
Scriitoarea britanică Samantha Harvey a câștigat Booker Prize 2024 cu romanul Orbital, o pastorală spațială care “invită la contemplarea frumuseții Pământului și deopotrivă la reflecție asupra valorii vieții omenești, individuale și colective” descrie cartea juriul care a ales-o în unanimitate. Ceremonia a avut loc marți, 12 noiembrie 2024, în sala de evenimente Old Billingsgate din Londra.
Să te uiți la Terra din spațiu este ca atunci când un copil se privește pentru prima oară în oglindă. Ce facem pământului, ne facem nouă înșine. Ce facem vieții pe pământ, ne facem nouă înșine. Loialitatea noastră, spune Carl Sagan, trebuie să se îndrepte spre ființele vii și planetă, trebuie să vorbim în numele lor. Vreau să dedic acest premiu tuturor celor care acționează pentru Pământ și nu împotriva lui, oamenilor care acționează în numele demnității umane și nu împotriva ei, tuturor celor care vorbesc, acționează și cer pace. Pentru ei este acest premiu.
Am vrut să scriu (n.r. în Orbital) despre modul în care oamenii au ocupat orbita terestră inferioară în ultimul sfert de secol, dar nu ca în genul science – fiction, ci realist. Oare aș putea evoca frumusețea acelui punct de observație cu grija unui naturalist? Oare aș putea scrie despre uimire? Oare aș putea să reușesc un fel de pastorală spațială? Acestea au fost provocările pe care mi le-am propus.
a declarat Samantha Harvey.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Despre romanul câștigător Booker Prize 2024 – Orbital, Samantha Harvey

O zi, şase astronauţi, oamenii aflaţi în locul cel mai îndepărtat de ceea ce poţi numi “acasă”. Pe Staţia Spaţială Internaţională are loc una dintre ultimele misiuni, înainte de desfiinţarea programului. Cei şase oameni au adus cu ei bucuriile şi durerile personale, visurile şi speranţele, înţelepciunea şi fragilitatea fiecăruia. Ei privesc din depărtare Pământul, înfioraţi de frumuseţe, singurătate şi de conştiinţa faptului că împărtășirea acestui moment este ceva nepreţuit. Romanul Samanthei Harvey e o meditaţie emoţionantă asupra existenţei umane, planetei şi mediului în care locuim, uniţi în vulnerabilitate şi în puterea incredibilă de a supravieţui.
Președintele juriului, Edmund de Waal, a descris romanul ca „o carte despre o lume rănită”, adăugând că consensul juriului cu privire la Orbital recunoaște frumusețea și ambiția sa. Autoarea britanică Samantha Harvey, una dintre cele cinci femei de pe listă scurtă, este prima femeie care câștigă din 2019 până acum.
Orbital, nominalizată și la premiile Orwell și Ursula K. Le Guin a fost cea mai vândută carte de pe lista scurtă Booker 2024 în Marea Britanie și s-a vândut în mai multe exemplare decât au reușit ultimii trei câștigători ai Booker Prize, la un loc, până în ajunul succesului. Este prima carte câștigătoare a Premiului Booker a cărei acțiune se desfășoară în spațiu și, având doar 136 de pagini, este a doua cea mai scurtă carte care a câștigat premiul vreodată. Ediția în limba română a romanului orbital va apărea în curând la Editura Polirom.
Născută în Kent, în 1975, ca fiică a unui constructor, Samantha Harvey a studiat filosofia la universitățile din York şi Sheffield. Este scriitoare, dar şi sculptor, iar în prezent predă scriere creativă la cursurile de master ale Universității Bath. Dintre cele cinci romane publicate până acum de scriitoarea britanică, în limba română a apărut romanul de debut Ținutul pustiit. Cartea fost nominalizată la mai multe premii prestigioase și este scrisă din perspectiva unui bolnav de Alzheimer, reprezentând autoportret al unui personaj bântuit de enigme de nerezolvat, dar și radiografia unei boli la fel de enigmatice.
Cărțile premiate cu Booker în ultimii ani
În 2023, premiul Booker a ajuns, pentru a cincea oară la un scriitor de origine irlandeză, Paul Lynch, recompensat pentru distopia Prophet Song.
Premiul Booker este cel mai important premiu literar din lumea anglofonă și, de peste cinci decenii, aduce recunoaștere, recompense și cititori pentru ficțiuni remarcabile. În fiecare an, premiul este acordat celui care este, în opinia juriului, cel mai bun roman al anului scris în limba engleză și publicat în Regatul Unit și Irlanda.
2022 – Shehan Karunatilaka – Cele șapte luni ale lui Maali Almeida – editura Bookzone

2021 – Damon Galgut – Promisiunea – editura Litera

2020 – Douglas Stuart – Shuggie Bain – editura Pandora M

Printre câștigătorii anteriori se numără Testamentele de Margaret Atwood, Copiii din miez de noapte de Salman Rushdie, Promisiunea de Damon Galgut, Lista lui Schindler de Thomas Keneally, Viața lui Pi de Yann Martel și multe altele.


11 gânduri despre “BREAKING Romanul Orbital, de Samantha Harvey, a câștigat Booker Prize 2024”