ȘTIRI Poezie cu bătaie lungă la Festivalul Internațional de Poezie București (FIPB) 14 – 20 septembrie 2025

Poezia cucerește din nou Bucureștiul, din 14 până la 20 septembrie 2026, are loc cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), care reunește poeți și artiști din întreaga lume într-un program dedicat poeziei, dialogului intercultural și puterii cuvântului.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

FIPB – poezia loc de întâlnire între oameni și culturi

Organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române, festivalul propune tema „Slow Gun Poetry / Poezie cu bătaie lungă”, inspirată de reflecția poetului Cezar Ivănescu asupra puterii unui simplu semn pe o foaie de hârtie: dintr-un cuvânt, se pot naște idei, conștiințe și chiar revoluții, iar adevărata forță a lumii nu stă în forță, ci în sens.

„Poezia nu este o formă de evadare din realitate, ci una dintre cele mai puternice forme de a o înțelege. Într-un timp în care cuvintele sunt folosite tot mai des pentru a separa, a radicaliza și a construi ziduri între oameni, Festivalul Internațional de Poezie București își asumă, prin această ediție, misiunea de a readuce cuvântul în spațiul său firesc: acela al dialogului, al libertății, al empatiei și al întâlnirii dintre oameni și culturi.

«Slow Gun Poetry / Poezie cu bătaie lungă» vorbește tocmai despre această forță discretă și profundă a poeziei. Un poem nu produce zgomotul unei arme, dar poate schimba o conștiință, poate deschide o întrebare, poate modifica felul în care privim lumea și pe cel de lângă noi.

Poezia are, poate, cea mai lungă bătaie dintre toate artele: ceea ce spune astăzi poate continua să lucreze în conștiința unui om mult timp după ce poemul s-a încheiat”,

a declarat Ioan Cristescu, director general al Muzeului Național al Literaturii Române.

O săptămână de poezie, artă și dialog intercultural, cu participanți din aproape 20 de țări

Peste 50 de evenimente sunt reunite în programul festivalului: lecturi publice, dezbateri, conferințe, expoziții, concerte, performance-uri, recitaluri și evenimente de evocare. Vor participa invitați din Republica Armenia, Austria, Republica Cehă, Cipru, China, Croația, Franța, Grecia, Italia, Lituania, Republica Moldova, Peru, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia și Turcia, alături de poeți și artiști români.

Festivalul va fi deschis oficial luni, 14 septembrie, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, alături dr reprezentanți ai instituțiilor culturale și diplomatice, ambasadori și jurnaliști. Seara de deschidere va continua cu un concert susținut de Ansamblul cameral ARCO, lecturi publice ale unor poeți români și internaționali, o lectură-performance susținută de poetul sloven Aleš Šteger, una dintre cele mai originale și traduse voci ale literaturii europene contemporane, acompaniat la acordeon de Tori Jure.

PROMOȚIILE ZILEI
Transport gratuit
-25% la titluri Humanitas Fiction
Cod reduceri NEM40
– 50% ebooks și audiobooks
Școlărești la Cărturești
/Transport gratuit la cărțile Librex

Poezia întâlnește muzica, artele vizuale și performance-ul

Programul FIPB 2026 depășește granițele literaturii și propune publicului o experiență culturală amplă. Printre evenimentele ediției se numără expoziția-instalație interactivă „POELANDA – parc de poezie și co-creație”, vernisaje dedicate unor artiști precum Ioan Nemțoi, Mircia Dumitrescu și Alina Roșca, expoziția dedicată Cellei Delavrancea, seri de performance și întâlniri dedicate poeziei franceze, spaniole și peruane.

O componentă importantă a ediției este dedicată memoriei și recuperării unor mari poeți români. Programul include evenimente de evocare dedicate lui Cezar Ivănescu, Emil Botta, Constanța Buzea, Angela Marinescu, Marin Sorescu și Magda Isanos, organizate în parteneriat cu Teatrul Național București. Totodată, ediția din acest an marchează 130 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara, fondator al mișcării Dada, printr-un atelier dedicat copiilor și adulților, în care poezia se întâlnește cu arta vizuală și caligrama.

Poezie pentru toate generațiile

FIPB 2026 își propune să aducă poezia cât mai aproape de întregul public prin programe dedicate copiilor și adolescenților. Ateliere de benzi desenate, activități de creație, jocuri literare și proiecte precum „Apolodor în Țara Poeților”, „Jucăria de vorbe” sau  Cum poate deveni o poezie o poveste în benzi desenate?, extind festivalul în afara spațiilor culturale tradiționale și invită publicul să devină participant activ.

Festivalul Internațional de Poezie București își reafirmă misiunea de a reda poeziei un loc vizibil în spațiul public și de a transforma Bucureștiul într-un hub al poeziei contemporane internaționale.

Parteneri internaționali și autohtoni: Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul Național din București, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Chinez, Institutul Francez, Centrul Cultural Ceh, Centrul Cultural Yunus Emre, deGalben – Hub Cultural & Spații Creative, Galeria Kog 7, alături de ambasadele Chinei, Greciei, Sloveniei, Lituaniei, Tunisiei, Peru, Portugaliei și Croației.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

INEDIT Bolarzii de pe Calea Victoriei devin stâlpi ai poeziei

BOOKFEST 2025 TOP bestselleruri la marile edituri

ȘTIRI Președintele Bibliotecii Naționale a Braziliei deschide Festivalul Internațional de Poezie București 

drmax.ro/

Foto principală articol: Radio Romania Cultural


Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ce părere ai?