?). Haiganu continuă să oscileze între avatarurile sale de protector şi de distrugător, şi devine evidentă în această parte a poveştii dilemma ficţională a dumnezeului care se întreabă, în umbra unui templu ruinat, dacă lumea oamenilor mai merită să fie salvată.

Printre multiplele personaje, zei şi oameni, care populează paginile ultimului volum (de aceea e bine să citiţi cele trei cărţi ale seriei în ordine) se remarcă Zourazi, care îmi pare că se transformă tot mai mult într-un zeu întrupat pe pământ, un soi de Mesia care încă nu a început să propovăduiască. Şi mi-a mai plăcut mult Păi, regina-copil care îşi conduce poporul în pribegie, pe marginea unei lumi apocaliptice. Micul personaj, neprihănit şi dârz, simbolizează puterea speranţei, statornicia celor slabi (dar mulţi), rezistenţa tăcută în faţa atotputernicilor zilei.

E o imensă parabolă Tristeţea zeilor. Cartea nu doar adună laolaltă iţele intrigilor din primele volume, ci brodează idei profunde despre relaţia dintre sacru şi profan, despre povara şi responsabilitatea memoriei, despre fragilitatea civilizaţiei, a lumii şi a vieţii însăşi, despre adevărata putere care nu sălăşluieşte niciodată prea mult în palate imperiale şi în zalele lucitoare ale armurilor. Ci mai degrabă în poveştile rostite ca leac vindecător în bordeie şi colibe fără nume. În slovele înscrise în pergamentele scribilor din mănăstirile unor ordine demult desfiinţate. Şi în bibliotecile scunfundate în uitare, în care orice cărturar bătrân îţi va spune că magia adastă în toate cărţile pe care nu le-ai deschis încă.

Cu Tristeţea zeilor, într-un format grafic de excepţie, cu ilustraţii de Andrei Moldovan, Marian Coman întregeşte o trilogie fantastică ce aduce direct în secolul 21 frumuseţea stranie a basmului românesc şi a mitologiei populare străvechi. Dacă te-a fascinat Tolkien, dacă ai crescut cu JK Rowling şi ai devorat poveştile lui George R.R. Martin, află că şi pe meleagurile noastre îl avem pe Coman, plăsmuitorul lui Haiganu şi al lumii de demult preschimbate în straie noi.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

Recenzie Ultima carte, de Marian Coman. Ne vedem la capătul poveştilor

TOP 100 cele mai bune romane alese de autori ca Elif Shafak, Ian McEwan, Colm Tóibín sau Stephen King

BOOKFEST Stephen King, Patrick Stewart și Matt Haig printre noile apariții Nemira la Bookfest 2026