Am împodobit “Primăvara la Roma…” cu flori, dintr-o presimțire devenită apoi certitudine că nu conține nicio primăvară. Exact ca în meme-ul despre “To kill a mocking bird” (“Să ucizi o pasăre cântătoare”).
A compensat în schimb vocea lui Tennessee Williams, reconfortantă ca aerul verde dintr-o florărie. După ce mi-am făcut drum cu maceta (răbdării) prin proza lui Ishiguro, Williams & co. nu putea veni într-un moment mai bun.
Am citit cartea de pe o zi pe alta, în 24 de ore, nerăbdătoare să aflu de ce (cine) se teme doamna S. într-un oraș superb, primitor și romanti…zat ca Roma. (Am citit în viteză și datorită calității print-ului. Ador cărțile Art, cu coperțile lor mângâioase, font și oglindă mari.)
Dar ziceam de doamna Stone… draga de ea. N-a nimerit grozav, însă cine sunt eu să-mi dau cu părerea despre ce fac oamenii ca să scape de singurătate, bătrânețe, depresie. A nimerit la Roma totuși. Dacă ai stat pe treptele din Piazza di Spagna (unde dau ferestrele apartamentului doamnei Stone) vara, la o gelato, știi ce spun.
Deci doamna Stone caută un anotimp al vieții pe care corpul ei nu-l mai poate fabrica sau contraface (simți / crede posibil). Nu asta facem toți zilele ăstea? Sau după ce ni se arată (iar și iar) că o să ajungem la ziua Zî, care chiar există și în care ticăloasa de ticăitoare va tropăi în piept ca nebuna pentru că am urcat trei etaje?
Chiar n-o poți condamna pe draga doamnă Stone. Cu atât mai mult cu cât cariera ei de actriță a fost o amăgitor de lungă primăvară, iar acum nu pare rezonabil că există “iarnă”. Roma nu-i iartă naivitatea și-i rezervă două personaje care, până la urmă, nu se jenează să se poate cu viitoarea fostă divă ca și cum n-ar avea nimic de pierdut.
Mi-a plăcut că domnul Williams nu o menajează pe doamna Stone, acest avatar al fricilor toamnei noastre. Am citit cartea de 8 martie și a fost ușor bizar să aflu cum ne “citește” un bărbat pe noi, femeile, și ce ne-ar scrie dacă ar putea. Acesta e sentimentul pe care l-am avut, că dl. Williams ne scrie o scrisoare deschisă. În care ne roagă să avem grijă să nu ne dorim mai multă primăvară decât avem.
Despre Paolo, ce să zic, nu e un personaj cu adevărat, ci mai degrabă o oglindă crudă. O lumină clipocindă de avertizare, care-i reamintește doamnei S. cum arată cu adevărat anotimpul lăuntric în care ți se pare că totul e al tău pentru totdeauna (la Roma).
Ciao, bellissima!
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Răsfoiala 
2 gânduri despre „Recenzie Primăvara la Roma a doamnei Stone, Tennessee Williams”