Recenzie Iubiri caraghioase, Milan Kundera

Iubiri caraghioase a lui Milan Kundera e precis ce anunță. O colecție de povești despre stângăciile relațiilor și multele lor minciuni vinovate.

Prima proză din carte mi-a amintit de procesul lui Kafka. Probabil și pentru că l-am citit recent și e încă proaspăt în memorie, dar și pentru că bietul ei protagonist se încăpățânează absurd – asemeni domnului K – să nu cedeze uzanțelor și sfârșește prin a-și face singur viața un coșmar.

Kundera rămâne fidel infidelității

Infidelitatea este personajul central, ca întotdeauna la acest ceh crud. Continuu să mă mir de lejeritatea cu care Milan Kundera scrie despre triunghiuri și pătrate amoroase, ca și cum monogamia e o poveste ridicolă care nu merită nici măcar amintită. Ca și cum infidelitatea este starea fundamentală a unei relații.

În rest, bârfă multă, căci, nu-i așa?, fără ea omenirea ar fi progresat mai lent (deci bârfa are și ea rost pe lume). Și mult haz pe seama zbaterilor noastre ridicole, dar neobosite, de a fi văzuți, atinși, iubiți.

Nu pot să scriu c-am rămas cu ceva din lectura asta de duminică. Nu ader la personaje adulterine al căror vis etern e să “moară mai puțin”, cum frumos a spus odată o bătrână doamnă, bolnavă de Altzheimer. Nu pentru că eu n-aș vrea să mor mai puțin. Ci pentru că mai mulți parteneri nu înseamnă mai multă viață.

Personajele lui Kundera sunt aici parcă prea histrionice. Păpuși din zdrențe, fără morală, fără oase, fără glorie. Jucării ale unui autor cu o impresie (aparent) cam proastă despre puterea noastră de a fi mai mult decât sclavii propriilor slăbiciuni și neputințe.

Salutări, răsfoitori!