Recenzie Azi va fi altfel, Maria Semple

Cei care au citit primul succes semnat de Maria Semple (deja ecranizat), “Unde ai dispărut, Bernadette?”, pot paria, liniștiți, pe a doua ei carte Azi va fi altfel. Maria Semple nu se dezminte nici în al doilea roman comic și livrează cu același umor delicios (și sarcastic) o poveste minunată de familie.

Azi va fi altfel e cartea perfectă de concediu, amuzantă, dar nu lipsită de substanță, citibilă ușor datorită dialogurilor inteligente, stilului alert și simplității și, nu în ultimul rând, mobilă – are format de buzunar.

Calitatea care diferențiază personajele Mariei Semple de altele (și cea pe care eu o admir) este aparenta conștiință de sine. Eleanor, protagonista din Azi va fi altfel, ca și Bernadette, e perfect conștientă de propriile neputințe și defecte, însă în ciuda acestui fapt, nu se poate opri din a face alegeri nefericite.

Povestea o urmărește pe ea și pe fiul ei pe parcursul unei zile pe care promite să i-o dedice integral și exclusiv, dar tot ce reușește este să îl târască, laolaltă cu alte victime colaterale, printr-un vârtej de întâmplări în care tot ce știe despre propria viață, profesională și de familie, este dat peste cap. Ca într-un joc diabolic în care e obligată să “gândească rapid” și ia, inevitabil, decizii pripite, pe care le regretă imediat. Neavând însă timp și ocazia s-o ia de la capăt, se duce la vale vertiginos, trăgând după ea tot și pe toți care-i ies în cale.

Foarte fain gândit și personajul fiului, micul Timby, care acționează ca un alter ego al mamei sale, mai inocent, mai calm și cu mintea mai liberă de prejudecăți, frustrări, obsesii și certitudini.

Cele mai haioase scene din roman sunt cele în care Timby monitorizează sănătatea mamei sale, accidentată la cap, dar funcțională, cu ajutorul unei aplicații pentru comoții cerebrale. În cele mai tensionate momente, puștiul apare cu niște întrebări – capcană trăznite care arată dacă mintea ei e în parametru normali au ba.

Mai multe descoperiți singuri în Azi va fi altfel, care, vă dați seama deja, mi-a plăcut foarte tare. Nimic nu-ți apropie o poveste precum o face acest tip de personaj realist, cu defecte, asumate, cu care te poți identifica.

Pentru că, nu-i așa, toți credem despre noi înșine că ne cunoaștem, cu bune și cu rele și, la o adică, ne descurcăm. Doar că de multe ori nu ne descurcăm și e reconfortant să ne întâlnim cu noi în oameni inventați ca Eleanor, care face ce poate să țină lucrurile și relațiile din viața ei, măcar aparent, sub control.

Cum să n-o iubești?