Romanul Drumul, de Cormac McCarthy, câștigător Pulitzer Prize și bestseller New York Times publicat în 45 de țări, a apărut în limba română și este disponibil în librăriile online și fizice.
Cartea lui Cormac McCarthy a fost ecranizată în 2019, cu Viggo Mortenssen, Robert Duvall și Charlize Theron în rolurile principale. Este una dintre prozele excepționale care l-au consacrat pe scriitor drept unul dintre cei mai buni autori americani contemporani.
Despre Drumul, de Cormac McCarthy
O iarnă atomică în care nu mai există animale sau plante, singura prezență constantă fiind foamea, și orice întâlnire între două ființe omenești poate sfârși într-un act de canibalism. Iată decorul postapocaliptic prin care călătoresc un bărbat fără nume și fiul lui, încercând să ajungă la mare. Au un pistol cu două gloanțe, ceva resturi de mâncare și niște pături vechi – și, foarte important, se au unul pe celălalt. Supraviețuirea înseamnă însă amoralitate, după cum învață copilul studiindu-și tatăl, a cărui dragoste pare a fi ultimul lucru rămas din lumea veche, ultima realitate confortabilă și ocrotitoare.
„Cormac McCarthy scrie seducător, muzical, înspăimântător, fantastic. Numai astfel putea să obțină acest cutremurător portret al lumii după ce se stinge lumina.“
The New Yorker
“Suntem morți vii bântuind prin decorul unui film de groază” – aceasta este starea de spirit în lumea lui McCarthy, pe care n-o colorează decât foarte rare detalii de un umor nostalgic: ultima sticlă de Coca-Cola sau singura inscripție ce a supraviețuit dezastrului nuclear – rămășițele unei civilizații semănând neliniștitor de mult cu a noastră, căreia i s-a promis o resurecție.
,,Iluminat de o blândețe extraordinară. Limpede, deși misterios, în același timp criptic și clar ca un cristal. Drumul nu oferă nici pe departe vreo salvare sau alinare. Dar înțelepciunea lui neînfricată este mai vie decât orice asigurare.“
The New York Times
Despre Cormac McCarthy
CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper, publicat în 1965 și recompensat cu William Faulkner Award. În 1966 primește o bursă Rockefeller și ajunge la Ibiza, în Spania, unde termină al doilea roman, Outer Dark. Urmează romanele: Child of God (1973); Suttree (1979); Blood Meridian, or the Evening Redness in the West (1985; în 2006, romanul ocupă locul trei într-un top al revistei New York Times Magazine); The Border Trilogy: All the Pretty Horses (1992). Cartea a câștigat National Book Award și National Books Critics Circle Award și a fost ecranizată în 2000, în regia lui Billy Bob Thornton),
Apar în anii care urmează The Crossing (1994) și Cities of the Plain(1998) și No Country for Old Men (2005) a cărui ecranizare din 2007 în regia fraților Coen a câștigat patru premii Oscar. Drumul (The Road, 2006) este câștigător al Pulitzer Prize 2007 și James Tait Black Memorial Prize 2006, ecranizat în regia lui John Hillcoat în 2009.
Cormac McCarthy a mai scris un scenariu de film, The Gardener’s Son (1976) și două piese de teatru, The Stonemason (1995) și The Sunset Limited (2006), cea din urmă jucându-se și la București pe scena unteatru. Pentru toamna anului 2022 sunt anunțate două romane, The Passenger și Stella Maris, lansate la interval de o lună.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
5 gânduri despre „NOUTATE Drumul, Cormac McCarthy”