RECENZIE Conversații cu prietenii, Sally Rooney

Dragoste, prietenie, YA

Evaluare: 5 din 5.

Uau, ce bine scrie Sally Rooney și ce poveste actuală despre dragoste – de pus pe multe răni ale iubirii – este Conversații cu prietenii! Ce titlu mincinos și onest deopotrivă! Romanul lui Rooney începe cu o seară de poezie din care se nasc noi prietenii, iar mai târziu, idile interzise. Ce pot să zic… Îmi plac idilele interzise. Cum să nu-ți placă ceva despre care auzi neîncetat că nu e voie? Întreaga poveste a umanității este fondată pe povestea femeii care a vrut ce i se spusese că nu e voie să vrea.

librex.ro

A fost o dată un cuplu nuchiargay care s-a remixat cu un alt cuplu nuchiargay

Nuchiargay, pentru că Frances, fata care-și povestește îndrăgostirile în Conversații cu prietenii nu e lesbiană, ci bisexuală sau mai bine zis non-binară. Și nu e singurul personaj din roman care nu-și ia sexualitatea în prea serios.

Păi, eu sunt gay, a zis Bobby, iar Frances e comunistă.

E probabil primul lucru care te încântă la Frances. Lejeritatea cu care își acceptă sexualitatea. N-are nicio întrebare, nicio dilemă vizavi de orientarea ei. Nu are o orientare. Nu se căznește să-și justifice alegerile, ci le face, le trăiește, fără să li se împotrivească și fără să se lase definită de ele. (Nici nu cred să apară în roman mai mult decât o dată, de două ori termenul homosexual sau gay.)

Bobbi mi-a dat niște vodcă și m-a întrebat dacă îmi plac fetele. Era foarte simplu să te porți dezinhibat în preajma ei. Am zis doar atât: sigur.

M-a cucerit acest personaj de douăzeci și un pic de ani, cu margini și limite difuze, care nu vrea să se integreze într-o religie sexuală. Mai ales că nepăsarea lui Frances vizavi de etichetele sexuale, despre care nu știm dacă este bravată sau autentică, este combinată cu o nesiguranță care te face să vrei s-o mângâi. E un melanj reconfortant de sfială și stranie maturitate în fata care se confesează, din prima pagină:

Melissa ne-a făcut o poză în fața barului. Cu Bobbi fumând și cu mine, stingherită, ținându-mi încheietura mâinii stângi cu dreapta, de parcă mi-ar fi fost teamă să n-o ia din loc, desprinzându-se de corp.

Fragilitatea lui Frances e compensată de siguranța inegociabilă a lui Bobbi – poate de aceea a ales-o pe tocmai pe ea. Iubita gay a fetei nuchiargay e genul de tipă pe care nu vrei să ți-o pui în cap. Aproape enervant de bine definită, încă din adolescență, determinată să spună lumii întregi – ocazional neîntrebată – cine este și ce vrea, neînduplecată în ce privește propriile dorințe.

Pe vremea aia, Bobbi era foarte arogantă și una, două, era reținută după ore pentru acele abateri disciplinare numite în școala noastră perturbarea procesului de predare și învățare. Când avem vreo șaisprezece ani, și-a făcut piercing și s-a apucat de fumat. Nimeni n-o plăcea. Odată a fost exmatriculată temporar pentru că a scris pe perete, lângă un crucifix din ipsos mă fut în el de patriarhat. N-a existat niciun sentiment de solidaritate legat de acest incident. Bobbi a fost catalogată drept teribilistă. Până și eu a trebuit să recunosc că procesul de predare și învățare a fost mult mai liniștit în săptămâna cât lipsit ea.

floria.ro

Lui Frances îi plac bogații și casele lor luxoase

Ne contagiem, nu? Alegem să fim în relații intime cu oameni pe care îi admirăm, de care ne lipim și cărora le luam din aura care ne-a sedus și o purtăm apoi cu noi de parcă a fost dintotdeauna acolo. Așa și Frances. Odată cucerită reduta(bila) Bobbi, pleacă mai departe, alegând, de data asta, pe cineva care seamănă mai mult cu ea sau cu cine a fost ea înainte de Bobbi. Pe cineva care așteaptă și acceptă să fie condus, mai degrabă decât să conducă. N-o să vă spun pe cine, vreau să vă bucurați de această lectură savuroasă cât mai mult, dar pot să vă spun că micuței F. îi plac bogații.

Nu este însă o arivistă, așa cum ai fi tentat să judeci, când o vezi cum se topește la vederea casei frumoase a noilor săi prieteni. E doar o poetă fără bani care visează cu ochii deschiși, ca orice fată de vârsta ei, la o viață în care să nu fie nevoie să se întrebe din ce va trăi la final de lună. Părinții lui Frances nu excelează la capitolele Prezență sau Sprijin.

Literatura ca viața și o Fată Oarecare cu probleme extrauterine

Sally Rooney are talentul neobișnuit de a cuprinde cu simplitate în literatură viața așa cum e ea, dulce, apoi crudă la distanță de o clipă. Inconsistența sentimentelor noastre. Fragilitatea opiniilor și relațiilor. Trădarea rareori malefică sau malevolentă, trădarea necumpătată, din ignoranță și egoism, din incapacitatea de a trăi altceva decât propria poveste, propria ființă și nevoile ei țipătoare. Problemele reale ale oamenilor reali, marile nimicuri diurne și nocturne – m-am săturat de pâine cu gem zi de zi sau mama și tata nu se suportau sau de ce am hemoragie, dacă nu sunt la menstruație.

Îmi fusese limpede încă de la o vârstă fragedă că părinții mei nu se suportau. Cuplurile din filme și de la televizor se ocupau de sarcini casnice împreună și evocau cu afecțiune amintiri comune. Eu nu-mi amintesc să-i fi văzut pe tata și pe mama în aceeași cameră, decât dacă se nimerea să mănânce amândoi odată.

Firește că Rooney nu e prima scriitoare care scrie despre viață așa cum ea. Însă e o povestitoare desăvârșită, care pare să nu facă nici cel mai mic efort în a recupera trăirile omenești și a le pune pe hârtie, cu atât de multă simplitate. Scrisul ei e atât de autentic și lipsit de ifose de literatură prețioasă și de „mesaje pentru cititori”, încât îți lasă impresia de lectură a unui jurnal intim. E un lucru pe care cititorii îl caută uneori în literatură. Să (ai sentimentul că) pătrunzi în mintea altcuiva.

lensa.ro

Era dificil să spui cu precizie în ce constau “stările” lui tata. Uneori lipsea câteva zile, iar când se întoarcea, îl surprindeam luând bani de la “banca Irlandei”, adică borcanul meu cu economii, fie observam că a dispărut televizorul. Alteori se izbea de câte o mobilă și își ieșea din fire. Odată mi-a aruncat drept în față unul dintre pantofii de școală, după ce călcase din greșeală pe el. A ratat, iar pantoful a nimerit în șemineu și m-am uitat cum se topește, de parcă mi s-ar fi topit pielea de pe față. Am învățat să nu-mi arăt frica – asta nu ar fi făcut decât să îl provoace. Eram rece ca un pește. După aia, maică-mea m-a-ntrebat: de ce nu l-ai scos din foc? Chiar nu puteai să faci un efort? Am ridicat din umeri. Și dacă mi-ar fi ars mocnit pielea de pe față, tot nu aș fi scos-o din flăcări.

Tot din seria mărturisirilor din viață, reale și dureroase… atenție, mic spoiler… vine și povestea despre endometrioză. Brrr, ce frig a fost în pasajele în care sunt descrise boala și simptomele! Doar le-am survolat, nu le-am citit cu adevărat. Nu pot decât să-mi imaginez că scriitoarea sau cineva apropiat de ea trece sau a trecut prin asta. Scriu trece pentru că endometrioza nu e vindecabilă. Deși aș fi preferat mai puține detalii despre hemoragii, am înțeles de ce Rooney a vrut să fie grafică în descrieri. Crizele (termen impropriu, treceți peste, vă rog) apar – probabil nu accidental – atunci când relația e în pericol, de parcă trupul spune nu (cum zice dr. Gabor Mate) o dată cu mintea.

În toiul suferinței cauzate de endometrioză, intervine, așa cum se întâmplă și în viață, cearta, scandalul, ruptura. Sau invers, de fapt…? În toiul scandalului vine și boala! Rareori am găsit un fragment de literatură ca cel din Conversații cu prietenii, care să ilustreze atât de limpede distanța enormă dintre ce simt, atunci când sunt departe unul de altul, doi oameni care se iubesc. Și incapacitatea celui aflat în poziția de forță de a observa vulnerabilitatea fizică a celuilalt. Incapacitatea noastră, a tuturor, de a ne detașa de propriile frici și a-l întreba pe cel mai slab, înainte de orice altceva, două lucruri esențiale – Ești bine? Ce să fac ca să te ajut?

Conversații cu prietenii pe scurt. O autenticitate atât de convingătoare a vocii autoarei, încât ai sentimentul că te uiți la viață. Un personaj – Frances – cu contururi imprecise care învață să rănească, pentru ca apoi să învețe să fie rănit. O poveste de familie, întrezărită în spatele poveștilor de dragoste, care reamintește costul neglijenței. O boală care încovoaie și niciun tratament decât, poate, grija celor care… te iubesc?
Prietenia. Așa cum începe ea azi. Cu două trei cuvinte inocente trimise pe chat. Iubirea.
Așa cum se poartă ea dintotdeauna. Impetuoasă, impertinentă, necruțătoare. Și iar prietenia. Și iar dragostea. Atoateînvingătoare. Ce am fi fără dragoste?

Salutări, învingători!

librex.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: