The Guardian a publicat zilele trecute corespondența recentă dintre Elena Ferrante, îndrăgita autoare a tetralogiei napoletane și Elizabeth Strout, scriitoare americană laureată Pulitzer și creatoarea unor personaje remarcabile ca Lucy Barton și Olive Kitteridge.
Schimb de scrisori între scriitori și personalități culturale
Ziarele de prestigiu, care au rezervat culturii, încă de la primul număr, un loc important în politica editorială, publică adesea “conversații” suculente între oameni remarcabili de cultură. Un “interviu la dublu” în care rolul jurnalistului este asumat alternativ de fiecare interlocutor.
Sunt invitați să își trimită câteva scrisori autori de succes și personalități culturale care trăiesc (uneori) pe continente diferite și se admiră reciproc. Împărtășesc impresii, dileme și emoții despre opera prietenului de corespondență, idei și teme preferate.
Elena Ferrante este una dintre scriitoarele care acceptă deseori astfel de invitații, fiindcă autoarea a ales anonimatul total. La treizeci de ani de la debutul în literatură, identitatea sa rămâne incertă, deși jurnaliștii au încercat adesea să afle cine se ascunde în spatele pseudonimului. Există chiar suspiciuni că ar fi bărbat.
Schimbul de scrisori precede, de obicei, lansarea unui noi cărți – în cazul de față volumul despre scris al Elenei Ferrante In the margins (netradus la noi deocamdată) – sau un eveniment de anvergură la care unul sau ambii corespondenți urmează să participe în viitorul apropiat.
Elena Ferrante și Elizabeth Strout despre scriitorul – om obișnuit
Corespondența publicată sâmbătă, 5 martie, de The Guardian abordează motivațiile meseriei de scriitor, dezvoltarea stilului narativ, dificultatea scrisului și modul în care autorii se influențează reciproc. În deschiderea corespondenței, Strout mărturisește:
Am citit toate cărțile tale și, datorită lor, am reușit să îmi asum noi riscuri în munca mea.
Îmi plac narațiunile care vorbesc despre efortul de a scrie, de problemele pe care le implică scrisul. Ori de câte ori, în vasta producție literară de astăzi, mai ales cea scrisă de femei, găsesc un roman care abordează tema, subliniez pasajele care mă interesează și apoi pun cartea pe un raft separat al bibliotecii mele, cu intenția de a reveni la ea. Numele meu este Lucy Barton se află acolo și mă bucur să mă folosesc de ea acum, în timpul acestei conversații.
răspunde Ferrante.
Ambele scriitoare apreciază cumpătarea în definirea rostului meseriei de scriitor, și asumarea literaturii ca munca individuală, ci nu ca “misiune salvatoare” îndurată de o figură cvasi – divină, scriitorul.
Nu-mi plac artiștii care se cred șamani și aș prefera să terminăm o dată cu sacralizarea alfabetului, să ducem la bun sfârșit secularizarea literaturii, să nu ne mai simțim sub-zei și inspirați direct de ei, scrie Ferrante.
Corespondența integrală poate fi citită, în limba engleză, aici.
Cele mai noi apariții semnate de cele două scriitoare
Invențiile ocazionale este titlul cu care Elena Ferrante va reveni curând în librăriile din România. Superb ilustrat, volumul reunește eseuri scrise de misterioasa autoare italiană pe diverse teme, de la prima iubire la încălzirea globală. Ediția în limba română a cărții poartă semnătura Ceraselei Barbone și este în curs de apariție.
Pe Răsfoiala am scris anul trecut despre Zilele abandonului și despre Viața mincinoasă a adulților. O recomand mai ales pe prima, o carte profund feminină, care abordează a doua cea mai dureroasă traumă umană – despărțirea.
Cea mai îndrăgită carte a scriitoarei Elizabeth Strout – Olive Kitteridge este disponibilă doar în engleză. Am scris recenzia aici. Este o poveste care mi-a plăcut grozav datorită acestui personaj nemaiîntâlnit, Olive, mizantropa cea generoasă – Ove al lui Backman la feminin. Dacă vă atrage cartea și vă place să citiți și în engleză, nu o ratați. Strout e o scriitoare excepțională și o veți iubi pe Olive.
Pe site-ul editurii Litera, zilele acestea, Numele meu este Lucy Barton este la jumătate de preț. Nu e o carte veselă, Lucy vorbește despre viața ei de familie și despre cea personală de pe un pat de spital, aflată în recuperare după operație. Este însă o carte în care e imposibil să nu regăsești scene pe care le-ai trăit și tu în relațiile din viața ta. Iar asta alină uneori la fel de bine decât râsul.
Răsfoiala 