AUDIOBOOKS Cărțile de dezvoltare personală, conduse de „Nu mă poți răni”, de David Goggins, sunt printre cele ascultate în România

Utilizatorii platformei Voxa au petrecut de trei ori mai mult timp ascultând audiobook-uri anul acesta. Aplicaţia de streaming transmite că, în 2023, cartea audio este formatul cu cea mai accelerată creştere din România și estimează că piaţa de carte digitală va atinge în următorii trei ani 50-60 milioane de lei, respectiv 10% din totalul pieţei de carte.

carturesti.ro

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Cele mai ascultate cărți audio au fost cele de dezvoltare personală și ficțiune

Cele mai accesate categorii de pe platformă în 2023 au fost cele de dezvoltare personală (31%), ficţiune (29%), biografii (17%) şi conţinut pentru copii (16%). Cărţile audio rămân între preferatele utilizatorilor cu 514.663 de cărţi ascultate în 2023.

Cele mai ascultate cărţi pe platformă în 2023, general

1. Nu mă poţi răni (David Goggins)

Supranumit „cel mai în formă om din America“, David Goggins este singurul bărbat din istorie care a finalizat instrucţia pentru puşcaşi marini, pentru Army Ranger School şi Air Force Tactical Air Controller. Prin autodisciplină, reziliență şi efort extraordinat, Goggins s-a transformat dintr-un supraponderal depresiv într-o emblemă a forţelor armate americane şi unul dintre cei mai buni atleţi de anduranţă din lume. În Nu mă poţi răni, Goggins spune povestea vieţii lui uimitoare și dezvăluie mijloace prin care poți trece dincolo de durere și de frică, pentru a-ți atinge potenţialul.


2. Gândeşte ca un călugăr (Jay Shetty)
3. Cel care mă aşteaptă (Parinoush Saniee)
4. Curajul de a nu fi pe placul celorlalţi (Fumitake Koga, Ichiro Kishimi)
5. Viaţa ca un râu (Shelley Read)
6. Tatăl celuilalt copil (Parinoush Saniee)
7. Să te Mut (Andrei Ciobanu)
8. Femei care iubesc prea mult (Robin Norwood)
9. De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum? (Dr. Julie Smith)
10. Apă proaspătă pentru flori (Valerie Perrin)

epantofi.ro

Cele mai ascultate titluri de ficţiune:

1. Viaţa ca un râu (Shelley Read)citește recenzia

Viața ca un râu a făcut parte din top cele mai dorite cărți ale cititorilor Răsfoiala la ediția Bookfest a acestui an și a fost bestsellerul editurii Litera la târg. Romanul de debut al lui Shelley Read este o poveste vibrantă despre dragoste, pierdere, speranță și maturizarea unei femei în lumea plină de adversități și contradicții a bărbaților. Cartea a fost tradusă în peste 30 de țări.


2. Să te Mut (Andrei Ciobanu)
3. Cel care mă aşteaptă (Parinoush Saniee)
4. Tatăl celuilalt copil (Parinoush Saniee)
5. Cuplul de la nr. 9 (Claire Douglas)
6. Fecioarele (Alex Michaelides) – citește recenzia
7. 1984 (George Orwell)
8. Ferma animalelor (George Orwell)
9. Fata în rochie vărgată (Ellie Midwood)
10. Malnata (Beatrice Salvioni) – citește recenzia

Cei mai mulţi dintre cititorii care aleg cărţi audio combină lectura cu alte activităţi cum sunt drumul spre job, treburile casnice sau timpul petrecut cu copiii, arată analiza calitativă realizată de companie. Un segment în creştere este cel al părinţilor care ascultă cărți audio împreună cu copiii. Cea mai mare cerere este pentru audiobook-uri în limba română.

flanco.ro/

Peste 80 de naratori aduc la viaţă cărţile în limba română din Voxa, printre care actori, personalități și jurnaliști – Cristina Stănciulescu, Raluca Moianu, Mihai Călin, Alex Potocean, Daniela Nane, Şerban Pavlu sau Emilia Bebu.

În ultimii doi ani, platforma de audiobooks a produs peste 2800 de cărți audio şi a lansat în premieră formate inovatoare precum enhanced experience şi soundscapes. În 2024, platforma îşi va consolida eforturile pentru crearea de conţinut original extinzând capacităţii de producţie la 11 studiouri.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

CĂRȚI DE CRĂCIUN Unde găsești cele mai bune oferte. Cărți – cadou, tombole și reduceri mari la librăriile online și edituri

TOP 30 Cele mai bune romane apocaliptice din secolul 21

AUDIOBOOK Totul începe cu noi, de Colleen Hoover, lansat în premieră în limba română

noriel.ro


Lasă un comentariu