Recenzie Anomalia, Hervé Le Tellier

Voi începe recenzia pentru Anomalia cu ce-am zis în timp ce citeam ultimele rânduri din cartea lui Hervé Le Tellier:

Abia aștept să văd filmul!

Realdo a ridicat ochii din cartea lui: S-a făcut deja film?

Nu, dar se va face. Cărți ca Anomalia lui Le Tellier nu se scriu în fiecare an, iar atunci când se scriu, sunt destinate succesului de lungă durată. Asta înseamnă că va fi exploatată iar și iar, la cinema, la TV, pe platforme și nu probabil chiar și la teatru, până ce interesul bilioanelor de ființe umane expuse la această poveste fantastică despre umanitate începe să pălească.

Romanul francezului are tot ce îi trebuie ca să cucerească deopotrivă cinefil și cititor: mister, suspans, dramă, dragoste și o doză bine calibrată de șoc al originalității subiectului. (Omit înadins să numesc subiectul, ca să vă bucurați netulburați de partea cea mai suculentă a romanului.)

Cartea nu e doar o reușită literară, de public și critică (a câștigat premiul Goncourt anul trecut), un melanj perfect de genuri și o narațiune echilibrată, ci este, inevitabil, un ghid pentru scriitori aspiranți, începători, blazați sau exasperați de așteptarea Marii Cărți. Le Tellier a spus într-un interviu că este asemenea unui scoubidou în care sunt împletite mai multe fire.

Cum îți seduci cititorul de la pagina întâi?

Cu un personaj de forță. Necruțător și frapant. Unul cu un nume sumbru, dar nu exagerat, ceva memorabil, deja știut poate, deja plăcut? Un personaj care intrigă, ale cărui fapte (condamnabile, de neînțeles) sunt un motiv serios să vrei să afli mai multe despre istoria și planurile acestui tip dezgustător de fascinant.

De exemplu, ar putea fi un criminal profesionist. Un hitman. Un ins fără scrupule care va omorî curând pe cineva, căci doar asta îi e meseria, nu? Sărmanul cititor e gata. Dă repede pagină după pagină să afle cine o să moară. (Oamenilor le place să se uite la alții cum dau colțul. Îi face să se simtă revigorant de vii.)

Acum că cititorul e mort (de nerăbdare), cum ajungi la juriul premiilor literare?

Foarte simplu, dacă știi ce faci. Francezul știe pentru că Anomalia nu e romanul lui de debut, ba dimpotrivă, e foarte departe de prima lui carte – în toate sensurile pe care le dorești, cititorule. Monsieur Hervé a exersat în carieră tot ce poate scrie un autor 360: poezie, proză, teatru. Și-a făcut mâna am putea zice pentru acest roman-corolar al carierei.

Deci cum? Te victimizezi. Nu mult, ca să nu pari ridicol, dar îi lovești sec și repetat în inimă pe critici – acești uneori scriitori neîmpliniți specializați în necropsiile ratărilor celorlalți. Cu ce-i lovești? Cu ce-i doare mai tare. Condiția (tragică a) artistului.

Inventezi un alter care le povestește cât e de nasol să te zbați o viață întreagă să scrii Marea Carte și să nu te ajute nimeni sau dacă te ajută cineva să nu fie îndeajuns sau dacă este să i se pară lui că nu este (că așa sunt artiștii, vor mereu mai mult și mai tare) șamd. Un alter inofensiv, unul la care să nu vrei să-i faci nici bine, nici rău sau poate totuși, fiindcă e atât de câine oropsit de soartă…

Bonus de creativitate: glasul acestui personaj te va ajuta să pui în cartea “de public”, aproape de dus pe plajă, niște șopârle pe care doar cunoscătorii le vor putea descifra.

Îl știi pe David? Și el este aproape mort.

Acum că a prins și critica și publicul, stimabilul Hervé Le Tellier dă cu ei de pământ (repetat). Le aduce în viață personaj după personaj (respectiv personaj și capitol) și-i debusolează o vreme: Cine sunt și ce legături au unul cu altul? Îl introduce pe David, până acum câteva minute un tip bine merci, un bărbat de succes și de familie, iar acum… Să fie oare următoarea țintă a mercenarului un tătic bolnav de cancer care mai are de trăit câteva luni de chimioterapie? Este Monsieur Hervé atât de lipsit de inimă?

Nu doresc să dezvălui. Dar pot să vă spun asta. Iată încă o poveste: cea a unui tip consumat de o boală în stadiu terminal. Aproape mort deci. Dar va muri? Ar putea, te rog, să primească o șansă mică, dar mare…?

Și totuși… unde e Anomalia?

Pe la capitolul patru, critic și cititor încep să creadă că încep să înțeleagă. Cartea asta, Anomalia, e liantul poveștilor paralele. Lucru aproape adevărat.

Sunteți puțin fierți? Puneți-vă centurile de siguranță. Ce-ați citit până acum a fost doar o simulare, două, trei… Anomalia, romanul – anomalie literară, abia acum începe. Cu un zbor care aduce la New York călătorii unei curse Air France care a decolat de la Paris în urmă cu trei luni și a aterizat tot atunci. Însă asta se pare că nu-l împiedică să mai aterizeze o dată. Cu tot echipajul și toți călătorii pe care îi scosese deja vii (?) dintr-o furtună violentă ca o mașină de spălat în plin ciclu de stoarcere.

Ce faci dacă te întâlnești cu tine?

Asta e marea întrebare din Anomalia. (Cel puțin pentru mine a fost.) Dacă un fenomen cvasi-explicabil te pune față în față cu ființa ta, cum vei reacționa? Le Tellier explorează și exploatează cu inteligență, creativitate și condei de fin cunoscător al psihicului un rareori aprofundat în literatură. Ce am face cu dublii noștri? Cum i-am primi? Ce i-am întreba? Ce le-am da și ce le-am lua?

Dar cum trăiești tu cu tine (ah, doar asta te bagă în sedințe interne vreo lună de zile), nu e dilema cea mai tulburătoare propusă de câștigătorul celui mai renumit premiu literar al Franței.

Anomalia e o carte care conversează cu cititorul. Asta cred că i-a adus Goncourt-ul și asta o face o carte excepțională. Hervé Le Tellier deschide simultan (cu fiecare personaj) câteva fire de discuție cu cititorul. Îl solicită neîncetat, îl provoacă, îl invită să descopere gânduri, lucruri și sensuri noi.

Cartea lui Le Tellier este asemenea unui prieten incomod la care nu vei renunța vreodată, oricât de tare te sâcâie personalitatea lui colțuroasă. Pentru că știi că este singurul care te îndeamnă mereu să cauți în tine, să găsești și să ceri mai mult. Pentru că știi că întrebările ușoare le poți auzi oricând (ce mai faci?), dar cele care te fac să zbârnâi de curiozitate și de dorință (ce mai faci pentru tine?) vin uneori ca o furtună de vară, pe neștiute. Ca o anomalie literară care sfâșie rutina zilei. Și pe a lecturilor.

Salutări, răsfoitori!

Alte thrillere despre care am scris pe Răsfoiala

Billy Summers, Stephen King

Drumul, Cormac McCarthy

Fecioarele, Alex Michaelides

Te văd, Clare Mackintosh

Eliberare, Imogen Kealy