rasfoiala.com

Răsfoiala și Editura Trei vă invită să citiți un fragment din Buckeye, de Patrick Ryan, un roman impresionant despre iubire, război și secretele din viața unui orășel american. Cartea apare în traducerea lui Bogdan Perdivară, în colecția Fiction Connection, coordonată de Magdalena Mărculescu.

În primăvara anului 1945, euforia victoriei Aliaților în Europa o face pe Margaret Salt să-l sărute pe Cal Jenkins. Cal este soțul lui Becky, o femeie ale cărei daruri suprasenzoriale face ca vii să poată comunica cu morții. Ceea ce începe ca un gest entuziast și aproape inocent se transformă un secret care leagă definitiv și în moduri neașteptate cele două cupluri.

„O saga luminoasă și tandră a secolului XX, care șterge poleiala visului american, scoțând la iveală miezul lui dur.“

THE GUARDIAN

Fragment din romanul Buckeye, Patrick Ryan

Capitolul șapte

Când sosiră în Bonhomie, în vara lui 1939, lacul în formă de potcoavă care le apăru înainte la ieșirea de pe autostradă era superb, iar frunzele, o etalare explozivă de roșu, galben, portocaliu și ruginiu reflectată în apă, pre­cum vopseaua întinsă cu pensula. Cerul vast și nesfârșit de peste orășel se putea umple cu o spuză de stele care‑ți tăia respirația în nopțile senine, fără lună. Laleaua Tuck & Sons de șase metri înălțime — amintind de ascensiu­nea la nivel executiv a lui Felix — licărea roz și liniștitor în depărtare.

Însă locul, care lui Margaret i se păru prea mare ca să fie un târg și mult prea mic ca să fie oraș, nu avea decât un muzeu, și acela dedicat agriculturii. Exista un cole­giu vocațional, însă nu oferea cursuri pe tema artei ori a istoriei artei, ci de mecanici auto și instalatori. Studio de dans nu era. Nici vreun club de noapte, dacă nu puneai la socoteală localul Bric‑a‑Brac Lounge, lipit de un magazin de spirtoase pe lângă autostradă; Margaret nu se vedea punând piciorul acolo, darămite să danseze.

Casa, în schimb, era un castel în comparație cu tot ce cunoscuse vreodată. Într‑un cartier liniștit, pe o stradă numită Roswell Lane, al cărei nume îi plăcea cum sună. Finisaje cafeniu‑închis și șindrilă albă, coloane țuguiate pe o verandă din față îndeajuns de adâncă încât să țină zăpada departe de ușă. Trei dormitoare (două sus, unu jos), o cameră de zi cu diferență de nivel, sufragerie separată și mai multe debarale decât le putea ține evidența. Tuck & Sons le găsise casa și ajutase la plata avansului. Com­pania le și mobilase casa (modest, însă cu lucruri noi, cel puțin), așa că era aproape gata de locuit când ajunse fami­lia Salt. Pardoseli strălucitoare, pereți albi, imaculați. La sugestia ei, transformară dormitorul de la parter într‑un birou pentru el. Puseră pe pereți cam jumătate dintre obiectele de artă pe care le cumpărase ea din Columbus; jumătatea cealaltă, inclusiv lucrarea lui Dolice, Margaret o împrăștie prin felurite locuri bine alese. Era o casă cu adevărat fermecătoare, o casă frumoasă și abia aștepta să‑i scrie Lydiei despre ea.

Dar, odată instalați acolo, Margaret se întreba ce urmează. La asta (promovare, casă, localitate nouă) se referise Felix când spusese că lucrurile se vor schimba pentru ei sau aici trebuiseră să vină pentru ca lucrurile să se schimbe? Se descoperi dorindu‑și — prostește, fără bunăvoință — să poată lua casa asta în spinare și s‑o mute în Columbus, în apropiere de Broad și High Street.

Cea mai apropiată idee de un club social al doamnelor pe care o putu găsi era un local de pe Sutton Street numit Cuibul Lebedei — „Un loc de cină pentru doamne“, cum scria în reclama din ziar. Într‑o după‑amiază, cât Felix era la lucru, se spălă și își puse una dintre ultimele ei achiziții de la Lazarus: un compleu albastru‑închis din lână împle­tită și o pălăriuță neagră de catifea. Le purtă la Cuibul Lebedei — doar pentru a se descoperi excesiv de elegantă în ceea ce era, propriu‑zis, un restaurant cu un salonaș de jocuri și de lectură atașat localului. Se așeză acolo, cu un pachet de cărți în mână, sperând să aibă ocazia de a juca o partidă de gin sau de whist cu cineva — dacă nu de altceva, măcar ca să își facă o cunoștință cu care să poată vorbi despre proaspăta mutare din Columbus —, însă locul era aproape gol și sfârși prin a lua un ceai rusesc și o prăjitură glazurată și a juca solitaire pe una d intre pernuțele banchetei. Acasă, pentru prima oară de când se măritase cu Felix, își scoase hainele cele frumoase cu senzația că s‑ar fi dezbrăcat de un costum.

Senzația persistă. În Columbus, fusese o tânără mireasă vreme de doi ani și jumătate. Aici se simțea — și era — o gospodină. O nevastă. O consoartă. Câte nume existau pentru asta? În loc de femeia cu șoricar, femeia cu poșete scumpe și femeia cu fetița, le avea ca vecine pe femeia cu bebeluș (doamna Burke), femeia cu bebeluș (doamna Lane) și pe femeia cu doi bebeluși (doamna Tal­bot de alături). Mai era și femeia gravidă cu trei copii mici care nici măcar nu erau tripleți (doamna DeForest — la ce îi umbla mintea?). Nu toți vecinii ei aveau copii, însă erau cu toții gata să o întrebe când urma să‑l aibă pe al ei. Formulat exact așa, de parcă ar fi umblat deja cu o liotă de bebeluși în burtă. „Cândva“, răspundea, gândind: De ce‑ți pasă ție? Dar încă avea statul la taclale pe listă și învăță să o facă, ieșind la plimbări cu plutonul de cărucioare sau flecărind în capăt de alee cu oricine se nimerea să treacă. Prima dată când dădu nas în nas cu una dintre vecine la băcănie și se opri la o bârfă i se păru o realizare. Când doamna Mitchell — Ruth — de peste două străzi îi bătu la ușă într‑o după‑amiază ca să o întrebe despre rodo­dendroni și apoi se invită singură la un pahar, i se păru că primește o decorație. Erau toate de treabă (în diverse grade). Unele erau impresionate că locuise în Columbus. Unele nu se lăsau cu tot dinadinsul impresionate. Cele mai multe îi făceau cu mâna dacă o vedeau pe verandă sau pe aleea auto. Toate, fără excepție, înălțau căpșoarele și se întorceau ca florile spre soare când apărea Felix.

PROMOȚIILE ZILEI
	Transport gratuit
	Până la -75% Humanitas & Humanitas Fiction
	-90% Totul redus
	-15% EXTRA la o selecție de titluri
	Școlărești la Cărturești
/	Transport gratuit

Felix, între timp, părea bucuros cu postul său nou. Avea în subordine o sută cincizeci de oameni și opt depar­tamente diferite și câteodată își petrecea atât de mult din zi în vecinătatea topitoriilor, încât costumele trebuiau să‑i fie uscate și aerisite în curtea din dos când se întorcea acasă. Era obosit serile, dar o întreba mereu cum i‑a fost ziua și îi povestea mereu despre a lui — la cină, cu anec­dote, pe îndelete.

În mai 1941 își cumpărară un al doilea Packard, albas­tru‑închis și foarte puțin uzat. O învăță să șofeze. Mar­garet porni cu poticneli pe drumuri de fermă din afara orașului, apoi merse lin până la o gogoșerie.

Îi lipsea Columbus? În fiecare zi. Îi lipsea Doyle? Brațe Deschise? De Lydia îi era dor. Își scriau încă, dar numai câte o carte poștală la câteva luni și de ziua lor de naștere comună. Casa asta e ca‑n rai, scrisese Margaret. Cameră de zi cu diferență de nivel! Felix, la fel de arătos ca întotdeauna. Și așa și era, inclusiv când își îngăduia să coboare nițel ștacheta, la sfârșit de săptămână, și să stea în pijama prin casă, nebărbierit, citind pagina de sport. Aerul neîngrijit, la el, era doar un alt fel de a arăta bine. Părea mereu bucu­ros să o vadă, chiar și când se înapoia într‑o încăpere din care ieșise doar de câteva minute. O ținea de mână când se plimbau prin centru. O cuprindea cu brațul pe după umeri când se așezau pe canapea și ascultau seara știrile, care, în ultimul timp, se refereau tot mai des la războiul din Europa.

Felix se potrivea aproape întocmai cu ceea ce își ima­gina ea că ar fi soțul perfect. Deși ar fi vrut ca viața lor sexuală să fie mai mult decât o pulsație slabă. Începură să lase pauze mai lungi între încercări. El continuă să o asigure că nu era ea de vină, ci el, și că situația nu va ține la nesfârșit. Margaret era rezonabil de sigură că Felix nu are pe altcineva și în cazul ăsta cum să nu fie ea de vină? Nu era vorba, în ce‑l privea, de echipament stricat. Car­nea era adeseori dornică la început, până ce nu mai era. Aceeași carne, băgă de seamă ea, nu avea nicio problemă să se învârtoșeze când soțul ei dormea și creierul îi era deconectat de la viața diurnă.

Erau dimineți în care se trezea și se simțea singură cuc, întinsă așa lângă el. Aproape că‑i venea să urle. Erau dimineți în care deschidea ochii și privirea îi cădea pe stâlpii solizi ai baldachinului, pe enormitatea camerei, pe modul în care lumina soarelui se răsfira peste ipsosul neted al pereților și simțea că reușise cea mai mare scamatorie imaginabilă: înlocuise lumea pe care o știuse de orfană cu aceasta și Dumnezeu, sau cine mai era pe‑acolo, nici nu clipise. Uite cât de departe ajunsese. Uite ce frumusețe de bărbat, cu părul negru ca pana corbului, dormea ală­turi, lungit pe‑o parte, cu spinarea lată în pijama, încă o suprafață solidă în odaia scăldată în lumină.

Felix era pe atunci în ultimul an la Universitatea din Akron. Coleg de cameră îl avea pe Gil Meade. Prietenia li se clădise pe vecinătatea din cămin în anul dinainte, unul fiind atlet pe cale să devină vedetă la Zippers, celălalt, reporter la ziarul studențesc, The Buchtelite. Diferiți pre­cum ziua de noapte: Felix — solid ca o stâncă, un fundaș care mai și înota și se chinuia să se țină pe linia de plutire la cursuri, Gil — deșirat, tocilar, aproape aducând cu un detectiv de modă veche, cu ochelarii cu rame de corn așezați adesea strâmb și care, la douăzeci și doi de ani, fuma pipă și purta sacouri de catifea reiată cu petice în coate. Student eminent, Gil îl ajuta la eseuri pe Felix. Felix verifica acuratețea faptelor și a formulărilor din articolele despre sport ale lui Gil înainte ca acesta să le predea la redacție.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 11 Cărți de citit vara asta pentru femei (2026)

FRAGMENT „Fiicele mării – Iris”, Eleanor Buchanan

RECENZIE “Fiicele mării. Iris”, de Eleanor Buchanan. Saga de aventuri ca în vremurile bune