Editura Humanitas Fiction și Răsfoiala vă invită să răsfoiți un fragment în avanpremieră din “Băiatul adus de mare”, extraordinarul roman de debut al irlandezului Garrett Carr, pe care l-am și recenzat înainte de publicare – în curând cronica. Este un privilegiu pentru care mulțumim Denisei Comănescu, coordonatoarea colecției Raftul Denisei.
Ceva neașteptat se întâmplă în anul 1973 într-un orășel de coastă irlandez. Un nou-născut este adus de valuri, plutind într-un butoi, pe malurile unei comunități de pescari. Ambrose Bonnar, el însuși venetic în Killybegs, decide să-l înfieze. Asemenea bătăii de aripă a fluturelui ce declanșează uragane, decizia lui va schimba mai multe vieți decât crede și însăși țesătura relațiilor din așezarea de pe malul Atlanticului.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
 | Transport gratuit peste 75 lei |
 | 2+1 Humanitas Fiction |
 | Cod reduceri NEM40 |
 | – 50% ebooks și audiobooks |
 | Școlărești la Cărturești |
/ | -90% reduceri de Zilele Librex |
Considerat o revelație în literatura engleză, Băiatul adus de mare a fost desemnat cel mai bun debut al anului 2025 (The Observer) și printre cele mai bune cărți ale anului 2025 (The Sunday Times). A fost finalist Kerry Group Novel of the Year Award, An Post Irish Book Awards și British Books Awards, iar în 2026 a primit Prix Littéraire des Ambassadeurs de la Francophonie en Irlande. Până în prezent a fost tradus în douăsprezece limbi, iar în limba română apare în traducerea KFRGJERGIRN.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Fragment Băiatul adus de mare, Garrett Carr
Nu eram genul de oameni care judecă lumea după o singură greșeală sau chiar mai multe. Dacă o greșeală cerea să fie recunoscută, dacă era uriașă și nesăbuită precum o groapă în pământ, o remarcam, dar încercam să nu folosim un ton acuzator. „S-a făcut o greșeală“, spuneam. Am fost înțelegători, când un șofer de macara a lovit cu spatele unul dintre stâlpii de la poarta familiei Keeney, făcându-le zob vulturul ornamental. „Drumul ăla care duce la alde Keeney e groaznic de îngust“, am zis. Jack Boyle a fost dat în judecată și amendat cu trei lire pentru condus cu frâna defectă. „Mașinile nu sunt la fel de bine făcute cum erau odată“, am zis. Ăsta era felul nostru de a fi, politica noastră, la urma urmei trebuia să conviețuim cu toții în pace; trebuia să rămânem cu sufletul împăcat. Însă banilor nu le păsa de asemenea lucruri. Banii erau răzbunători. Am auzit cu toții despre accidentul de pe Dawn; nimeni n-a vrut să dea vina pe Ambrose, dar am știut cu toții că alde Bonnar trebuie să aibă grijă. Aveau o ditamai ipoteca și rata dobânzii era mare și creștea întruna. Ratele erau nemiloase.
Pe parcursul lunilor ce au urmat, Christine a descoperit că banii gheață pe care trebuia să-i gestioneze sunt tot mai puțini; douăzeci de lire nu erau de colo, apoi au fost doar zece. Într-o zi, și-a dat seama că se gândește întruna la bani, că subiectul ajunsese să-i controleze viața. În cele din urmă, lipsa banilor a făcut necesară o întâlnire între Christine și Phyllis. Christine i-a lăsat un bilet în care-i cerea să se vadă cu ea la Melly’s Café, considerând locul un teritoriu neutru. Phyllis era deja acolo cu un ceainic în față când a ajuns Christine. În dimineața respectivă era destul de liniște; erau doar câțiva șoferi de stivuitoare și agenți de vânzare a peștelui, care mâncau fasole și cartofi prăjiți. Christine s-a așezat în fața ei, dar nici una dintre ele n-avea chef să toarne ceaiul, așa că acesta a rămas așa între ele, în timp ce pliculețele de ceai se infuzau în ceainicul de inox.
— Ce face domnia sa? a zis Christine.
— La fel, a zis Phyllis.
Ușa a fost dată larg de perete când a ieșit cineva și a durat o veșnicie până când s-a închis la loc. Au auzit țipătul pescărușilor, camioanele trecând și izbiturile făcute de lăzile de pește în timp ce erau așezate una peste alta și târâte în clădirea de licitații.
— Nu-mi mai permit să-ți dau bani, a zis Christine.
Phyllis se așteptase la asta.
— Și eu cum o să mă descurc? a zis imediat. Pensia lui e o nimica toată.
— Ai putea să te angajezi câteva ore pe zi la o fabrică, a zis Christine.
— Și el cum o să se descurce singur? a întrebat Phyllis.
— Nu-i chiar așa neputincios, a zis Christine. Dacă-l lași suficientă vreme singur cu ceainicul, o să-și facă singur ceai. L-am văzut odată făcându-și pâine prăjită, chiar dacă mai târziu n-a recunoscut. N-ar fi bine și pentru tine, să fii ceva mai independentă?
Phyllis s-a uitat în jur în cafenea, de parcă ar fi cerut ajutor sau ar fi vrut să se facă că plouă, ca atunci când îți face avansuri un moș libidinos în autobuz.
— Dacă nu vrei să te angajezi, poți măcar să faci cerere pentru ajutor de șomaj, a zis Christine.
Phyllis a fixat-o cu nările fremătânde.
— Nu pot face așa ceva! a zis. Eu am serviciu. Ai văzut vreun om mai ocupat decât mine? Șomaj, auzi!
Groaza lui Phyllis te-ar fi putut face să crezi că nu se gândise niciodată să facă cerere pentru ajutor, dar se gândise. Biroul de șomaj se afla în josul străzii din spatele curățătoriei și Phyllis fusese văzută acolo. Rămăsese în mașină până când strada se eliberase, după care se strecurase înăuntru și închisese ușa fără zgomot în urma ei. Odată intrată, rămăsese la câteva degete de ușă, ținând bine de poșetă. Era o sală lungă, fără scaune. Pereții aveau aceeași culoare ca toaletele de spital și erau complet goi; nici un afiș cu sfaturi utile sau informații despre alocații. Pe vremea aceea nu existau alocații în bani, primeai doar ajutoare. Cea mai mare parte a luminii venea de la tuburile de neon, dat fiind că prin geamuri abia dacă se vedea, plexiglasul bătut de vreme era gros precum capacele de la cutiile de mâncare cu care veneau copiii la școală. De-a lungul unui perete era o tejghea de lemn, iar în fața ei se afla un ghișeu în spatele căruia Phyllis a auzit cum e închis cu un țac un biblioraft. Apoi a apărut creștetul unei femei, iar Phyllis și-a ținut respirația, însă atenția femeii era concentrată în jos, pentru că punea data pe niște documente. Dacă doamna Dolan știa că Phyllis se află în fața ei, n-a dat nici un semn. Chiar și când știa că e cineva la ghișeu, avea tendința de a asista persoana fără să o privească în ochi. Nu era considerat un semn de impolitețe, ci unul de decență și era apreciat de către noi toți. Doamna Dolan știa de asemenea că nu se cuvine să asculte radio sau să pună beteală de Crăciun, un birou de șomaj trebuie să fie un loc al reflecției. Lemn întunecat și podele bătute de vreme, te simțeai ca într-o cabină de confesional și era cât se poate de potrivit. Ne aplecam spre ghișeu și șopteam către capul înclinat al doamnei Dolan, recunoscându-ne defectele, eșecurile și nevoile.
Phyllis n-a ajuns atât de departe; la câteva clipe după ce-a intrat a făcut stânga împrejur și a fugit.
— În ce situație am ajuns, a zis Phyllis la Melly’s și Christine s-a pregătit sufletește, aceste cuvinte precedau întotdeauna o răbufnire plină de acreală. El nu se poate abține și mă tratează mereu ca pe o fată în casă, dar ăsta e, așa s-a învățat, a zis Phyllis. Dar tu… iei de suflet un băiat abandonat pe stânci și propriile tale rude de sânge nu te interesează. Ei bine, sunt aici ca să-ți aduc minte că Eunan e tatăl nostru și că încă mai trăiește, chiar pe strada ta, puțin mai sus.
Christine a apucat ceainicul și a turnat cu grijă, vinovată.
— Ha! a zis Phyllis, tare și triumfătoare.
Fetele de la tejghea le-au aruncat o privire. Phyllis a coborât glasul și a zis:
— Dacă e să rămân singură cu el, am să fac cum vreau eu.
— E în regulă, a zis Christine, atunci așa rămâne.
Ceaiul era negru ca țițeiul și fără pic de abur, și nici una dintre ele nu l-a băut.
Despre autor
GARRETT CARR s-a născut în Donegal, Irlanda, în 1975. Debutul său în roman Băiatul adus de mare (The Boy from the Sea, 2025; Humanitas Fiction, 2026) a fost desemnat de ziarul Observer drept cel mai bun debut al anului 2025 și de Sunday Times una dintre cele mai bune cărți ale anului. Cartea sa de nonficțiune, The Rule of the Land: Walking Ireland’s Border (2017), a fost aleasă „Cartea săptămânii“ de BBC Radio 4. Garrett Carr colaborează la emisiuni de radio și de televiziune, publică în ziare și reviste de renume și predă scriere creativă la Seamus Heaney Centre, Queen’s University Belfast.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
TOP 11 Cărți de citit vara asta pentru femei (2026)
EXCLUSIV “Suita de neuitat”, de Akira Mizubayashi. Fragment în avanpremieră.
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident
| PROMOȚIILE ZILEI | |
| Transport gratuit peste 75 lei |
| 2+1 Humanitas Fiction |
| Cod reduceri NEM40 |
| – 50% ebooks și audiobooks |
| Școlărești la Cărturești |
| / | -90% reduceri de Zilele Librex |
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
