Mircea Cărtărescu, probabil cel mai bun scriitor din lume

Cine poate să se pună cu Mircea Cărtărescu? scrie ziarul francez Le Nouvel Observateur (L’Obs) în deschiderea recenziei “Melancoliei”, publicată zilele trecute. Articolul abundă de comparații onorante și îl numește pe autorul român candidat la titlul cel mai bun scriitor din lume și inventator al unui nou curent literar.

„Oricât de absurdă e ideea în sine, dacă ar fi să se acorde titlul de cel mai bun scriitor din lume, candidatul ideal n-ar fi scriitorul român? După voluminosul „Solenoid”, roman de aproape 1000 de pagini, care amintește de Borges și Kafka, Mircea Cărtărescu (născut în 1959) a vrut poate să demonstreze că se simte în largul lui și în genul nuvelei. Melancolia conține trei nuvele, ca trei diamante într-o montură cu conotații mitologice”, scrie criticul literar Jacob Didier.

„Melancolia“ de Mircea Cărtărescu, cea mai bine vândută carte Humanitas la Bookfest 2019, explorează traumele fundamentale prin care trece fiecare dintre noi: trauma despărţirii de mamă, trauma gemelităţii şi a relaţiilor dintre fraţi şi trauma descoperirii sexului în adolescenţă.

“În calitate de inventator al unei mișcări cu unic reprezentant, irealismul magic, Cărtărescu își permite să facă cu ochiul, neașteptat și jucăuș, către Tim Burton, atunci când tânărul său erou descoperă, în subsolul unui depozit părăsit, corpul de ciocolată al mamei sale, un uriaș sarcofag în care se va ghemui, gustând bucăți din mama sa de ciocolată, în timp ce se topește literalmente de fericire. „Melancolia” este o fantasmagorie incredibilă, un parc Luna fictiv în care te așteaptă atracții amețitoare. Nu aștepta. Sari!”, îndeamnă L’obs.

Despre “Melancolia”, Mircea Cărtărescu mărturisea într-un interviu că a fost o modalitate de a-și sublima trăirile ultimilor ani, perioadă în care s-a confruntat cu depresia:

“Melancolia m-a scos din adevărata mea melancolie, pe care am început s-o simt o dată cu înaintarea în vârstă, pentru că melancolia este sentimentul trecerii timpului, sentimentul tragic al sfârşitului tuturor lucrurilor. În ultimii cinci-şase ani, pe când depresia mea progresa, am avut o foarte mare nevoie de ajutor şi nu am ştiut de la cine să-l cer. Acele 10-15 pagini în care nu există decât cuvântul „ajutor!”, din Solenoid, au fost şi ele o expresie a acestei nevoi de a ieşi dintr-o teribilă fundătură. Scriind aceste povestiri, într-un fel, mi-am înţeles situaţia şi am putut să o tolerez, aşa încât, la sfârşitul cărţii, m-am simţit în bună măsură vindecat, eliberat. E motivul pentru care această carte, care a fost adesea comparată că Nostalgia de acum 30 de ani, de fapt seamănă cel mai tare cu Travesti, micul meu roman scris imediat după Nostalgia şi care, de asemenea, a fost la vremea aceea un fel de pansament pe o rană din psihicul meu. Tot niște psihodrame sunt şi aceste trei povestiri din Melancolia.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: