
Indiferent unde te cuibărești în vacanța de vară, sub un brad sau sub o umbrelă de trestie la malul mării, Răsfoiala a pus laolaltă cele mai bune cărți de citit vara asta, din toate genurile să fie bine, ca să nu fie rău. Ne bazăm pe lecturile remarcabile din 2026 – ale noastre și ale cititorilor, pe instinctele și abilitățile de cărturari, antrenate în anii în care am stat cu ochii pe cele mai prestigioase premii literare, am făcut analize ale pieței și topuri exclusive de carte ce agregă recomandările revistelor de profil.
Dar cărți de citit în vacanță înseamnă ce vrei tu să iei cu tine în bagaj sau pe device, iar alegerile sunt mereu subiective și respectabile. Cel puțin din partea noastră. Pofțiți deci și răsfoiți cu încredere noul TOP cărți de citit vara asta Răsfoiala, în care sperăm c-am reușit să punem laolaltă ficțiune cu pretenții, biografii mult așteptate, dragoste și povești de supraviețuire, istorie ficționalizată și povestiri, romane tulburătoare despre condiția umană și lecturi de relaxare.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Top 16 cărți de citit vara asta – unica, inconfundabila, vara lui 2026
Refugiul meu, furtuna mea, Arundhati Roy

Încep topul cu Arundhati, căci o simt ca pe-o soră îndepărtată – de aceea îmi și permit s-o tutuiesc. Cartea ei este o măiastră operă de literatură, un memoir cum rareori a mai scris cineva vreodată. Mă rog de comisia suedeză (vă rog!) să-i aducă binemeritatul Nobel.
O carte complexă, poetică și profundă care te face să uiți că citești non-ficțiune (cea mai bună de anul trecut în Occident) și glisează între thriller, elogiul personalității remarcabile care a fost Mary Roy, mama ei, călătorie prin doliul filial, manual de istorie indiană necontaminată politic, scris de la firul ierbii de o activistă neînfricată și ghid realist în lumea cinematografiei – fascinantă pe dinafară și greu de navigat (finanțat) din interior. Arundhati Roy a fost, pe lângă fiică, soție, arhitectă, scriitoare și activistă, și actriță și realizatoare de filme.
Trenul de la miezul nopții, Matt Haig

Cel mai nou roman de Matt Haig, recenzat în avanpremieră pe Răsfoiala este și în topul redactorilor Răsfoiala anul acesta. Un eveniment stelar – căci nu ne plac aceleași literaturi. Dar există uneori câte o carte pe care poţi literalmente să te sprijini ca să păşeşti mai departe prin viaţă. O poţi aşeza ca să faci punte între două prăpăstii. O poţi citi şi reciti pe îndelete, o poţi parcurge în porţii mici, pagină cu pagină, ca leac pentru minte şi spirit. O poţi împărţi cu toţi cei dragi, precum pâinea şi peştii din evanghelii, fiindcă e inepuizabilă în capacitatea ei de a fortifia trupul şi sufletul. O astfel de carte e Trenul de la miezul nopţii.
(Recenzia aici.)
Imn pentru viață, Gisèle Pelicot

Imn pentru viață este un apel la curaj, reziliență și integritate de la femeia care a devenit simbolul mișcării feministe, atunci când a ales să-i înfrunte în public pe viitorul fost soț și pe cei cincizeci de bărbați care o violaseră, drogată de cel alături de care își trăise viața, până la vârsta de 60 de ani.
Ai zice că nu e o carte de citit vara, unele voci ar plusa și cu toamna. Eu cred că este, cel puțin de ființe neînfricate ca Gisèle, care cred că rușinea trebuie să schimbe tabăra. Rareori am citit o mărturie mai frumoasă despre forța pe care ți-o dă gândul nu sunt ceea ce mi-au făcut abuzatorii mei. Gisèle a găsit puterea în ea însăși, în vocile unite ale femeilor care o așteptau pe treptele tribunalului și în final dragostea, de dincolo de calvar. (Mai multe aici.)
Numele meu e nevinovăție, Shiva Rahbaran

Recenzată în avanpremieră pe Răsfoiala, cartea Shivei este o experiență similară cu ridicarea unei banderole negre de pe ochi. Nu e întâmplătoare comparația, cei arestați de poliția moralității din Iran sunt legați la ochi, la interogatorii, ca să nu-și poată recunoaște torționarii. Numele meu e nevinovăție este o frescă plină de cuvinte, tradiții și arome persane, un portret în tușe dulci și însângerate al țării care, la sfârșitul anilor 80, a cerut emancipare și a sfârșit înfrântă de fanatism. Admirabilă munca cercetătoarei iraniene, căci autoarea este și doctor în științe orientale, pentru felul în care întrețese povestea tandră a unei familii cu istoria Iranului sub conducerea tiranică a ayatollahului Ruhollah Khomeini (cel care a cerut și moartea lui Salman Rushdie).
Media aritmetică, Filip Florian

Dacă și voi, asemeni mie, ați așteptat ani la rând, prea mulți, un nou roman de Filip Florian, iată că Media aritmetică e aici și este minunată. Dacă nu, poftim ocazie să-l cunoașteți pe unul dintre marii prozatori români contemporani.
O carte (și) despre literatură ca insulă salvatoare, ca refugiu mereu primitor, în fața și în mijlocul marii istorii care peste tot, nu doar în Iran, nu iartă pe nimeni. Pe fundalul Bucureștiului interbelic, un fost locotenent de artilerie, caută sens în scris și în certitudinea cifrelor, ascunzându-se într-un pod de trupele rusești și de noua poliție politică care îl caută.
Corespondenta, Virginia Evans

Strălucit debutul scriitoarei Virginia Evans, care a primit prestigiosul premiu Woman’s Prize for Fiction.
O carte delicioasă despre o femeie puternică, care mi-a amintit de un personaj tare drag (Olive Kitteridge). La fel ca ea, Sybil van Antwerp nu face (sau face cu greutate) compromisuri, în schimb face eforturi admirabile (cu discreție) pentru cei care merită. O carte despre dârzenia de a ține piept adversităților și despre felul în care scriitorii intră, prin cărțile lor, în viețile cititorilor și le stau aproape, asemeni unor prieteni care s-au mutat departe, dar ne rămân mereu în inimi.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
![]() | MacBook Neo Cadou |
![]() | Până la -75% Humanitas & Humanitas Fiction |
![]() | -90% Totul redus |
![]() | -15% EXTRA la o selecție de titluri |
![]() | Școlărești la Cărturești |
/![]() | Transport gratuit |
Sunt fluvii în cer, Elif Shafak

Mult așteptata traducere a romanului deja aproape vechi al lui Shafak (cel nou a fost anunțat deunăzi) este una dintre cărțile de citit vara asta, mai ales de cititorii care o iubesc pe povestitoarea de origine turcă (un neam de shafakieni!)
În 1840, Arthur, ucenic tipograf la Londra, descoperă existența unei poezii uitate din Ninive, un oraș antic mesopotamiaan. În 2014, Naryn și bunica ei, alungate din satul lor din Turcia, traversează ținuturi sfâșiate de război pentru a ajunge într-o vale sacră din Irak. În 2018, Zaleekhah, o hidrologă londoneză, își vede viața transformată de o carte care o conduce înapoi la rădăcinile sale.
Greu de pătruns în pădurea de mesteceni, Ruxandra Burcescu

Ruxandra Burcescu amestecă surprinzător de bine ingredientele aşa-numitului „realism mizerabilist” prin care (o parte din) literatura română de azi continuă să vorbească despre comunism şi tranziția sordidă de după.
Greu de pătruns în pădurea de mesteceni este un thriller psihologic cu suspans, verb şi zvâc, o scriitură matură, o poveste autentică, dură şi frumoasă. Numai bun pentru o adaptare, căci a câştigat competiția Book to screen de anul acesta.
Prietenii mei, Fredrik Backman

E o istorioară despre care eu și creierul meu ne tot contrazicem de câțiva ani, despre artă şi artist, despre cum e să fii tânăr și să-ți dorești cu disperare să creezi ceva, orice. Este, simultan, despre cum e să crești înconjurat de violență pe dinăuntru și pe dinafară și să ai prieteni care s-ar lupta cu întreg universul pentru tine. Este despre acei oameni care au putut să vadă în tine măreția înainte ca tu însuți s-o poți vedea.
Tiraj actual aproape epuizat – nu te mocăi!
Un țărm sălbatic și întunecat, Charlotte McConaghy

Greu de găsit o poveste la fel de bună ca asta de pus în valiza cu cărți de citit vara asta, de ținut la inimă, de neuitat. Un țărm sălbatic și întunecat este cartea de ficțiune care a setat pentru mine repere greu de atins pentru lecturile de anul acesta. Autoarea combină un thriller ecologist care te scoate din minți de nerăbdare cu o poveste de dragoste țesută lent. Probabil că doar o muncă de editare titanică sau /și un talent remarcabil creează un astfel de echilibru ce satisface și cititorii mofturoși și pe cei a căror pretenție unică e să evadeze în altă lume, să uite de tot și toate (năcazurile).
Texistența, Mircea Cărtărescu

Cel mai recent volum de Mircea Cărtărescu aduce celor care-i iubesc scrisul o carte precis despre asta. Texistența e un joc de cuvinte, o anagramă a vieții trăite în miezul textului. Am găsit în carte un citat care încă mă bântuie, bun mesager al spiritului ei
Încă trăiesc, incredibil, încă trăiesc! Bucură-te că ești viu. Nu te mai plânge de nimic. Vezi lumina, încă o vezi. Ești obosit, nefericit, distrus de viață, dar ești minunat cât mai poți, să-ți desfaci, ca un păun, câmpul vizual înainte.
Echipajul scheletelor, Stephen King

Da, poate King nu e pe gustul oricăruia, dar noi insistăm în credința căpoasă că orice cititor de seamă trebuie să citească măcar o carte a acestui Mare Povestitor.
În colecția de proze scurte a Regelui, apărută pentru prima dată în anii ’80, în ediție nouă la Nemira, am găsit „Pluta„, una dintre cele mai înfricoşătoare povestiri pe care le-am citit vreodată. Plus un miniroman şi o mulțime de alte istorisiri stranii pe care le-am luat la rând înainte de culcare, seară de seară. Nu ştiu dacă am făcut bine, King dă dependență. Şi insomnii!
O singurătate prea zgomotoasă, Bohumil Hrabal

O binevenită reeditare a celui mai cunoscut titlu al celui mai cunoscut (și neconvențional) ceh al secolului trecut. Hrabal a creat un adevărat cult printre cei care-i iubesc literatura. Dacă mergi în vacanța de vară la Praga, vei întâlni inevitabil mărcile vieții sale în carnea tare a orașului. Deși a trecut ceva vreme de când a plecat în eternitate, Hrabal trăiește bine în memoria praghezilor. Ba chiar ai putea da o raită pe la Hlucna Samota, crâșma care poartă numele romanului, unde imaginea sa jovială, cu o halbă alături, te veghează de pe mai toți pereții.
(Nu uita să iei cartea cu tine, pentru o experință uau!)
Oul lui Barbă albastră și alte povestiri, Margaret Atwood

Margaret Atwood, una dintre magicienele literaturii distopice, care ocupă un loc special în inima mea, revine cu o colecție de povestiri în care banalul (o bucătărie, un cuplu, un ou) devine dintr-o dată frizonant. Ca-n basmul cu Barbă-Albastră pe care-l invocă în titlu: despre curiozitate, cunoaștere și prețul lor. Sub aparența domestică, întrevedem jocul de putere dintre bărbați și femei, felul în care ne spunem povești ca să suportăm suferința și granița fragilă dintre confort și amenințare.
Ce ne facem cu atâția proști, Theodor Paleologu

Cea mai cumpărată carte la standul editurii TREI la ediția cea mai recentă Bookfest este lectura perfectă de vară, după standardele mele. O carte de vacanță, de luat cu tine pe plajă și pus pe rană, atunci când îți amintești că volens nolens va trebui să revii la proști. Pardon mon francais, autorul a zis-o primul.
Paleologu oferă context acestei întrebări, pornind de la rădăcinile prostiei, analizând sfaturile unor minți strălucite sau curente de gîndire de-a lungul istoriei. De la Socrate la cinici, stoici, creștini și până la Erasmus, Voltaire, Caragiale, Flaubert sau… autorul însuși.
Yesteryear / O soție din alte vremuri, Caro Claire Burke

Romanul de debut al lui Caro Claire Burke, Yesteryear în română O soție din alte vremuri, a fost bestseller New York Times și este printre cele mai disputate în 2026, în social media. E clar primul motiv – protagonista romanului este influencer. Al doilea este că are ca temă principală un trend arhi-dezbătut pe rețele – trad wives. Pentru cei mai nevinovați, “trad wife” = femeie care alege să-și petreacă viața așa cum o făceau strămoașele noastre (din lipsă de alternative!) cu mai bine de un secol în urmă, ca asistent -manager de gospodărie, responsabil – șef de bunăstarea soțului și a copiilor.
Casa mea e viața mea. Vrei?
Dă-i înainte cu Răsfoiala
BOOKFEST Noutățile Grupului Editorial Trei la salonul de carte Bookfest 2026
RECENZIE, “Refugiul meu, furtuna mea”, de Arundhati Roy
NOUTATE Noul roman de Matt Haig, “Trenul de la miezul nopții”, lansat cu o campanie specială
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.







14 gânduri despre “TOP 16 Cărți remarcabile de citit vara asta (2026). Selecție din diferite genuri literare.”