Dracula, Nadia, Ceaușescu și Hagi
Îmi aduc aminte așa: ce ne-am mai enervat pe artiștii din Occident – de la Michael Jackson la Metallica – când urcau pe scenă și ne spuneau “Hello, Budapest!” . Sau, dimpotrivă, cum ne-a crescut inima văzându-i pe realizatorii Top Gear absolut extaziați de Transfăgărășan. Sau când ne-au dat lacrimile ascultându-l pe fostul președinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk, rostind un discurs emoționant în limba română. Sau când prințul Charles vorbește atât de frumos despre țara noastră, cum mulți dintre noi nici nu s-ar putea gândi.
Am cunoscut niște americani care m-au întrebat dacă noi, românii, bem sânge la cină. Niște belgieni care mi-au spus că tocmai fiindcă nu avem autostrăzi, e țara noastră așa de frumoasă. Niște spanioli care au tăcut stânjeniți când le-am spus de unde vin. Niște nemțoaice care nu înțelegeau de ce ne plângem de România, dacă avem bijuterii precum cetatea Sighișoara. Ș.a.m.d.
La intersecția dintre ce știm despre noi înșine și ce vedem în ochii celorlalți despre noi apar tot felul de sentimente amestecate. Dracula, Nadia, Ceaușescu, Hagi – sunt emblemele noastre, dar România în ochii străinilor e mai mult decât atât. Cât și ce descoperă ceilalți despre noi ne putem da seama și din ce citesc. Mai jos vă recomandăm unele dintre cele mai cumpărate cărți despre România și despre români în 2021. Dacă aveți prieteni, colegi sau cunoștințe interesați de România, titlurile acestea – și poveștile voastre personale – îi pot ajuta să înțeleagă ce și cum despre țărișoara noastră.
La mulți ani, România, la mulți ani celor ce te iubesc!
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Neagu Djuvara – A Brief Illustrated History of Romanians (O scurtă istorie ilustrată a românilor)

Una dintre cele mai populare istorii ale românilor pentru publicul larg, volumul lui Neagu Djuvara a fost un succes atât de mare, încât s-a tradus și în engleză. Djuvara nu face teorie de manual, ci spune o poveste pe înțelesul tuturor, cu fotografii și ilustrații care fac lectura atractivă. Fără să fie prea critic sau prea triumfalist, autorul zugrăvește milenii de istorie cu delicatețe, imaginație și măiestrie. Sunt poate cele mai relevante lucruri despre români scrise în 350 de pagini.
Debbie Stowe – Romania – Culture Smart! The Essential Guide to Customs & Culture

Volumul lui Debbie Stowe are meritul că e scurt (168 de pagini) și la obiect, oferind detalii și informații relevante despre România actuală. Dacă la capitolul ghiduri turistice am găsi probabil o bibliotecă întreagă despre România, această carte e mai mult decât un ghid turistic și încearcă o introducere în obiceiurile și trăsăturile culturale ale românilor. Foarte mulți dintre cititorii străini care au cumpărat această carte, au citit-o înainte să ne viziteze țara și s-au arătat în cea mai mare parte satisfăcuți de sfaturi și informații.
Keith Hitchins – A Concise History of Romania

Îmi aduc aminte că în facultate am avut lectură obligatorie “cărămida” lui Hitchins Rumania: 1866-1947. Probabil pentru că autorul este unul dintre cei mai reputați istorici anglo-saxoni ai meleagurilor noastre. În vreme ce A Concise History of Romania este, așa cum îi arată și titlul, un exercițiu de concizie care reflectă două milenii de istorie, această carte este totuși pentru cititorul care dorește o perspectivă științifică, nu doar o lectură de popularizare. Cartea lui Keith Hitchins tratează evenimentele esențiale începând cu instaurarea dominației romane în Dacia și până în zilele noastre, încheind cu aderarea României la Uniunea Europeană.
Rough Guide to Romania

Întorcându-ne la ghiduri, Rough Guide to Romania este probabil cel mai bun ghid turistic în sensul propriu al cuvântului. Ajuns la a opta ediție, ghidul promite experiențe autentice și oferă informații detaliate și actualizate, ilustrații și hărți color, recomandări și perspective socio-culturale diverse.
Volumul îndrumă asupra tuturor obiectivelor de interes major din București, Muntenia, Moldova, Transilvania și Delta Dunării, oferind indicații detaliate despre București, Cluj, Sibiu sau Brașov.
Irina Georgescu – Carpathia. Food from the Heart of Romania

Românii dezbat uneori tema originii bucatelor tradiționale românești. Că sarmalele și micii ne vin de la turci sau că gulașul e unguresc. Ei bine, pe un străin care mănână bine la Caru’ cu Bere, la Lacrimi și sfinți, la vreo zahana sau chiar și la stâna din creierii munților nu-l interesează dezbaterile. Așa cum moștenirea noastră culturală e influențată de vecini și de minorități, la fel și zestrea gastronomică e o fuziune de influențe și arome redescoperite de fiecare dată când te așezi la bucătărie cu ingredientele, gata de o nouă rețetă.
Colecția îngrijită de Irina Georgescu numără peste o sută de rețete de pe la noi, cu ilustrații și o prezentare grafică de excepție. Un dar neprețuit pentru orice oaspete care a gustat vreodată bucate de pe plaiuri românești.
Paul Kenyon – Children of the Night. The Strange and Epic Story of Modern Romania (Copiii nopții)

Paul Kenyon ne îndrumă într-un adevărat thriller istoric printre principalele evenimente care ne-au adus unde suntem azi. Copiii nopții este nu doar o carte de istorie, ci și o colecție a trăsăturilor unice care ne caracterizează: singurul popor vorbitor al unei limbi latine în răsăritul Europei; un rege de origine germană care a rămas neutru în război până la moarte și un succesor care a ales tabăra dorită de poporul său; un dictator militar pentru care onoarea personală a fost mai presus de sacrificiile țării; un partid minuscul care a luat puterea și a scufundat România în decenii de totalitarism; un tiran straniu care s-a agățat de putere până la final.
Mai multe despre ediția în limba română aici.
Hannah Pakula – Ultima romantică. Biografia Reginei Maria

Regina Maria este simbolul unui popor cucerit de o prințesă care s-a încoronat în portul național al supușilor săi. Biografia semnată de Hannah Pakula spune emoționanta poveste de dragoste între Regina Maria și poporul român. Nepoata reginei Victoria și a țarului Rusiei, Maria s-a căsătorit cu principele tânărului regat al României doar prin virtutea hazardului și a calculelor de stat. Dar o dată ajunsă pe meleaguri românești, Maria iubește cu patimă România și i se dedică cu toată ființa. Frumoasă, talentată, devotată și muncitoare, regina încoronată, regina infirmieră, regina mamă, regina scriitoare s-a impus în conștiința noastră, dar și în percepțiile străinilor drept un simbol absolut al nobleții și iubirii față de semeni. Ultima romantică. Biografia Reginei Maria este publicată în limba engleză și s-a tradus acum câțiva ani și la noi.