Scrisoare deschisă: Annie Ernaux, Colm Tóibín, Arundhati Roy printre autorii renumiți care o sprijină pe Sally Rooney

Trei laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură – Anne Carson, Annie Ernaux și J.M. Coetzee – se numără printre sutele de semnatari ai unei scrisorii deschise publicate azi în sprijinul scriitoarei Sally Rooney, ale cărei cărți nu mai pot fi distribuite în Marea Britanie. Scriitorii irlandezi Colm Tóibín, Colum McCann, Anne Enright, Anna Burns și Naoise Dolan sunt și ei printre cei care au semnat pentru autoarea bestsellerului “Oameni normali”.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Sally Ronney nu e teroristă

Grupului de personalități culturale care își pun gaj reputația pentru apărarea autoarei irlandeze i s-au alăturat cei doi protagoniști și regizorul adaptării televizate a romanului “Oameni normali”, succes răsunător al anului 2020. Paul Mescal, Daisy Edgar-Jones și Lenny Abrahamson se numără printre semnatarii scrisorii, în care se afirmă:

„Sally Rooney este scriitoare, nu teroristă. Cărțile ei trebuie să fie disponibile publicului.”

Cei doi actori irlandezi au devenit cunoscuți la nivel internațional interpretând rolurile Connell și Marianne în apreciatul serial bazat pe romanul lui Sally Rooney, iar Abrahamson a regizat șase dintre cele douăsprezece episoade.

Scrisoarea deschisă, publicată astăzi de revista New Statesman, descrie retragerea operelor lui Rooney de pe piața din Regatul Unit drept un afront adus libertății de exprimare și solicită guvernului britanic să modifice legislația antiteroristă care a dus la ceea ce semnatarii numesc o „absurditate represivă”.

Mai multe personalități culturale irlandeze de prim rang și-au exprimat susținerea, printre care Jessie Buckley, CMAT, Kneecap și Marian Keyes. De asemenea, au semnat și scriitorii Zadie Smith, Arundhati Roy, Julian Barnes, Jeanette Winterson și Irvine Welsh.

Alți susținători de renume îi includ pe actorii Tilda Swinton și Susan Sarandon, fostul fotbalist și comentator Gary Lineker, cineastul Jonathan Glazer și Robert Del Naja de la Massive Attack.

PROMOȚIILE ZILEI
Outlet de carte -83%
Până la -20% la cărțile Cartier
-40% REDUCERI
-15% EXTRA la o selecție de titluri
Raftul cu prețuri superprietenoase
Plouă cu reduceri până la – 90%

Scandalul Rooney vs. statul Britanic

Cărțile scriitoarei irlandeze Sally Rooney, autoarea unor bestselleruri populare printre tineri, ca Oameni normali și Conversații cu prietenii, nu vor mai putea fi găsite în librăriile din Regatul Unit. Editura Faber a anunțat că „nu-i va mai distribui lucrările în Regatul Unit, în niciun format”. Decizia a fost determinată de legislația adoptată de guvernul britanic, care a declarat proscrisă organizația neguvernamentală Palestine Action, scrie The Bookseller.

Sally Rooney se angajase public să direcționeze veniturile obținute din drepturile de autor către activiștii de la Palestine Action, ONG pe care guvernul din Marea Britanie l-a clasificat anul trecut organizație teroristă, scoțându-l în afara legii. Conform legislației britanice, acordarea de sprijin financiar sau material unei grupări interzise constituie infracțiune.

Am depus toate eforturile pentru a fi sinceră față de public în privința convingerilor și intențiilor mele și sunt pe deplin pregătită să accept consecințele.”

Scriitoarea era cunoscută ca susținătoare a Palestinei, suportând inclusiv repercusiuni financiare, ca urmare a declarațiilor sale publice împotriva Israelului. Recent, scriitoarea a semnat, alături de alți autori din Marea Britanie, o scrisoare deschisă care cataloghează războiul din Gaza “genocid”. În decursul anilor, Israelul a decis să scoată cărțile ei de pe rafturile librăriilor, ca răspuns la campania ei neobosită.

Anul trecut, Sally Rooney a publicat un articol de opinie amplu, în ziarul Irish Times, în care își reafirma orientarea pro Palestina și sfida guvernul britanic, declarându-se public susținătoarea ONG-ului Palestine Action. “Dacă asta mă face susținătoarea terorismului, în ochii guvernului britanic, așa să fie”, a scris ea.

În articol, evocă acțiunile criminale ale Israelului, inclusiv uciderea unei întregi echipe de reporteri Al Jazeera, printre care se afla și un câștigător al Pulitzer Prize pentru Jurnalism. Autoarea provoca autoritățile britanice s-o aresteze, la fel cum au făcut cu alți susținători, care au contestat noua lege și pentru a-și manifesta sprijinul pentru organizația declarată “teroristă”.

Peste 3700 de persoane care au protestat pașnic anul trecut în favoarea Palestine Action, inclusiv un fost consilier al Regelui Charles, au fost arestate în Marea Britanie. Experți ai ONU, grupuri pentru apărarea libertăților civile, personalități culturale și sute de avocați au condamnat interdicția impusă organizației Palestine Action, calificând-o drept draconică și avertizând că creează un precedent periculos prin echivalarea protestelor cu terorismul.

Palestine Action este o rețea de activişti pro-Palestina fondată în Marea Britanie în 2020. Obiectivul declarat este încetarea regimului de apartheid al Israelului. Organizația s-a evidențiat prin proteste, pichetări şi acte de vandalism îndreptate în special împotriva fabricilor britanice care exportă armament către Israel. De asemenea, ei adună fonduri pentru sprijinirea populației din Gaza. În prezent, fondatorul organizației se află în proces cu statul britanic căruia îi cere să revoce interdicția, pe care, la începutul acestui an Înalta Curte a catalogat-o ilegală.

Recomandare de carte

Patru romane a scris Sally Rooney – şi toate patru au devenit bestselleruri, inclusiv Intermezzo, cea mai recentă carte, apărută și în limba română. De această dată, atenţia autoarei se mută spre personajele masculine. Îi cunoaştem pe fraţii Ivan şi Peter la câteva săptămâni după moartea părinţilor. Ivan, mezinul cu o carieră întreruptă în lumea şahului, se îndrăgosteşte de o femeie cu paisprezece ani mai în vârstă – relaţie cu care fratele său nu e de acord, în vreme ce Peter cel moralist experimentează propriile probleme cu dragostea pe care o împarte cu două femei. Cartea examinează – cu aceeaşi profunzime cu care Sally Rooney ne-a obişnuit –  relaţiile dintre fraţi, diferenţele de vârstă în cuplu, dinamica puterii în familie şi în societate.

Gen: Ficțiune
Autoare: Sally Rooney
Traducătoare: Cristina Stefan
Editura: Curtea Veche Publishing
Colecția: Fiction
An apariție: 2025
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 448

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 37 cele mai citite distopii din literatura universală

ȘTIRI “Boicotați Israelul” cer Elif Shafak, Jeanette Winterson, Irvine Welsh și alți scriitori într-un nou apel public

RECENZIE Conversații cu prietenii, Sally Rooney

apiland.ro


Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ce părere ai?