INTERVIU Scriitor & cititor Simona Goșu: „Am fost uimită să descopăr la Iași cluburile de lectură ale liceenilor. Este extraordinar!”

Scriitor & cititor este o serie de interviuri care-și propune să întoarcă autorii români contemporani pe fața lor nevăzută, cea de cititor. Descoperim împreună ce resorturi intime îi fac să citească, ce amintiri de cititori poartă în bagaj, pe cine și de ce citesc și orice alte lucruri faine ne vor lăsa să aflăm.

Simona Goșu (n.1976) este traducătoare și prozatoare. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, la Universitatea București și are un master în lingvistică aplicată și predarea limbii engleze. A urmat un curs de scriere creativă, coordonat de scriitorii Marius Chivu și Florin Iaru, și programul de mentorat „Prima Carte” al Fundației Friends for Friends. 

A publicat proză scurtă în revistele Iocan, Familia, Steaua, pe revistadepovestiri.ro și în Antologia Kiwi. În 2020 a debutat cu volumul de povestiri Fragil (editura Polirom), nominalizat la Premiile revistei „Observator cultural”, Premiile Uniunii Scriitorilor din România și la Premiul Național de proză „Ziarul de Iași”, ediția 2021. 

Fragil este cartea câștigătoare la secțiunea debut în proză a Premiilor Sofia Nădejde, ediția a patra și a Premiului liceenilor din Iași pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021.

Mulțumim mult, Simona Goșu, pentru voia bună cu care ai primit invitația Răsfoiala de a te întâlni cu cei care ne urmăresc, de această dată în calitate de cititoare.

Mulțumesc mult și eu, Claudia, pentru invitație.

Când și cum ai aflat că ești cititoare?

Sunt cititoare din copilărie, când am descoperit volumele de povești nemuritoare, de la Editura Ion Creangă, cred că seria aceasta de cărți m-a atras spre plăcerea cititului. Citeam de plăcere, din curiozitate, era cea mai la îndemână distracție. Cred că e un lucru atât de firesc, de împământenit în viața mea, că mi-ar fi greu să spun cu precizie când mi-am dat seama că sunt cititoare.

Care e prima carte pe care ai cumpărat-o din banii tăi?

Cred că „Făt-Frumos din Lacrimă”, basmul lui Mihai Eminescu. Și acum îmi amintesc coperta, eram singură în librăria de cartier și am dat de cartea asta subțirică, cu ilustrații color. Îmi amintesc și de cărțile de la biblioteca școlii, pe care le descopeream împreună cu colegii. Toți aveam abonamente la mai multe biblioteci, cele de cartier sau din oraș, ne recomandam cărți unii altora, primeam sfaturi chiar de la bibliotecare.

Și dacă ar fi să mă refer la primele cărți cumpărate chiar din banii de „meditații” pe care le făceam cu elevii când eram studentă, mai mult ca sigur „urgențele” erau cărțile din listele de bibliografie de la facultate – prima care îmi vine în minte este cartea doamnei profesoare Alexandra Cornilescu, „Concepts of Modern Grammar” și altele de specialitate. Dar „Făt-Frumos din lacrimă” rămâne o amintire mult mai plăcută decât cărțile de gramatică generativă :).

Dar prima carte de povești pe care ai cumpărat-o copilului tău?

O carte de povești, de Hans Christian Andersen, pe care am cumpărat-o cu un an înainte să se nască Filip, băiatul meu.

Fotografiile primei cărți cumpărate de Simona Goșu pentru primul său copil. A fost să fie Filip.

Ai refuzat vreo carte, vreun autor din bibliografia școlară?

Sigur au fost autori în bibliografia obligatorie de dinainte de 1989, pe care nu am putut să mi-i apropii, să-i înțeleg, cred că e cazul textelor lui Dumitru Radu Popescu, Zaharia Stancu din manualele de gimnaziu.

Aș putea să-ți spun ce texte/autori „refuză” sau citesc mai greu elevii din prezent. De pildă, oricât de amuzante mi se păreau mie întâmplările din „Amintirile” lui Ion Creangă, copiii mei (18 și 12 ani) nu le-au găsit distractive, nu au răbdare să le descifreze limbajul.

Și nu pot să uit reacția fiului meu când a avut de citit, în clasa a III sau a IV a, poezia „Muma lui Ștefan cel Mare”, de Dimitrie Bolintineanu. Când a ajuns la versurile în care mama domnitorului refuză să-i deschidă poarta, „Ce spui tu, străine? Ștefan e departe;” […] „Du-te la oștire! Pentru țară mori! ”, i-a fost greu să citească până la capăt. I se părea neverosimil personajul mamei – a încercat să mă convingă și pe mine că la poarta castelului era un străin, nu Ștefan cel Mare.

Pe cine ai recomanda pentru bibliografia școlară?

Am observat că, în ultimii ani, manualele de literatură din gimnaziu cuprind și autori români contemporani, constat asta în fiecare an prin lecturile fiicei mele.

Cred că liceenii ar fi încântați de romanele Ioanei Pârvulescu, „Viața începe vineri” și „Viitorul începe luni” și cred că Ioana Pârvulescu este inclusă în manuale de literatură, cel puțin la lecturi suplimentare, dacă nu mă înșel. Iar o autoare străină, pe care aș recomanda-o este Tara Westover. Sunt sigură că adolescenții ar fi interesați de autobiografia acesteia, „Educated”, tradusă și în România, la editura Publica, „Învățare” este titlul în limba română.

Cum „se fabrică” un cititor? Au cititorii un Ceva pe care educația grefează sau calitatea de cititor este un mix de circumstanțe fericite?

Simona Goșu (stânga) la întâlnirea cu liceenii din Iași. Foto via alecart.ro

Cred că devenim cititori din copilărie, dacă suntem atrași spre lectură de adulți. Entuziasmul față de cărți ar trebui să vină și de acasă, din familie, și din școală. Am fost uimită să descopăr la Iași, în cadrul FILIT, cluburile de lectură ale liceenilor. Este extraordinar ce fac profesorii care coordonează proiectul Alecart, Nicoleta și Emil Munteanu. An de an încurajează serii de copii să citească și să comenteze cărți din literatura română și universală (proză, poezie), să scrie și să publice recenzii, interviuri cu scriitorii în revista Alecart, să participe la întâlniri cu autorii.

E clar că dacă ei înșiși nu ar fi interesați de cărți și literatură, aceste preocupări nu ar exista în rândul copiilor.

De ce nu citesc românii? (Ne referim la procentul mic de români care declară că citesc frecvent)

Se pare că românii citesc o carte pe an, pe cap de locuitor, că suntem pe ultimul loc din Europa la citit, așa spun statisticile. O cauză este, fără îndoială, lipsa unor programe educaționale de încurajare a lecturii, a unor campanii politice de susținere a educației, care ar trebui implementate în special în mediile defavorizate. Mai mult ca sigur că Ministerul Educației, Ministerul Culturii ar putea găsi soluții, măsuri pentru schimbarea situației, cred că există modele în afară.

Apoi, lăsând la o parte cazurile acestea extreme, unde cauzele sunt legate de sărăcie, de lipsa resurselor și a accesului la educație, probabil există și motive care au legătură mai degrabă cu stilul de viață, cu viteza și „zgomotul” în care trăim în ultimii ani. Lectura presupune un soi de încetineală, de lentoare, de liniște și întoarcere către sine de care suntem pe cale să ne dezobișnuim. E o preocupare solitară, care te face să pici pe gânduri, să meditezi, să îți pui întrebări și care probabil nu este la îndemâna oricui – poate că ține și de gusturile, alegerile și preferințele fiecăruia.

Pierd ceva cei care nu citesc?

Cred că ratează tot ce-i mai frumos în viață, pierd oamenii și poveștile din jur, pentru că literatura vine din viață. Chiar dacă se spune că literatura este ficțiune, născocire sau minciună adevărată, este, de fapt, locul unde oamenii își pot regăsi propria realitate, propriul adevăr. Și, dacă ne gândim că literatura nu oferă modele morale, nu ne arată cum ar trebui să se poarte oamenii în anumite situații, ci comportamente reale, de viață, cei care nu citesc pierd ocazia de a surprinde adevărul despre natura umană, despre ei înșiși.

Ai un loc de citit preferat și / sau un tabiet de cititor?

Cel mai mult citesc seara și noaptea, deci în pat. Citesc și în print, și pe Kindle.

Simona Goșu mai citește și în (pentru) public. Credit foto Răzvan Rusu

Ultima carte pe care-ai citit-o dintr-un foc, cu foame, nerăbdare, bucurie, toate astea la un loc, este…

Ultimele cărți citite sunt:

Toate trei mi s-au părut addictive, le-am citit dintr-odată, fără pauză.

Ai ales prost sau cartea nu te alege. O duci până la capăt din obligație sau „prea multe cărți, prea puțin timp”?

„Prea multe cărți, prea puțin timp”. Însă mi s-a întâmplat să las deoparte o carte care inițial mi s-a părut de necitit și să o reiau altădată, cu succes, până la capăt.

Care sunt ultimele câteva cărți pe care le-ai cumpărat pentru a le dărui?

Nu te întrebăm dacă ai un scriitor preferat, dar ai un cititor preferat? (Majoritatea cititorilor spun că-și fac lista de lectură cu recomandări de la familie și prieteni. Tu?)

Pe doamna Adriana Bittel o urmăresc constant, îi citesc recomandările și cronicile din revista „Formula AS”.

O scriitoare contemporană româncă pe care vrem s-o citim, dar încă nu știm, este…

Diana Geacăr. Are o imaginație uimitoare și în proză, și în poezie, scrie cu suspans, tensiune și umor. Mă emoționează la fiecare lectură. Recomand cu căldură noul volumul de povestiri, „Sirina și alți monștri din Saad”, apărut în 2021, dar și cartea sa de debut, „Cine locuiește la subsol”, câștigătoare a premiului Iocan pentru cea mai bună carte de proză scurtă din 2018, volumele de poezie: „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, „Frumusețea bărbatului căsătorit”, reeditat anul acesta.

Exercițiu de imaginație.
Inviți la următorul festival de literatură românesc trei nume feminine ale literaturii universale.
Cine sunt și de ce-ți plac?

Maggie O’Farrell, pentru că are talentul, priceperea de a trata aceleași teme (maternitate, feminitate, rolul de părinte, echilibrul dintre viața personală și profesională, viața orașelor pe care le transformă în personaje), fără să scrie aceeași carte, aducând mereu o perspectivă nouă, povești și personaje originale. Am citit „The Hand That First Held Mine”, „The Vanishing Act of Esme Lennox”, „I am, I am, I am: Seventeen Brushes with Death” (aceasta e autobiografie, nu roman) și „Hamnet”, le recomand pe toate. (n.r. în română s-a tradus deocamdată doar ultima.)

Elizabeth Strout, pentru ingeniozitatea cu care își construiește romanele, sub forma unor povestiri înlănțuite, pentru finețea cu care observă viața unor comunități, pentru fascinanta Olive Kitteridge, protagonista a două dintre romane. Mi-au plăcut foarte mult, în ordinea enumerării, „Olive Kitteridge”, „Olive, Again”, „Frații Burgess” și „Numele meu este Lucy Barton”.

Și voiam să o adaug pe Sally Rooney, căreia i-am citit un singur roman până acum. Mi-a plăcut tare mult perspectiva narativă din Normal People (Oameni normali), în care scriitoarea explorează relațiile de familie, de cuplu, raportul de putere din cupluri. Mi-a atras atenția modul firesc, dezinhibat și îndrăzneț în care scrie despre corp, corporalitate (mi s-au părut foarte naturale scenele de sex, redate dintr-o perspectivă feminină, cu originalitate). Dar am citit de curând un articol în The New York Times despre refuzul autoarei de a-și traduce ultimul roman în ebraică, pentru că se declară susținătoare a cauzei palestiniene și încerc să înțeleg situația asta. Poate aș invita-o în locul ei pe Joyce Carol Oates. Ar fi o bucurie și o mare onoare să o ascult pe această mare scriitoare vorbind despre scris și literatură. I-am citit cu admirație două volume de proză scurtă („Dear Husband”, „Lovely, Dark, Deep”) și unul dintre romane, „Rape: a love story” (mai degrabă o nuveletă), m-au încântat prin tematică, stil și îmi doresc să-i citesc toate cărțile, sunt pe listă.

Fragil” a ridicat ștacheta sus pentru următoarea ta carte.
Ce-i așteaptă pe cititorii care așteaptă să te citească din nou?

No pressure 😊.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: