NOUTĂȚI “Tatăl meu la izolare”, de Cristian Teodorescu, o poveste de dragoste improbabilă

Un orășel din Dobrogea, un inginer chimist, fost țărănist, care încearcă să se pună la adăpost de epurările comuniste, o fată frumoasă, casieră la Alimentara locală, fiica unui fost cârciumar, un stigmat de neșters în toiul obsedantului deceniu.

Tatăl meu la izolare”, noul roman semnat de Cristian Teodorescu este o poveste desprinsă din cartea “Medgidia, orașul de apoi”, care pune sub lupă viața unei mici comunități din cea mai neagră perioadă a comunismului românesc, când scara valorilor se inversase și oamenii își pierdeau munca de o viață, când închisorile terorii erau o amenințare constantă pentru cei care nu aveau originea și orientarea politică acceptate de regim.

În mijlocul haosului și nedreptății, o poveste de dragoste improbabilă, cu un destin inevitabil, marcată atât de sprijinul celor care au reușit să își depășească frica și să își păstreze bunătatea, cât și de trădări dureroase. “Tatăl meu la izolare” este un roman cu o imensă încărcătură emoțională și o perspectivă nouă asupra coliziunii micilor istorii cu istoria mare.

Fragment din romanul “Tatăl meu la izolare”

1

Nu era nici o epidemie când tata a fost băgat la „izolare”, acum 65 de ani și aproape opt luni. Într-o dimineață, la Medgidia, a fost înhățat de pe stradă. Era inginer chimist și conducea laboratorul de la IMUM, care era la marginea orașului. A fost mai întâi dus la Constanța unde a fost interogat și bătut îndelung, metodic. La Constanța, s-a experimentat pe el, printre primii, o tortură specială: a fost băgat în seiful băncii, unde după câteva ore se termina aerul respirabil. Apoi a ajuns în pușcărie la Brașov. Nu știa nimeni din familie unde e, până n-a fost adus la tribunal, să fie judecat. A fost mai întâi condamnat la moarte. La primul recurs judecătorii l-au condamnat la 25 de ani de muncă silnică. La cel de-al doilea, avocatul lui, curajosul Nahtigal, a izbutit să-l scoată nevinovat.

Mulți ani după aceea tata mi-a povestit câte ceva despre perioada lui de „izolare”. Înainte de apariția la TV a anunțurilor despre afectarea emoțională, tata ocolea amănuntele despre cele mai cumplite momente prin care a trecut în pușcărie. Mi le-au povestit după 1990 foști deținuți politici care îl cunoscuseră în închisoare.

2

Venise la Medgidia din București. Avea ochelari de miop, era slab, cu păr negru. Făcuse liceul la Mănăstirea Dealu. Dar în loc să încerce o carieră militară, ca mulți dintre colegii lui, Vladimir Gheorghe Theodorescu s-a dus la Politehnică. Gigi, pentru rude și prieteni, a absolvit facultatea cu note atât de mari încât i se prevedea o carieră excepțională. La Mănăstirea Dealu a fost coleg de liceu cu un anume Mihai, fiul regelui Carol II, pentru care se făcuse o clasă specială, cu elevi din toate clasele sociale din România.


Chiar dacă mama lui Vladimir se declarase văduvă, ca să-l poată înscrie la acel liceu fără s-o coste mult, ea, mama Lili, nu era văduvă, ci doar divorțase de soțul ei, negustorul Nicolae Theodorescu, care fusese declarat falit în anii crizei din ‘30. Așa că în certificatul ei de onorabilitate s-a strecurat și o minciună. Băiatul ei Vladimir era pe jumătate aromân, dinspre partea ei. Când a absolvit Politehnica, Gigi n-a apucat să-și dea și examenul de diplomă, fiindcă Securitatea era pe urmele lui. A dormit prin București pe unde a putut, nu și acasă, pe Calea Alexandriei, până când a aflat că la Medgidia se căutau ingineri. S-a urcat în tren, ținând în mână servieta lui norocoasă, în care avea un certificat că absolvise Chimia, la Politehnică. În două săptămâni, la Medgidia, a ajuns șeful laboratorului de chimie de la IMUM, pe care tot el îl înființase. Locuia la hotelul Traian, de lângă gară. Și dimineața când pornea pe jos către întreprindere s-a întâlnit de mai multe ori cu o anume Constanța, Tanța, Tanți, frumusețea încă indiscutabilă a orașului, chiar dacă era fiica unui exploatator al poporului, fostul cârciumar Fănică Teodorescu. Vladimir a făcut cunoștință cu Tanți la magazinul din Medgidia unde ea nu era casieră, deși făcuse și câteva clase de liceu. S-au căsătorit repede – așa erau vremurile! – și inginerul s-a mutat de la hotelul Traian în casa lui Fănică Teodorescu, ceea ce a atras atenția asupra lui.

Despre Cristian Teodorescu, autorul romanului “Tatăl meu la izolare”

Cristian TEODORESCU s-a născut la Medgidia, în 1954. A absolvit Facultatea de Filologie, secția română-engleză, a Universității din București. A început să scrie proză de la 14 ani, pentru revista “Vînătorul și pescarul sportiv”.

A debutat editorial în antologia Desant ’83 (Cartea Românească, 1983). În 1985 îi apare volumul de povestiri Maestrul de lumini (reeditat în 2005), urmat în 1988 de romanul Tainele inimei. În 1991 publică Faust repovestit băieților mei, Petre și Matei, apoi Povestiri din lumea nouă, Îngerul de la benzinărie (povestiri), Maestrul de lumini și alte povestiri și romanele Medgidia, orașul de apoi, Șoseaua Virtuții • Cartea Cîinelui, Cartea pisicii și București, marea speranță.

A primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Române (1990), Premiul pentru proză scurtă (1997) și Premiul pentru roman ale Uniunii Scriitorilor (2010), precum și alte premii ale unor ziare și reviste. Povestirile sale au fost traduse în Olanda, Franța, Statele Unite, Muntenegru, Polonia și Ungaria.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: