Vara trecută, după ce terminasem extraordinara poveste a lui Hervé Le Tellier, scriam în cronica romanului:
Voi începe recenzia pentru Anomalia cu ce-am zis în timp ce citeam ultimele rânduri din cartea lui Hervé Le Tellier:
Abia aștept să văd filmul!
Romanul francezului are tot ce îi trebuie unei povești care cucerește cinefil și cititor deopotrivă: mister, suspans, dramă, dragoste și o doză bine calibrată de șoc al originalității subiectului.
Și iată că n-a trecut prea multă vreme și minunea s-a întâmplat. Romanul recompensat cu Premiul Goncourt în 2020, vândut în mai mult de 1.3 milioane de exemplare în Franța și tradus în întreaga lume, va fi adaptat într-o serie.
Anunțul a fost făcut de romancierul francez, pe contul său de Twitter. Hervé Le Tellier a colaborat la scrierea scenariului cu cineastul și fostul diplomat Antonin Baudry, regizorul filmului „Le Chant du Loup” și scenarist al benzii desenate „Quai d’Orsay”.
Despre Anomalia, de Hervé le Tellier
Ce faci dacă te întâlnești cu tine?
Asta e marea întrebare din Anomalia. Dacă un fenomen cvasi-explicabil te pune față în față cu ființa ta, cum vei reacționa? Le Tellier explorează și exploatează cu inteligență, creativitate și condei de fin cunoscător al psihicului omenesc un subiect sensibil, rareori aprofundat în literatură. Ce am face cu dublii noștri? Cum i-am primi? Ce i-am întreba? Ce le-am da și ce le-am lua?
Dar cum trăiești tu cu tine nu e dilema cea mai tulburătoare propusă de câștigătorul celui mai renumit premiu literar al Franței. Anomalia e o carte care conversează neîncetat cu cititorul ei și-l invită să chestioneze minuțios aproape orice certitudine despre sine. Asta cred că i-a adus Goncourt-ul și asta o face o carte excepțională. Hervé Le Tellier deschide simultan (cu fiecare personaj și capitol noi) câteva planuri de discuție și de meditație. Te solicită neîncetat, te provoacă, te invită să descoperi gânduri, lucruri și ocazii noi.
Cartea nu e doar o reușită literară, un melanj perfect de genuri și o narațiune echilibrată, ci este, inevitabil, și un ghid pentru scriitori aspiranți, începători, blazați sau exasperați de așteptarea Marii Cărți. Le Tellier a spus într-un interviu că este ca un scoubidou în care sunt împletite mai multe fire.
Anomalia lui Hervé Le Tellier este asemenea unui prieten incomod la care nu vei renunța vreodată, oricât de tare te sâcâie personalitatea lui colțuroasă. Pentru că știi că este unul dintre puținii care te îndeamnă mereu să cauți în tine, să găsești și să ceri mai mult. Pentru că știi că întrebările ușoare le poți auzi oricând (ce mai faci?), dar cele care te fac să zbârnâi de curiozitate și dorință (ce mai faci pentru tine?) vin uneori ca o furtună de vară, pe neștiute. Ca o anomalie literară care sfâșie rutina prezentului. Și pe a lecturilor.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Un gând despre „ECRANIZARE Anomalia, roman câștigător Goncourt 2020, va fi adaptat pentru micul ecran”