RECENZIE “Interviu cu un vampir”, Anne Rice. Preţul nemăsurat al nemuririi.

La exact 50 de ani de la prima publicare în S.U.A., la trei decenii de la prima ediţie românească, editura Nemira readuce în prim-plan una dintre cele mai seducătoare poveşti ale genului gotic modern. Interviu cu un vampir este debutul literar al scriitoarei Anne Rice şi deschide faimoasa serie “Cronicile vampirilor”.

De la Bram Stoker încoace au apărut sute de romane şi filme despre vampiri. Niciunul nu are farmecul şi anvergura epică pe care le regăsim în Interviu cu un vampir. Anne Rice recreează monstrul rudimentar însetat de sânge şi lipsit de sentimente într-o fiinţă nemuritoare şi în acelaşi timp sfâşiată de îndoieli, singurătate, remuşcări, condamnată să supravieţuiască prin moartea altora. O fiinţă capabilă de iubire, capabilă de reflecţie la scara secolelor, o creatură magică zămislită din legendă şi imaginaţie.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Portrete ale întunericului

Romanul inventează un presupus interviu pe care un tânăr jurnalist îl derulează într-o noapte din San Francisco, anii 1970, cu un misterios… vampir. Acesta este Louis de Pointe du Lac din Louisiana secolului 18, în vremurile de glorie romantică ale oraşului New Orleans, cu atmosfera lui decadentă şi plină de taine. Louis era un tânăr proprietar de plantaţie, copleşit de suferinţă şi lipsit de dorinţa de a trăi, când îl cunoaşte pe Lestat de Lioncourt, un vampir experimentat, extrem de inteligent, dar şi teribil de capricios. Lestat îi oferă posibilitatea de a deveni nemuritor, iar Louis acceptă, fără să înțeleagă pe deplin consecințele alegerii sale. Transformarea marchează începutul unei existențe în care fascinația pentru puterea supranaturală se amestecă permanent cu oroarea de a ucide.

Relaţia dintre cei doi, ca figuri în antiteză (Louis este sensibil şi măcinat de dileme morale, pe când Lestat este extravagant, hedonist şi manipulator) e temelia întregului roman. Conflictele lor transformă conviețuirea într-o confruntare continuă între două moduri radical diferite de a înțelege condiția de vampir.

Apariția Claudiei, o fetiță transformată în vampir, schimbă fundamental dinamica relației. Prinsă pentru totdeauna într-un trup de copil, dar înzestrată cu o minte care se maturizează odată cu trecerea deceniilor, Claudia devine unul dintre cele mai tulburătoare personaje ale literaturii fantastice. Revolta ei împotriva limitelor propriei existențe adaugă poveștii o dimensiune tragică. Împreună, cei trei alcătuiesc o familie neobișnuită, dominată de afecțiune, dependență, gelozie și resentimente.

PROMOȚIILE ZILEI
Outlet de carte -83%
Până la -20% la cărțile Cartier
-40% REDUCERI
-15% EXTRA la o selecție de titluri
Raftul cu prețuri superprietenoase
Plouă cu reduceri până la – 90%

Théâtre des Vampires

Pe măsură ce anii trec, povestea depășește granițele Louisianei și se îndreaptă spre Europa, unde căutarea altor vampiri și a unor răspunsuri despre originea și rostul existenței lor deschide noi perspective. Parisul, cu viața sa culturală efervescentă și umbrele sale amenințătoare, devine decorul unor întâlniri decisive, inclusiv cu enigmaticul Armand, un vampir străvechi, a cărui personalitate contrastează puternic cu aceea a lui Lestat.

Poate printre cele mai captivante pagini din întreaga literatură fantasy a secolului 20 se numără capitolul din Interviu cu un vampir care descrie Teatrul Vampirilor din Paris, o scenă pe care, seară de seară, vampiri reali joacă drame tulburătoare pentru spectatorii  lor muritori, scene cu victime inocente care îşi înfruntă destinul implacabil în faţa publicului neştiutor.

„Nu voi suferi…” a repetat ea.

Era aproape de nesuportat pentru mine să o văd oferindu-i-se astfel, să o văd murind acum, sub efectul puterii acestui vampir. Voiam să-i strig ceva pentru a rupe vraja. Și o doream. O doream, în timp ce vampirul se apleca asupra ei, cu mâna întinsă după cordonul care îi ținea fusta în timp ce ea se înclina spre el, cu capul dat pe spate, iar fusta neagră i-a alunecat peste șolduri, peste strălucirea aurie a părului care o împodobea între pulpe, un puf copilăresc de bucle delicate, și i-a căzut la picioare. Vampirul și-a deschis brațele, cu spatele la luminile pâlpâitoare, iar părul lui castaniu părea să-i tremure în timp ce aurul părului ei cădea în jurul hainei lui negre.

„Fără durere… fără durere…” i-a șoptit el, în timp ce tânăra i se abandona complet.

Apoi a ridicat-o, întorcându-se încet într-o parte, astfel încât toți să-i poată vedea chipul senin. Spatele i s-a arcuit când sânii ei goi au intrat în contact cu nasturii hainei vampirului, apoi i-a cuprins gâtul cu brațele ei palide. Fata s-a încordat și a țipat când vampirul și-a înfipt colții, dar fața ei a rămas nemișcată, în timp ce teatrul cufundat în întuneric reverbera cu o pasiune comună. Mâna lui albă strălucea pe fesele ei rumene, iar părul ei îl atingea, mângâindu-l. O ridicase complet de pe podea ca să bea, iar gâtul ei strălucea pe pielea albă a obrazului vampirului. Slăbit, amețit, simțeam cum mă cuprinde foamea, înnodându-mi inima și venele. M-am agățat de bara de cupru a balustradei de la lojă, strângând-o până când sudurile metalice au crăpat.

Și am avut impresia că acest zgomot, inaudibil pentru toți muritorii din jurul meu, sunetul abia auzit de torsiune a metalului, m-a legat în mod misterios de locul meu. Mi-am înclinat capul și am vrut să închid ochii. Aerul dens și cald părea îngreunat de mirosul pielii ei sărate. Ceilalți vampiri au strâns cercul în jurul fetei. Mâna albă care o ținea strâns tremura, iar vampirul cu părul castaniu a lăsat-o să plece, lăsându-i capul să cadă înapoi, întorcând-i corpul, expunându-l la vedere pentru a-l da în primire uneia dintre frumoasele femei-vampir care se ridicaseră în spatele ei, legănând-o, mângâind-o în timp ce se apleca să bea. Acum erau toți adunați în jurul ei, trecând-o de la unul la altul în fața mulțimii vrăjite.”

Importanța romanului depășește cu mult succesul unei povești gotice. Anne Rice a contribuit decisiv la reinventarea vampirului modern, transformându-l dintr-o amenințare exterioară într-un protagonist complex, capabil să-și povestească suferința și să provoace empatia cititorului. Influența acestei perspective se regăsește în numeroase romane, filme și seriale apărute ulterior.

Primul volum al ciclului Cronicile vampirilor, Interviu cu un vampir combină atmosfera gotică, senzualitatea, reflecția filosofică și drama psihologică. Ritmul e mai degrabă contemplativ decât alert, iar adevărata forță a cărții stă în personaje și în tensiunile dintre ele. Este un roman în care nemurirea nu reprezintă împlinirea unei fantezii pe care o purtăm în noi de când lumea, ci începutul unei întrebări neliniștitoare: când moartea încetează să mai stabilească limite, care mai e sensul existenţei?

În 1994 a apărut şi filmul omonim (regie Neil Jordan), cu o distribuţie din care fac parte Tom Cruise, Brad Pitt, Kirsten Dunst sau Antonio Banderas. Pentru nostalgici, acesta se poate viziona, în regim pay per view, pe platforma Amazon Prime.

Probabil că la Nemira, în celebra colecţie Armada Clasic, ne vom delecta curând cu volumele ce continuă Cronicile vampirilor. Însetata de fantezie Anne Rice ne-a dăruit până acum treisprezece cărţi care sunt gata să ilumineze nopţile unei noi generaţii de cititori.

Gen: Ficțiune
Autoare: Anne Rice
Traducător: Emil Sîrbulescu
Editura: Nemira
Colecția: Armada Clasic
An apariție: 2026
Editie: Paperback
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 360

Dă-i înainte cu Răsfoiala

ȘTIRI “Alte lumi în afară de acestea”, noul roman de Stephen King și Peter Straub, apare la Nemira

TOP 16 Cărți remarcabile de citit vara asta (2026). Selecție din diferite genuri literare.

Recenzie “Cavalerul celor şapte regate”, George R.R. Martin. Înapoi în magicul tărâm Westeros.


Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ce părere ai?