rasfoiala.com

În unele familii, lucrurile cele mai importante sunt cele despre care nu se vorbeşte niciodată. Uneori adevărul lor se rosteşte abia în paginile cărţilor. Despre iubire, identitate, exil, povara tradiţiei şi aşteptările celorlalţi vorbeşte Ce ştiu despre tine, romanul de debut al scriitorului canadian de origine egipteană Éric Chacour, publicat în România la Editura Humanitas Fiction. Acţiunea este plasată în Egiptul anilor 1980, unde Tarek, un tânăr medic de familie bună din Cairo, descoperă că viaţa pe care ceilalţi au prevăzut-o pentru el nu e ceea ce îşi doreşte.

Ce ştiu despre tine este unul dintre succesele literaturii francofone actuale, cu aproape jumătate de milion de exemplare vândute şi premii literare de prestigiu, printre care Premiul celor Cinci Continente ale Francofoniei și o nominalizare la Dublin Literary Award.

Aseară am avut plăcerea să participăm la evenimentul de lansare a ediției românești, organizat la Librăria Humanitas Cișmigiu, în prezența autorului. Gazda întâlnirii a fost Denisa Comănescu, directoarea Editurii Humanitas Fiction, iar discuția revelat povești și preocupări din spatele acestui debut remarcabil. Am profitat de vizita lui Éric Chacour la București pentru discuta despre roman și personajele sale, despre familie, iubire și libertatea de a-ți alege propriul destin, dar și despre ceea ce urmează în cariera sa literară.

„Eu mi-am dorit de fapt să fiu textier”

Ai petrecut vreme îndelungată scriind acest roman, care s-a dovedit mai apoi un imens succes de public şi câştigător al multor premii literare. Cum a fost?

A fost ceva neaşteptat. Când am terminat cartea şi am trimis-o unei edituri care, spre norocul meu, a acceptat-o imediat, am fost foarte fericit. Mă aflam la capătul unui drum foarte lung, cincisprezece ani de scris. Am dat o petrecere într-o librărie cu familia şi prietenii şi m-am văzut ţinând în mâini produsul fizic al unei “lupte” îndelungate în faţa computerului, această carte.

Nu m-am aşteptat ca asta să fie şi începutul a altceva. Începutul unei alte minunate călătorii. Cine ar fi crezut că peste alţi patru ani voi fi aici, în România, vorbind cu tine despre cartea pe care am scris-o în camera mea, în Montreal, Canada?

Ai spus că a fost o luptă să scrii la acest roman.

E un fel de a spune; dacă ar fi fost o luptă, nu ştiu cât de luptător m-am dovedit. Nu, a fost ca un hobby. Pentru mine scrisul e liniştitor. A fost mereu, încă din adolescenţă. Ştii, când eşti foarte tânăr, trăieşti tot felul de lucruri, ai sentimente pe care ţi-e greu să le înţelegi, să le exprimi. Şi atunci scrisul e o modalitate de a-ţi aşeza gândurile, cuvintele în ordinea potrivită. Asta a fost pentru mine, nu o luptă, ci ceva liniştitor. Iar acum sunt recunoscător că o activitate pe care am considerat-o multă vreme un mod de relaxare, e acum o sursă de divertisment şi bucurie pentru cititori.

Iată ceva ce pare o reţetă pentru romancieri debutanţi.

E amuzant, ştii, pentru că e ca un vis. Dar n-a fost neapărat visul meu. Eu mi-am dorit de fapt să fiu textier, să scriu versuri pentru cântece, nu mi-am imaginat niciodată că o să mă uit la o carte scrisă de mine, aşezată în vitrina unei librării, cum este acum în vitrina Humanitas. Visul meu dintotdeauna a fost să deschid radioul, să ascult un cântăreţ care îmi place, cântând un cântec cu versurile mele.

Cele două preocupări nu se exclud.

Cine ştie, poate într-o zi. Eu nu ştiu să cânt la vreun instrument şi nu am prieteni în lumea muzicală, aşa că mi-a fost mai greu să-mi îndeplinesc acest vis, dar cine ştie?

Că tot ai menţionat muzica, există o muzicalitate, un ritm în romanul tău, pe care le-au remarcat deopotrivă cititorii şi criticii.

Mă bucur tare mult că ai spus asta, fiindcă e ceva foarte important pentru mine. Când scriu, citesc mereu cu voce tare, ca să văd cum curge povestea. Fiindcă dacă nu e scrisă bine, nici nu va curge bine când e citită. Iar dacă sesizezi asta, înseamnă că traducerea Mădălinei Ghiu e minunată, că ea a reuşit cel mai greu lucru pentru un traducător, să balanseze nuanţele din text, să redea muzicalitatea lui.

„Am două Egipturi în inima mea„

Dincolo de povestea de dragoste dintre protagonişti, Ce ştiu despre tine este şi o declaraţie de dragoste pentru Egipt, o frescă de peste jumătate de secol din istoria sa. Cum ai ajuns să cunoşti ţara? Păstrează Egiptul de azi ceva din acele vremuri?

Am două Egipturi în inima mea. Îl am pe cel pe care îl văd când merg acolo, cred că am călătorit în Egipt de vreo cincisprezece ori până acum. Şi mai este Egiptul părinţilor mei, pe care nu-l voi mai experimenta deoarece e aproape dispărut. Aproape tot ce descriu în carte s-a pierdut, iar comunitatea părinţilor mei e mult mai puţin prezentă în Egiptul de azi. Dar eu iubesc ambele ţări, şi pe cea pe care n-o s-o mai pot vedea vreodată, dar şi pe cea pe care o (re)cunosc de fiecare dată când merg acolo.

Tarek, personajul principal, duce până la un punct o existenţă predestinată. Ali îl eliberează din ea, lent, dar ferm, ca un agent secret al propriei conștiințe. A fost imprevizibil ce a urmat, când Ali a apărut în carte. Este pasiunea singura cale către libertatea de a alege?

Ai spus că a fost imprevizibil ce ai descoperit citind. Eu cred că a fost imprevizibil şi pentru personaj, pentru Tarek. Nu cred că se aştepta să se îndrăgostească, cu atât mai puţin să se îndrăgostească de un alt bărbat. Aş fi putut să descriu un personaj care îşi pune întrebări despre identitate şi despre orientarea sexuală încă de la o vârstă fragedă. Dar acesta nu ar fi personajul meu. Personajul meu s-a căsătorit cu femeia de care s-a îndrăgostit încă din copilărie, este o iubire autentică. Şi urma să aibă o viaţă foarte confortabilă, totul fiind predestinat pentru el. Aceeaşi meserie ca a tatălui său, aceiaşi prieteni dintre copiii prietenilor părinţilor săi, acelaşi loc bine stabilit în comunitate. Însă vieţile confortabile nu fac romane bune.

Şi deodată apare o scânteie. Acest Ali. Această deraiere. E ca și cum viaţa ta e pe şine, are un traseu clar, precum un tren. Şi apoi se întâmplă ceva neașteptat şi deraiezi. Şi despre asta, despre un asemenea moment este cartea.

PROMOȚIILE ZILEI
	Transport gratuit
	Până la -75% Humanitas și Humanitas Fiction
	COD NEM40
	-15% EXTRA la o selecție de titluri
	Raftul cu prețuri superprietenoase
	Marea Lichidare până la – 90%

Familia din roman este, în același timp, un spațiu al protecției și al constrângerii. Personajele par să provoace uneori suferință tocmai pentru că sunt convinse că știu ce este mai bine pentru cei pe care îi iubesc. A fost cartea de la început menită ca o explorare a căilor crude ale iubirii de familie?

Pentru mine e foarte important ca atunci când descriu acţiunile, frământările interioare şi evenimentele prin care trec personajele, cititorii să le cunoască atât de bine încât să se identifice cu ele. Nu vreau ca un personaj să facă un gest doar ca să mă ajute pe mine, scriitorul, să duc povestea mai departe. Vreau ca oamenii să înţeleagă lupta interioară a personajelor, sistemul lor de valori, ca să poată rezone cu ele.

Am avut ocazia, acum câteva luni, să-mi lansez cartea chiar în biblioteca pe care o frecventam în copilărie şi unde mergeam cu tata să confecţionăm zmeie de hârtie. La sfârşitul evenimentului am remarcat un bărbat, de origine egipteană, pe care l-am mai văzut adesea la evenimentele mele. Nu ştiam prea bine de ce continuă să vină la întâlnirile legate de această carte. A aşteptat ca toată lumea să plece înainte de a mă aborda, ca să-mi spună că îi place cum am scris personajul mamei lui Tarek. Că, citind, şi-a dat seama despre iubirea specială a acestei mame pentru fiul ei, chiar dacă adesea, în carte a pus-o la îndoială. Bărbatul vorbea cu atâta emoţie încât mi-am dat seama că probabil ceva din propria sa viaţă, din propria sa familie a ieşit la iveală în urma lecturii. Iar asta este adevărata răsplata a scriitorului, să poţi să declanşezi în cititor o reacţie, o emoţie, ceva cu care să rezoneze în propria lui existenţă.

„Am vrut să-mi descriu personajele cu o umanitate autentică”

Soția lui Tarek, Mira, aproape dispare din carte de la un moment dat, ca și cum povestea ei ar fi devenit irelevantă. E o decizie narativă foarte îndrăzneață. E un mesaj de citit printre rânduri sau se întâmplă pentru a face mai mult loc unui nou personaj, mai relevant, unul care provoacă o nouă “deraiere”?

Mira a fost şi pentru mine cel mai dificil personaj de scris. Cred că povestea ei s-a încheiat când ea a terminat ceea ce a avut de spus. Distanţarea ei, ieşirea ei din poveste s-a petrecut nu din cauza resentimentelor, ci pentru că era o femeie plină de viaţă, entuziastă, care a fost rănită, a suferit o nedreptate. Ea rămâne, cumva, mereu în planul secund al poveştii, în mintea soţului ei, aşa cum şi în acel tip de societate, femeile erau mereu plasate într-un plan secundar. La fel e şi Nesrine (sora lui Tarek, n.r.).

Am vrut să arăt cum o astfel de societate îi distruge pe bărbaţi şi femei în egală măsură. Pe ei, prin responsabilităţile  predestinate, pe care trebuie să şi le asume dincolo de voinţa proprie; iar pe ele, tocmai prin absenţa unor responsabilităţi. E absurd, şi mi-am dorit să fac acest lucru să devină evident.

Un cititor conservator ar spune despre Tarek că e un soţ care şi-a abandonat familia şi un tată care eșuează. Nu există niciun fel de judecată morală în carte care să îl confrunte pe Tarek cu consecinţele propriilor sale acţiuni. De ce?

Eu nu-mi judec personajele. Niciodată. Trebuie să încerc să le înţeleg. Trebuie să mă asigur că ce fac ele e verosimil. Autentic pentru ele. Trebuie să le cunosc ca să mă asigur că acţiunile lor sunt logice. Dar nu să le judec. Îmi amintesc, într-o librărie din Franţa, s-a iscat o dezbatere aprinsă între o doamnă şi un domn, doi cititori, despre laşitatea sau – dimpotrivă – curajul pe care Tarek îl dovedeşte prin acţiunile sale. Într-un final, după multe argumente şi contraargumente, am fost întrebat de public cum e: e Tarek un laş sau un curajos?

Adevărul e că nu ştiu. Adesea în viaţă putem fi extraordinar de curajoşi sau extraordinar de laşi, faţă de noi înşine, sau faţă de cei pe care îi iubim. Eu nu judec, vreau doar să scot în evidenţă aceste ipostaze care ni se aplică tuturor.

Să luăm personajul mamei lui Tarek, de pildă. Poate că ea întruchipează valori complet diferit de ale mele, dar dacă unii dintre cititorii mei rezonează cu acest personaj, înseamnă că mi-am făcut treaba, pentru că eu am vrut să-mi descriu personajele cu o umanitate autentică.

Înainte de romanul tău de debut aveai o carieră în finanţe. Acum ai anunţat că ţi-ai luat un an sabatic pentru a te concentra pe scris. Ce urmează pentru Eric Chacour şi pentru cititorii săi?

Ei bine, am luat deja decizia să renunţ la cariera mea anterioară şi să devin scriitor cu normă întreagă. E minunat să mă pot dedica acum cărţii, traducerilor şi evenimentelor care au loc. Este a doua oară când vin în România şi e un adevărat privilegiu să particip la un asemenea eveniment. Am fost în foarte multe ţări cu această carte, dar în foarte puţine am călătorit de două ori. Iar România face parte dintre ele.

Şi binenţeles, dacă m-am hotărât să ma dedic scrisului, înseamnă că îmi voi petrece mai mult timp scriind. Am avut mereu în minte două poveşti, plasate în două locuri şi în două epoci diferite. Ce ştiu despre tine a fost una dintre ele, iar acum mă ocup de cealaltă idee. Şi sper să ne revedem, într-o bună zi, în România, să vorbim despre ea.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

INTERVIU Shiva Rahbaran: “Era interzis să vorbești despre suferința provocată de execuții.”

EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident

AVANPREMIERĂ Fragment din “Noaptea fără frați”, de V.V. Ganeshananthan, roman câștigător Woman Prize for Fiction