Mecena à la carte: Diderot, Ecaterina cea Mare și biblioteca nimănui

Celebrul filosof iluminist Denis Diderot avea mare nevoie de bani pentru nunta fiicei sale. Şi în vremurile Iluminismului, ca şi în zilele noastre, bogăția în cunoaştere nu te face neapărat bogat. Bine, dacă ești Bill Gates te face, dar nu putem fi toți la fel.

Auzind despre necazurile cu banii ale enciclopedistului pe care îl admira de la distanță, Ecaterina cea Mare a făcut un gest care ar putea figura drept definiție de dicționar a altruismului. Împărăteasa Rusiei i-a propus lui Diderot să îi cumpere biblioteca personală pentru o sumă echivalentă acum cu o sută de mii de euro. Suficient pentru o nuntă cu dichis, nu? Chiar și pentru o lună de miere de neuitat pe o insulă spectaculară.

Dar frumusețea gestului abia acum vine. Ecaterina n-avea nevoie de cărțile filosofului și niciun vreun interes să-l lase fără de bunurile sale cele mai prețioase, așa că a recurs la un șiretlic. I-a transmis că pe moment volumele vor rămâne la el și i-a oferit postul de custode al noii sale colecții livrești pentru un salariu anual mai mult decât rezonabil.

Vă dați seama că revendicarea bibliotecii nu s-a petrecut niciodată, scopul fiind acela de a veni în ajutorul lui Diderot, fără a-l face să se simtă jenat și îndatorat. O afacere bună pentru un intelectual modest şi un gest de noblețe autentică din partea uneia dintre cele mai celebre împărătese ale lumii.

Povestea celor doi este una dintre pildele pe care autorul James Clear le-a preluat în cartea sa “Atomic Habits” pentru a ilustra cum se formează bunele obiceiuri. Revenim curând și cu recenzia la cartea asta din care chiar ai ce învăța. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: