Puține lucruri știam despre Alexandra Furnea, probabil cât știți și voi – că este unul dintre supraviețuitorii de la Colectiv, purtătoare a unor răni teribile, greu de privit, greu de imaginat cum se poate trăi cu asemenea traume, fizice, dar mai ales ale minții. Am privit-o și am ascultat-o aseară la evenimentul de lansare a cărții sale Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars, memorii despre viață (și moarte) la Colectiv și după Colectiv. M-a uimit, m-a atins cu blândețea, recunoștința, frumosul cuvintelor și al purtării. Acest fel de a exista în fața celorlalți are un singur substantiv potrivit, smerenie.
Jurnalul celor care nu mai sunt și posibilitatea unei țări în care ne dorim să trăim.
Să treci printr-un asemenea infern. Să trăiești în el ani în șir (rănile provocate de arsuri foarte grave, probabil știți, dar reamintesc, sunt aproape imposibil de vindecat după ce “sistemul” și-a bătut joc de corpul tău și de tine; necesită tratament, îngrijire și operații pe viață) și totuși să reușești să stai în fața oamenilor, cum a stat Alexandra în această seară, cu atâta eleganță și echilibru și să vorbești calm, detașat și cu înțelepciune despre cele trăite, este nimic mai prejos decât fantastic.
Să reușești să-i privești pe oameni cu încredere, să privești spre viitor cu încredere, după ce ai simțit pe pielea ta indiferența, răutatea, ura, cere un efort fabulos pe care trebuie să-l faci zi de zi, ca pe un exercițiu, ca pe un antrenament al minții. Pentru că mintea – mai precis emoțiile sunt fragile ca cenușa. Îți vor cere imperios să te ferești de tot ce te poate răni, de cei care te pot răni – de oameni și de necunoscut. Îți vor cere să te ascunzi, să nu te expui, să te păzești de rele și rău cu vigilență și efort suprauman. Instinctul primar îți va comanda să faci lucrurile sigure, cele care te protejează și îți mențin integritatea. Îți va comanda și recomanda repetat un lucru imposibil: să fii în deplină siguranță. Dar o viață trăită “în deplină siguranță” este o viață guvernată de frică și neîncredere, o viață care exclude, laolaltă cu pericolele posibile și tot ceea ce hrănește mintea, spiritul – toate lucrurile bune la care nu te așteptai să ți se întâmple.
Cum lupți cu gândurile care te cheamă, pe bună dreptate, să ai prea multă grijă de tine, să ai grijă să nu se întâmple ceva rău, altceva care ar putea să mistuie tot?
Trebuie să fii un om extraordinar și extraordinar de bun, ca să arzi și apoi să te recompui asemeni păsării Phoenix din propria cenușă și să spui:
Jurnalul lui 66 nu s-a născut din ură, nu s-a născut din vendetă, ci s-a născut din iubire. Iubire față de cei care nu mai sunt și care meritau o voce. Și, în mod paradoxal, s-a născut din iubire față de România. Este un demers pentru vindecarea societății românești. Cheia jurnalului este să găsim căi să rămânem oameni.
Alexandra furnea despre jurnalul lui 66 noaptea în care am ars
A durut foarte tare și de multe ori am scris plângând. Scriam și plângeam, mă opream, tremuram, îmi reveneam, apoi mă așezam din nou la calculator. […]
Nu m-a eliberat, neapărat, dar a devenit ceva mai mare decât mine și asta mi-a oferit, dacă nu eliberare, măcar un grad de liniște sufletească, niște pace.
Întrebată cum a devenit carte “Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars”, Alexandra a vorbit de postările sale de pe Facebook care începuseră să dispară, din cauza raportărilor, postări în care mărturisea despre Colectiv și consecințele tragediei. Mi-a trecut prin minte ascultând-o că
Cineva încerca să șteargă istoria.
Am avut revelația că s-ar putea întâmpla ca toată această cronică a unei suferințe inimaginabile ar putea să dispară și cu ea ar dispărea tot sufletul și toată frământarea pe care am pus-o în scrierea acelei cronici.
Lidia Bodea, director general Humanitas
Pentru mine miza acestei cărți este miza Binelui.
Într-un fel, nu tema corupției, care este omniprezentă în aceste pagini mă înnebunește. Corupția mă sufocă, corupția m-a scos și are să mă mai scoată în stradă. Ceea ce mă înnebunește este un efect al corupției, efectul cel mai devastator, care, după mine, este strangularea binelui, sufocarea grăuntelui de bine din noi.
Lecția cea mai importantă a acestei cărți este lecția binelui. Să învățăm să ne dezbarăm de lecția supușeniei și să învățăm lecția binelui.
Cartea închide în ea speranța că se poate schimba ceva.
Marius Chivu, scriitor
Eu evit să mai folosesc termenul sistem. Cine e sistemul? Sistemul sunt oamenii. Sistemul există din cauza oamenilor răi.
Aș vrea să cumpărați Jurnalul lui 66 în mai multe exemplare și să o dăruiți și altor oameni despre care credeți că ar rezista să o citească. E o carte care trebuie să circule.
Vezi pe canalul Humanitas înregistrarea evenimentului de lansare.
Ce facem cu această carte?
Orice! Orice lucru bun vom face datorită cărții Alexandrei, după ce am citit-o, este mai bine decât să nu facem nimic, mai bine decât să dăm uitării răul care a ucis la Colectiv. Cartea are valența de memento, de rapel pentru memoria colectivă despre Colectiv. Privilegiul de a o cunoaște, prin mijlocirea lecturii, pe Alexandra, omul extraordinar care nu s-a subordonat deznădejdii și durerii, ci a așezat suferințele trăite în carte pentru a le transforma, trebuie lăsat să lucreze în noi. Lumea se poate schimba datorită oamenilor ca Alexandra și cărților ca Jurnalul lui 66, chiar dacă ne va fi aproape imposibil să remarcăm schimbările sau să le cuantificăm în timpul vieții noastre, cei care am fost martorii neștiutori la Colectiv. Cel mai important este să “împrumutăm” prin carte din extraordinara ei reziliență și credință în bine.
Felicitări și editurii Humanitas pentru carte. În lipsa ei probabil, an după an, Colectiv ni s-ar fi estompat – cum spunea Alexandra aseară – încet, dar inevitabil în memorie. Ca orice altă suferință, peste care ne spunem că e mai ușor să “trecem”, dacă nu ne-o amintim. Colectiv este una dintre traumele naționale peste care nu avem voie să trecem. Nu înainte să fi schimbat ceva, în noi, în societate, în spitale, în ministere, în birourile care dau avizele pentru orice! Altminteri, focul nimicitor care ardea mocnit cu mult înainte de Colectiv, cel alimentat de combustibilul corupției, nepăsării și blazării, mai pe scurt răul va continua să ardă nestingherit fiecare “grăunte de bine din noi”.
Ce mai găsești pe Răsfoiala despre Alexandra Furnea
Recenzie Jurnalul lui 66. Nu-ți feri privirea!
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Răsfoiala 