Joi, 17 noiembrie, cititorii sunt așteptați la întâlnirea cu romanul lui Florin Chirculescu, Solomonarul, o carte-eveniment care pune reflectorul pe Mihai Eminescu, reușind să-l umanizeze așa cum nici un text nu a făcut-o până acum. Lansarea volumului are loc de la ora 19:00 la Humanitas Lipscani, alături de autor și de invitatul Bogdan Ghiu. Discuția vaContinuă lectura „LANSARE Solomonarul, Florin Chirculescu”
Arhive etichetă:Ficțiune
NOUTATE Drumul, Cormac McCarthy
Romanul Drumul, de Cormac McCarthy, câștigător Pulitzer Prize și bestseller New York Times publicat în 45 de țări, a apărut în limba română și este disponibil în librăriile online și fizice. Cartea lui Cormac McCarthy a fost ecranizată în 2019, cu Viggo Mortenssen, Robert Duvall și Charlize Theron în rolurile principale. Este una dintre prozeleContinuă lectura „NOUTATE Drumul, Cormac McCarthy”
NOUTATE A apărut volumul I din saga „Țara celorlalți”, inspirată de bunicii îndrăgitei scriitoare Leïla Slimani
Îndrăgita scriitoare Leïla Slimani, prima autoare marocană recompensată cu Premiul Goncourt, în 2016, revine cu o nouă carte în librăriile autohtone: ediția în limba română a romanului Țara celorlalți. Cartea a apărut în traducerea din limba franceză a lui Daniel Nicolescu. Marocul așa cum nu l-ați mai întâlnit în literatură Țara celorlalți constituie prima parte a unei trilogii și este parțialContinuă lectura „NOUTATE A apărut volumul I din saga „Țara celorlalți”, inspirată de bunicii îndrăgitei scriitoare Leïla Slimani”
LANSARE Cartea anului 2020 – Zahăr ars, de Avni Doshi
Zahăr ars, „Cartea anului 2020“ în publicațiile The Guardian, The Economist, The Spectator și la NPR, roman câștigător Sushila Devi Award 2021 și nominalizat la Women’s Prize For Fiction 2021 va fi lansată astăzi printr-un eveniment online organizat de editură. Prima întâlnire a lunii decembrie “Împreună în compania cărților” este găzduită de coordonatoarea colecției RaftulContinuă lectura „LANSARE Cartea anului 2020 – Zahăr ars, de Avni Doshi”
NOUTĂȚI “Tatăl meu la izolare”, de Cristian Teodorescu, o poveste de dragoste improbabilă
Un orășel din Dobrogea, un inginer chimist, fost țărănist, care încearcă să se pună la adăpost de epurările comuniste, o fată frumoasă, casieră la Alimentara locală, fiica unui fost cârciumar, un stigmat de neșters în toiul obsedantului deceniu. “Tatăl meu la izolare”, noul roman semnat de Cristian Teodorescu este o poveste desprinsă din cartea “Medgidia,Continuă lectura „NOUTĂȚI “Tatăl meu la izolare”, de Cristian Teodorescu, o poveste de dragoste improbabilă”