Filmul „Klara și soarele” primit cu critici aspre revistele renumite

Adaptarea romanului Klara și soarele de Kazuo Ishiguro va fi probabil ocolită de mulți dintre fanii cărții, după ce filmul regizat Taika Waititi a debutat pe marile ecrane toamna aceasta, însoțit de o suită de recenzii negative și etichetat bombă de box-office (eșec major în cinematografe).

O astfel de regie, plată și anostă, transformă întregul demers într-un act șocant de cinic. Suntem împinși repetat să simțim diverse emoții, deși modul în care este spusă povestea nu justifică, în niciun fel, lacrimi de deznădejde.

(The Los Angeles Times)

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Despre filmul “Klara și soarele” (2026) nimic bun de spus

Klara și soarele este cel de-al optulea roman al laureatului Nobel pentru Literatură Kazuo Ishiguro și are drept protagonist un robot android pe nume Klara, care se încarcă solar și a fost proiectată să fie o prietenă naivă, docilă și dedicată cumpărătorului ei. Misiunea ei este să-i fie mereu aproape lui Josie, o adolescentă fragilă care, se va dovedi curând, are nevoie de mult mai mult decât distracție.

Într-o lume asaltată de narațiuni în care inteligența artificială scapă de sub control și decide să extremine oamenii care au dovedit din plin că nu știu să se prețuiască unii pe alții, și cu atât mai puțin Terra, Ishiguro vine cu o abordare tandră și solară. Robotul nu doar că respectă la literă prima lege a neamului său, enunțată de Asimov acum șaptezeci de ani, dar merge și mai departe pentru protejarea Klarei.

Gen: Ficțiune
Autor: Kazuo Ishiguro
Traducătoare: 
Editura: Polirom
Colecția: Serie de autor
An apariție: 2026
Editie: Broșată
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 298

Filmul Klara și soarele (2026), lansat recent în Occident, pare să se îndepărteze semnificativ de povestea melancolică din carte și a suscitat reacții negative din partea majorității cronicarilor. Nepotrivirea dintre stilul regizorului și substanța romanului lui Kazuo Ishiguro, o meditație sensibilă și profundă asupra implicațiilor imprevizibile din relația om – companion IA, a fost prima nemulțumire a criticilor.

„Adaptarea unui roman profund complex, plin de interogații, sub forma unei comedii excentrice, văzute prin ochii unui copil a mers pentru Taika Waititi în cazul lui Jojo Rabbit. Dar nici măcar numeroșii susținători ai acelei reușite nu cred să fie impresionați, într-un număr semnificativ, de fantezia sa afectată și lipsită de suflu „Klara și Soarele”— o nepotrivire atât de flagrantă între regizor și materialul sursă, încât pare a fi fost concepută ca un fel de provocare perversă, menită să sfideze orice șansă de reușită.

Rămâne discutabil dacă ar fi fost vreodată posibilă realizarea unui film reușit pe baza romanului lui Kazuo Ishiguro — o analiză a conștiinței androide țesută fin, melancolică și atât de fragilă în introspecție — însă Waititi s-ar afla, în mod rezonabil, la coada listei de regizori pe care i-ai putea alege pentru o asemenea sarcină.”

scrie Variety.

PROMOȚIILE ZILEI
Cărți mari la prețuri mici
Până la -75% Humanitas și Humanitas Fiction
-70% la a doua carte
300 de cărți cu peste 50% reducere
Vânătoarea de comori
COD NOVEMBER20

„Taika Waititi detonează o explozie de postmodern neconvențional și ironie stângace în acest film insuportabil de manierist, cu o interpretare actoricească sub orice critică. Este o mostră de „futurism fantezist” sentimental lipsit de orice urmă de satiră, adaptată după romanul lui Kazuo Ishiguro, care finalmente nu transmite nimic substanțial, semnificativ sau amuzant despre inteligența artificială, iubire ori doliu..”

Peter Bradshaw, The Guardian

Waititi este, într-adevăr, genul de regizor care consideră că „toată lumea e specială”, înclinând spre un sentimentalism exagerat tocmai atunci când ar fi necesară o anumită reținere filozofică.

Până și Steven Spielberg – adesea caricaturizat drept sentimentalist care forțează nota – a abordat o latură mai întunecată atunci când a lucrat cu un material similar în „A.I.” (2001). În acest context, soarele, curcubeiele și acadelele nu mai sunt deloc distractive.

subliniază cronicarul The New York Times

Pentru România data lansării nu a fost deocamdată făcută publică. O estimare realistă, care are în vedere durata care desparte de regulă lansarea în Marea Britanie, care este mereu prima pe lista distribuitorilor, ar fi finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie. Mai există și varianta în care Klara și soarele ar putea apărea pe Netflix sau HBO Max mai devreme decât ar fi de așteptat.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

Cărți premiate cu Nobel, Booker, Pulitzer, Goncourt, Women’s Prize și premii literare românești

TOP 16 Cărți remarcabile de citit vara asta (2026). Selecție din diferite genuri literare.

RECENZIE Pe când eram orfani, Kazuo Ishiguro

apiland.ro


Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ce părere ai?