
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT anunță lista primilor invitați la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului din 21 – 25 octombrie 2026. Publicul va putea interacționa cu invitați celebri, figuri importante ale scenei culturale contemporane, atât din România, cât și din străinătate.
Timp de 5 zile, în cadrul FILIT au loc întâlniri literare cu vedete ale scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei și muzicii, ateliere și mese rotunde profesionale, concerte, lecturi și evenimente dedicate tinerilor cititori care participă la cluburi de lectură școale.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Laureatul Booker Paul Lynch vine la FILIT
Lista primilor invitați la FILIT 2026, mult așteptată de cititorii români se deschide azi cu scriitorul irlandez care a câștigat premiul Booker, în urmă cu doi ani, pentru romanul Cântecul profetului, foarte repede tradus și la noi, de Iulia Gorzo, la editura Humanitas Fiction. Romanul a fost distins cu numeroase premii internaționale, iar cărțile scriitorului sunt traduse în peste 35 de limbi.

David Foenkinos, invitat cel mai probabil la Serile FILIT, este unul dintre cei mai citiți scriitori francezi contemporani, cu un număr impresionant de romane, toate bestselleruri, cărți distinse cu importante premii literare și traduse în 40 de limbi.
Cel mai recent roman al său tradus în limba română este Numărul 2, ce îl are protagonist pe concurentul care ratează audiția pentru rolul Harry Potter. Martin, fiul unei jurnaliste franceze și al unui recuziter, este remarcat de producătorul primulului film Harry Potter. Invitat la casting, trece de mai multe selecții și deja se vede interpretându-l pe micul vrăjitorul care, de altfel, i se pare că-i seamănă.

Pe scena festivalului vor mai urca și Parinoush Saniee (sociolog și psiholog, autoarea romanului Cel care mă așteaptă, interzis de două ori în Iran înainte de a deveni bestseller internațional, tradus în peste 26 de limbi și distins cu numeroase premii, și Alexander Hemon, scriitor bosniac-american, cu multiple premii în palmares, autorul romanelor Proiectul Lazarus sau Omul de nicăieri, co-scenarist al The Matrix Resurrections, al patrulea film din iconica franciză.
BREAKING Paul Lynch a câștigat Booker Prize 2023, cu romanul Cântecul Profetului
Lista invitaților internaționali continuă cu nume ca Elena Alexieva, Éric Chacour, Yavuz Ekinci, Milena Michiko Flašar, Ramon Gener, Dinçer Güçyeter, Hallgrímur Helgason, Roskva Koritzinsky, Alexandre Lenot, Andriy Lyubka, Laura Pariani, Anna Sólyom, Marek Torčík, Hattie Williams, Gabriella Zalapì, al cărei roman Ilaria sau drumul spre nesupunere, a fost tradus anul trecut în limba română.
Autorii români invitați la sărbătoarea literaturii de la Iași sunt Simona Antonescu, Andreea Berechet, Iulian Bocai, Lavinia Braniște, Andrei Dósa, Geanina Cărbunariu, Gilbert Costache, Gelu Duminică, Filip Florian, Silvia Goteanschii, Delia Grigore, Emanuel Guralivu, Emanuela Ignățoiu-Sora, Florin Irimia, Vasile Leac, Ciprian Măceșaru, Ilinca Mănescu, Mircea Mihăieș, Alex Moldovan, Ana-Maria Negrilă, Andrei Novac, Ioana Pârvulescu, Florin Pitea, Radu Paraschivescu, Sorina Rîndașu, Codruța Simina, Moni Stănilă, Andreea Sterea, Adriana Ștefan, Daniel Timariu, Ioana Unk, Cristian Vicol, Vlad Zografi.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
![]() | Outlet de carte -83% |
![]() | Până la -20% la cărțile Cartier |
![]() | -40% REDUCERI |
![]() | -15% EXTRA la o selecție de titluri |
![]() | Raftul cu prețuri superprietenoase |
![]() | Plouă cu reduceri până la – 90% |
Poeții Andrei Dósa, Silvia Goteanschii, Emanuel Guralivu, Emanuela Ignățoiu-Sora, Vasile Leac, Ciprian Măceșaru, Andrei Novac, Sorina Rîndașu, Codruța Simina, Moni Stănilă se vor întâlni cu publicul în cadrul evenimentelor organizate la Iași.
La FILIT 2026 vor fi prezenți și traducători care fac posibilă prezența autorilor români în librăriile și în circuitul editorial din alte țări și care contribuie esențial la promovarea literaturii române în străinătate: Iulia Badea-Guéritée (Franța), Alexandru Bulucz (Germania), Jan Cornelius (Germania), Anna Kaźmierczak (Polonia), Eva Kenderessy (Slovacia), Joanna Kornaś-Warwas (Polonia), Borja Mozo Martín (Spania), Marian Ochoa de Eribe (Spania), Charlotte van Rooden (Țările de Jos), Andreea Scridon (România/SUA), Imre Szőcs (România).
Lista integrală, care va cuprinde și alți scriitori, manageri culturali, editori, jurnaliști și artiști, urmează să fie făcută publică în perioada următoare.
FILIT este organizat anual de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția curentă beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Iași și se desfășoară sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Mai multe detalii vor fi publicate pe site-ul www.filit-iasi.ro.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
BOOKFEST 2025 TOP bestselleruri la marile edituri
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.






