“Străinul” după Albert Camus, în regia lui François Ozon este o experiență de cinema care îți rămâne în memoria vizuală ca un scotom în câmpul privirii, după ce privești direct soarele. Orb de prea multă frumusețe. Aceasta este cea de-a treia adaptare a romanului lui Camus, după filmul italian din 1967, regizat de Luchino Lisconti, cu Marcello Mastroianni în rolul principal, și o producție turcă, din 2001.
Dacă ați ajuns pe Răsfoiala în căutare de păreri despre Străinul, ce noroc pe voi! Abia ce am dat drumul unui giveaway pe paginile noastre de social media, care oferă trei invitații duble la film, romanul lui Albert Camus care l-a inspirat pe regizorul francez și eseul Mitul lui Sisif. Detalii pe Instagram și Facebook.)
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
“Străinul” (2025), dă mai multă atenție prezențelor feminine din roman și contextului social
Scena în care Meursault și iubita (Benjamin Voisin și Rebecca Marder) merg “la băi” în miezul zilei și se tolănesc sub soarele alb, pe geamandură, ca două animale marine istovite e spectaculară. Mi-a plăcut cum a construit Ozon acest personaj, Marie, nu foarte relevant în textul lui Camus, pe ecran însă o fată carnală, plină de viață și naivă, deci senină – perechea potrivită pentru un impasibil ca Meursault.
Pentru cine n-a citit Străinul: în Algerul lui 1938, Meursault, un funcționar indiferent la tot ceea ce viața îi scoate în cale, este chemat să-și înmormânteze mama. Imediat ce se întoarce la Alger, începe o relație cu Marie, o fostă colegă, și își reia viața obișnuită ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut. După scurtă vreme, vecinul său, Raymond, îl atrage într-o serie de întâmplări care îi schimbă destinul.
Pentru a obține efectul Camus, acea stranie detașare de tot și toate anunțată din titlul cărții, Benjamin Voisin (Meursault) a fost îndrumat de regizor “să nu joace”. A reușit într-atât, încât ai sentimentul că este de-o rasă nepământeană, neechipată să descifreze frica, violența, remușcarea, speranța sau dragostea. De unde și incapacitatea sa de a descrie mai târziu, în sala de judecată, actul fatal față de arab, intenția și neputința de a articula regrete sau contrariul acestora.
O apariție fidelă unui alt personaj din roman care frapează este Salamano. Vecinul bătrân, interpretat de exoticul Denis Lavant, realizează tardiv, după ce-și pierde singurul tovarăș de viață, câinele la fel de bătrân ca el pe care îl chinuia zi de zi, că simte mai mult decât bănuia. Între el și criminalul Meursault se creează un soi de fraternitate tacită, care nu-mi amintesc să fi existat în cartea lui Camus, dar care în film e binevenită.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
 | Outlet de carte -83% |
 | Până la -20% la cărțile Cartier |
 | -40% REDUCERI |
 | -15% EXTRA la o selecție de titluri |
 | Raftul cu prețuri superprietenoase |
 | Plouă cu reduceri până la – 90% |
Ceva inedit despre proiect. Ozon a trebuit să o convingă pe fiica scriitorului, care era reticentă inițial, ca să obțină drepturile de adaptare a “Străinului”. Regizorul a explorat mai mult personajele feminine, îndeosebi pe Marie, și a scos în evidență animozitățile dintre arabi și francezi – deloc explicite în textul original. Ulterior, Catherine Camus a spus că filmul e „o călătorie magnifică” prin opera tatălui ei.
Ozon nu numai că reușește o adaptare fidelă cărții și atmosferei care-ți dă fiori – prin lipsa intenției de a te înfiora, ci readuce pe ecran o epocă pe care în curând și-o va aminti cu atât de multă claritate doar arta. Datorită filmării alb – negru și deopotrivă atenției la scenografie, locații rupte din timp, costume, machiaj. Văzut peste douăzeci de ani, “Străinul” lui Ozon va fi greu de plasat în contemporaneitate.
Doar până la final de octombrie la cinema, distribuit de Independența Film.
Despre roman
Străinul, publicat de Albert Camus în 1942, este un roman clasic despre filozofia absurdului și existențialism – dar Camus a respins ultima etichetă. Protagonistul este Meursault, un franco-algerian impasibil care, după ce participă la înmormântarea mamei sale, începe o idilă cu o femeie, apoi ucide apatic un bărbat arab, pe care-i urmărea prietenul. Procesul care urmează se concentrează puțin pe fapta în sine și mai mult pe răceala stranie lui Meursault. Povestea este împărțită în două părți: perspectiva lui Meursault înainte și după crimă.
Despre unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, Albert Camus spunea:
„Am rezumat Străinul cu mult timp în urmă, printr-o remarcă pe care o admit ca extrem de paradoxală: În societatea noastră orice om care nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte. Am vrut să spun că eroul cărții mele este condamnat pentru că el nu participă la acest joc social.
În acest sens, el apare ca un străin societății în care trăiește, zăbovește, rămâne pe dinafară, în suburbiile vieții private, solitare, plină de voluptate. De aceea, cititorii au fost tentați să-l asemene unei epave. Meursault nu se supune regulilor jocului. Răspunsul este simplu: refuză să mintă.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
RECENZIE Tăcerea, Don DeLillo. Despre umanitatea și unitatea care se șterg din noi.
TOP 37 cele mai citite distopii din literatura universală
TOP 100 Cele mai bune cărți ale secolului 21 The Guardian
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
