FRAGMENT Proiectul Decameronul, povestiri de Margaret Atwood, Leïla Slimani, Etgar Keret

Un proiect literar The New York Times Magazine, Decameronul nou include 29 de povestiri semnate de nume importante ale literaturii universale de astăzi, un omagiu adus unui timp și spațiu cum nu am mai trăit vreodată.

În 1353, Giovanni Boccaccio a scris Decameronul: o sută de povestiri spuse de un grup de tineri și tinere care-și omorau timpul într-o vilă din afara Florenței, așteptând să treacă înspăimântătoarea Moarte Neagră, o molimă ce a ucis mai bine de 25 de milioane de oameni. Unele sunt caraghioase, unele, obscene, iar altele se aseamănă cu niște fabule.

În martie 2020, editorii The New York Times Magazine au inițiat Proiectul Decameronul cu scopul de a alcătui o antologie de povestiri scrise în perioada în care pandemia a devastat pentru prima dată lumea. Cum ne-ar putea ajuta prozele originale ale unora dintre cei mai buni scriitori de azi să păstrăm în amintire și să înțelegem inimaginabilul? Și ce am putea să învățăm din felul în care criza aceasta va afecta arta literaturii?

Lista autorilor incluși în volum: Margaret Atwood, Mona Awad, Matthew Baker, Mia Couto, Edwidge Danticat, Esi Edugyan, Julián Fuks, Rivka Galchen, Paolo Giordano, Sophy Hollington, Uzodinma Iweala, Etgar Keret, Rachel Kushner, Laila Lalami, Victor LaValle, Yiyun Li, Dinaw Mengestu, David Mitchell, Liz Moore, Dina Nayeri, Téa Obreht, Andrew O’Hagan, Tommy Orange, Karen Russell, Kamila Shamsie, Leïla Slimani, Rivers Solomon, Colm Tóibín, John Wray, Charles Yu, Alejandro Zambra.

Traduceri de Ona Frantz, Marin Mălaicu-Hondrari, Cerasela Barbone, Daniel Nicolescu, Simina Popa, Gheorghe Miletineanu, Alexandra Turcu

libris.ro

Fragment, “Broussard” de Leïla Slimani

Traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu

Într-o seară de septembrie, pe când susținea o conferință despre ultimul lui roman, scriitorul Robert Broussard a fost lovit de o piatră direct în față. În clipa când piatra zbura prin aer, romancierul încheia o anecdotă pe care o istorisise de o mie de ori până atunci și căreia îi stăpânea de minune efectul. Era vorba despre Tolstoi și porecla lui de „matahală scârboasă“. Publicul a râs, un chicotit rece, care l-a dezumflat pe Broussard. El s-a aplecat atunci spre paharul cu apă așezat alături pe masă, iar piatra l-a izbit în jumătatea stângă a feței. Ziarista care îl intervieva a scos un țipăt ce a fost repede urmat de urlete înspăimântate dinspre public. Copleșită de panică, mulțimea a golit sala. Broussard zăcea singur pe scenă, inconștient, cu fruntea crăpată.

Când și-a venit în fire, Robert Broussard se afla lungit pe-un pat de spital, cu jumătate de mutră bandajată. Nu simțea nicio durere. Părea că e suspendat în aer și ar fi vrut ca această senzație de plutire să nu se încheie niciodată. Ca romancier de succes, avea o reputație literară invers proporțională cu cifrele lui de vânzări. Era neglijat de presă, disprețuit de colegii săi, pe care-i pufnea râsul la simpla idee că Broussard se considera scriitor. Cu toate acestea, avea în spate o operă amplă, de care publicul, preponderent feminin, era încântat. Brousard nu se ocupa în cărțile lui nici de religie, nici de politică. Nu avea o părere categorică despre nimic. Nu aborda nici problema genului, nici pe aceea a rasei și stătea departe de marile polemici ale momentului. Faptul că cineva putea avea ceva cu el era, desigur, surprinzător.

A fost interogat de un polițist, care a vrut să afle dacă Broussard are dușmani. Adunase cumva datorii? Avea oare vreo relație cu soția altuia? Femeile, că veni vorba. Se întâlnea adesea cu femei? Ce fel de întâlniri erau? S-ar fi putut oare strecura în public o astfel de femeie geloasă sau părăsită? Robert Broussard a răspuns la toate aceste întrebări clătinând din cap. Deși avea gura uscată și îl apuca o durere cumplită în globii oculari, a început să-și descrie viața. Ducea o existență liniștită, fără complicații. Broussard nu fusese niciodată căsătorit și-și petrecea cea mai mare parte din timp la masa de lucru. Mânca uneori în oraș cu niște prieteni pe care-i cunoscuse la facultate cu vreo treizeci de ani în urmă, iar duminica prânzea împreună cu mama lui. „Nimic palpitant“, a concluzionat el. Inspectorul a închis caietul și a plecat.

perfect-tour.ro/ Perfect Tour

Broussard devenise subiect de primă pagină în presă. Toți ziariștii din țară se luptau să obțină de la el interviuri în exclusivitate. Broussard devenise erou. Pentru unii, era victima unui militant de extremă dreapta, pentru alții, fusese lovit de furia islamiștilor. Alții s-au gândit că pătrunsese în sală un celibatar înăcrit, dornic să se răzbune pe un bărbat care-și clădise notorietatea pe mitul înșelător al iubirii. Anton Ramowich, celebru critic literar, a publicat un articol de cinci pagini asupra operei lui Broussard pe care până atunci o nesocotise. Lui Ramowich i s-a părut că întrezărește printre rândurile acelor romane sentimentale o critică înverșunată a societății de consum și o analiză pătrunzătoare a clivajelor sociale. „Broussard stingherește“, încheia el.

După ieșirea din spital, Broussard a fost convocat la Palatul Élysée, unde Președintele Republicii, un bărbat uscățiv și zorit, i s-a adresat ca unui erou de război. „Franța vă mulțumește, i-a zis el. Franța e mândră de dumneavoastră.” Într-o dimineață, un ofițer de pază însărcinat cu protecția lui Broussard a trecut pe la apartamentul lui. A hotărât că trebuie să-i fie lipită hârtie opacă pe geamuri și că se cuvine schimbat locul interfonului. Era un bărbat vânjos, ras în cap, cu craniul lucios, care i-a povestit romancierului că-l avusese preț de două luni în pază pe un pamfletar neonazist care-l trata ca pe o slugă și-l trimitea să-i aducă rufele de la curățătorie.

În săptămânile care au urmat, Broussard a fost invitat pe zeci de platouri de televiziune, unde doamnele de la machiaj aveau grijă să-i scoată în evidență rana care îl desfigura. Celor care îl întrebau dacă vede în agresiunea suferită un atac la adresa libertății de exprimare, le răspundea cu o lipsă de vlagă care a fost interpretată ca modestie. Pentru prima oară în viață, Robert Broussard simțea că e iubit de toată lumea sau, și mai mult, că e respectat. Când intra într-o încăpere, cu ochiul învinețit, cu mutra de soldat lovit de obuze, în jurul lui se lăsa tăcerea. Editorul îi punea mâna pe umăr, plin de sine, ca un crescător care-și pune animalul să defileze.

După câteva luni, poliția a clasat cazul fără să fi putut identifica vinovatul. În librăria în care se desfășurase conferința nu existau camere de filmat, iar spectatorii oferiseră mărturii contradictorii. Pe rețele de socializare, criminalul anonim stârnise vâlvă. Un ziarist anarhist, de- venit faimos pentru că dezvăluise niște sex-tapes cu anumiți politicieni, a făcut din agresor o întruchipare a celor nevăzuți și a celor uitați. Cel care aruncase piatra prevestea o revoluție. Îl atacase pe Broussard și, odată cu el, banii nemunciți, succesul, presa aflată la cheremul omului alb, trecut de cincizeci de ani.

Steaua romancierului a început să pălească. A încetat să mai fie invitat pe la televiziuni. Editorul lui l-a sfătuit să fie mai discret și a amânat apariția noului său roman. Broussard nici nu mai îndrăznea să-și caute numele pe internet. Citea texte despre sine atât de dușmănoase, încât simțea că se înăbușă. Îl răscoleau niște noduri în stomac, îi șiroia nădușeala pe frunte. Și-a reluat viața liniștită și singuratică. Într-o duminică, după terminarea prânzului cu mama sa, a hotărât să se întoarcă acasă pe jos. Pe drum, s-a gândit la cartea pe care voia s-o scrie și care avea să rezolve totul. O carte care avea să vorbească despre aceste vremuri tulburi, care urma să arate cine este adevăratul Broussard. Astea îi erau gândurile, în clipa când a fost izbit de o piatră. N-a avut răgazul să vadă dincotro veneau loviturile, n-a avut timp să-și apere fața cu mâinile, și s-a prăbușit în mijlocul drumului, sub o ploaie de pietre.

libris.ro

Articolul conține bannere publicitare, butoane și linkuri către librării online. Prin accesarea lor și plasarea unei comenzi, ne ajutați să scriem zilnic despre carte și lectură și să vă aducem cele mai noi vești din lumea culturală și literatura universală. Plasarea comenzii via Răsfoiala nu modifică prețul produselor comandate.

Un gând despre „FRAGMENT Proiectul Decameronul, povestiri de Margaret Atwood, Leïla Slimani, Etgar Keret

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: