De multă vreme îmi doream să ajung la “Fată, femeie, alta” de Bernadine Evaristo, parcă presimțind din titlul evocator și provocator că este o carte pe gustul meu – excepțională, neiertătoare și plină de miez. Și asta este – o lectură din care ieși șifonat și preschimbat. Asta dacă ești genul de cititor care citește pentru a învăța despre lumea celorlalți și pentru a încerca să-i vadă cum sunt, nu așa cum par a fi, de la distanță.
Înainte să intrăm în “carnea” narațiunii se cere și se cuvine să amintesc că Fată, femeie, alta i-a adus lui Evaristo, în această ordine:
- Booker Prize
- faimă internațională
- oportunitatea de a-și răspândi mesajele umaniste și în alte forme, pe multiple platforme, la nivel global
Evaristo este prima scriitoare de culoare care câștigă Booker Prize de la înființarea premiului care, ha ha, ce ironie, la începuturi a fost finanțat de un deținător de sclavi.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Fată, de culoare, lesbiană și alte declinări ale genului
Ori de câte ori citesc o carte ca aceasta, la sfârșit, râd de propria-mi naivitate. După Drumul spre casă de Yaa Gyasi, mi-am zis: Doamne, aproape nimic nu știam despre sclavie, dar acum știu ce e important. Doar am traversat atâtea generații oprimate în atâtea feluri diferite, perverse, complexe, le-am urmărit din Africa și până în America de Nord. Același lucru după Paradisul lui Abdulrazak Gurnah, carte în care sclavia începe în familie, pentru că alternativa nu există. Ajungând acum la Evaristo și terminând călătoria în lumea ei foarte feminină și apăsat de marginală, îmi dau seama că să fii negru pe lumea albilor nu este o temă pe care o voi cuprinde, orice aș face. Sunt atâtea povești de viață uimitoare, răvășitoare, fiecare dintre ele o mărturie emoționantă și inspirațională despre capacitatea unor oameni (supraoameni?) de a rezista cu demnitate în fața nedreptății, de a lupta cu ea zi de zi și de a-și depăși limitele și condiția impuse de cei puternici.
Fiecare dintre cărțile amintite are însă o delimitare geografică destul de clară, pentru că sclavia, segregarea, discriminarea, disprețul au specific local. Se petrec, inevitabil într-un context și climat politic și social bine delimitat. Mai bine zis – se petrec din cauza acestui context și a felului în care îi predispune pe oameni să-i trateze pe cei de altă culoare, de altă rasă, de altă etnie, de altă orientare sexuală, de altă religie, ca pe o “rasă inferioară”.
În Fată, femeie, alta contextul este Marea Britanie de ieri și de azi, iar protagonistele sunt douăsprezece femei de culoare, de vârste, religii și orientări diferite, care se zbat și reușesc să iasă din pielea lor – la propriu și la figurat. Se zbat să fie privite, primite, recunoscute ca ființe întregi și integre, dincolo de ceea ce sunt din naștere și ceea ce li se impune social – de obicei li se impune tăcere, supunere, conformare.
Evaristo scrie ca nicio altă scriitoare pe care am citit-o și prin asta vreau să spun că stilul ei, fragmentar, dar atât de bine legat, structurat, “vocea” ei care pare să se fi hrănit cu mii de glasuri ale neputinței, te ia pe sus. Nu face absolut niciun compromis literar de la a spune fără ascunzișuri, limpede și răspicat ce a însemnat și ce înseamnă să fii femeie de culoare în Marea Britanie. Aproape fiecare paragraf al cărții este profund, inteligent, amuzant, interesant sau acid sau toate la un loc. (Un lucru excepțional în sine – e teribil de greu să scrii excelent sute de pagini!) Și aproape fiecare paragraf este despre feminitate, din perspective cunoscute și observate de autoare: a femeii, a mamei artiste, a intelectualei discriminate pe criterii de (alege tu ceva), a bisexualei artiste, a mamei de culoare bisexuale artiste, a fiicei bisexualei și a homosexualului, a iubitei lesbiene (tot de culoare), a prietenei fiicei musulmane (tot de culoare, dar nu arabe) ș.a.m.d.
Despre dificultatea de a te lupta întreit pentru respectul comunității
Odată ce te obișnuiești cu stilul, la fel de ieșit din tipare precum figurile portretizate, ești captiv. Pășești înmărmurit prin această galerie fantastică de portrete feminine. Femeile lui Evaristo, deși poate seamănă cu figuri feminine pe care le-ai cunoscut, aievea sau în literatură, prin virtutea suferințelor îndurate și depășite, seamănă doar cu ele însele.
Fată, femeie, alta este un colaj de avataruri, care se prezintă fără rușine sau prejudecată, însoțite de necazurile care le urmăresc și le îngreunează viețile, de îndatoririle pe care le sfidează, de obligațiile pe care le acceptă, de înfruntări pe care aleg sau nu să le poarte și tot așa până te ia amețeala și-ți dai seama că să fii femeie e un lucru foarte bărbătesc. Conștientă de misoginia afirmației, de nepermis într-o recenzie despre o carte feministă, reformulez. A fi femeie cere o reziliență și o tărie de caracter fenomenale.
Acesta este acel ceva care individualizează cartea lui Evaristo și o diferențiază de alte romane și narațiuni în care femeia este personaj principal, cea în jurul căreia gravitează totul. Fiecare dintre femeile alese cu multă atenție de scriitoare are provocări unice de înfruntat, obstacole stranii de depășit și lupte de purtat în căutarea unei vieți în care nu trebuie să demonstreze neîncetat că sunt la fel de bune ca albii, ca creștinii, ca “normalii”Pentru că – știi ce? – albii, creștinii și normalii sunt adesea mai răi.
Dacă ar fi să aleg două personaje care au rămas cu mine, iată-le – Amma, regizoarea de teatru care schimbă partenere la fel de des ca pe spectatori și n-are nicio jenă să ne spună asta. Amma încearcă, prin artă, să aducă în fața publicului povești adevărate, autentice, despre identitatea ei. Ne-am obișnuit, nu-i așa, sau așa ne-a obișnuit patriarhatul să privim cu îngăduință doar bărbații care au zeci de partenere. “Așa sunt bărbații”. De ce, mă rog, n-am putea privi cu aceiași ochi blânzi și materni femeile și lesbienele? Cel de-al doilea personaj care mi-a plăcut, care m-a atins, este Shirley, profesoara care, în ciuda instalării inevitabilei plafonări profesionale, alege să lupte, să dea o șansă în plus la un viitor mai bun elevelor ei. Continuă chiar dacă ele reușesc, dar nu se întorc vreodată să-i spună: vă mulțumesc.
Pentru mine, ca heterosexuală, un alt element uimitor despre cartea asta este vederea intimă în viața – nu încape îndoială – grea a homosexualilor, a transgenderilor sau transexualilor – care, apropos sunt stări subsecvente, nu identice. Ca să sumarizez ceea ce scriitoarea exprimă foarte limpede, în stilul ei frust și necenzurat, să fii negru și gay în aceeași viață înseamnă să te chinui pentru acceptare, șanse și succes cu forța a trei persoane distincte. De ce trei – pentru că să fii în viață este deja o luptă.
Nu aș vrea ca, citind recenzia, să rămâneți cu impresia că Fată, femeie, alta este numai despre femei (și altele) și despre neputințele lor. În primul rând pentru că nu este despre necazuri, ci mai ales despre înfrângerea lor, în ciuda a tot ce-și stă împotrivă. În al doilea rând pentru că, în niciun caz, nu este doar despre femei. Este o narațiune foarte complexă despre felul în care fiecare om își duce viața într-o lume privată, unică, dificil de împărtășit celorlalți, dar pe care ceilalți se grăbesc să o judece, cel mai adesea înainte de a cunoaște măcar un crâmpei din ea. Este o invitație la a te gândi de N ori înainte de a specula că-i cunoști pe oamenii care trăiesc lângă tine, că știi ce au trăit sau ce merită să trăiască. Este o invitație la umanitate în cea mai pură formă. Ne cheamă să ne deschidem cu adevărat ochii și mintea către lumea din jur, către prjudecățile și comportamentul pe care le avem față de cei diferiți de noi. Să ne uităm la lume din interiorul vieții lor, să conștienzăm cum se schimbă coordonatele acesteia, în profunzime și definitoriu, ce fac purtările nedemne cu viața noastră împreună, în comunitate.
Fată, femeie, alta este o splendidă invitație să lăsăm garda jos, să ne acceptăm neputințele și diferențele irepresibile, să-i privim și primim pe ceilalți – pe celelalte și alte, așa cum ne-ar plăcea să fim noi înșine primiți. Cu voie bună!
Dă-i înainte cu Răsfoiala
RECENZIE Lupanarul, de Elodie Harper. Despre leagănul improbabil al feminismului
RECENZIE Sezonul uraganelor, Fernanda Melchor
Răsfoiala 