Lansare “Ce știu despre tine” – scriitorul canadian Éric Chacour vine la București.

Cititorii sunt așteptați luni, 26 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), la întâlnirea cu scriitorul canadian Éric Chacour, prilejuită de lansarea romanului său Ce știu despre tine. Cartea, distinsă cu Prix des Cinq Continents de la Francophonie, Prix Femina des lycéens în 2023, Prix France-Québe și Prix des Libraires în 2024, a apărut în colecția „Raftul Denisei“ a Editurii Humanitas Fiction, în traducerea Mădălinei Ghiu.

La eveniment vor participa, alături de autor, Dana Pîrvan, critic literar, Bogdan Ghiu, scriitor și traducător, Cristian Preda, politolog, autor și traducător. Moderează: Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction. Traducere consecutivă de Claudia Davidson-Novosivschei.
Întâlnirea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Evenimentul este organizat cu susținerea OIF (Organisation internationale de la Francophonie), cu acces gratuit, în baza unei rezervări prin Eventbook.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Despre “Ce știu despre tine”, Éric Chacour

Ce știu despre tine proiectează cu delicatețe, subtilitate și sensibilitate, într-o voce narativă inedită, portretul unei familii și al unei societăți, ambele în plină transformare. În Cairo, în anii 1980, tânărul medic Tarek își urmează destinul care i-a fost trasat încă din copilărie de tatăl său, medic cu reputație. Dintotdeauna a răspuns prompt rugăminților celor din jur și s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Călcând pe urmele tatălui său, a devenit un reper al prosperei comunități levantine din Cairo. S-a căsătorit cu femeia pe care o iubea pasional, iar acum trăiesc împreună – deși nu la fel de apropiați, în spațioasa reședință de familie. Când hotărăște să deschidă un dispensar în zona cea mai umilă a orașului, Tarek se trezește într-o lume străină. Condus prin această nouă experiență de impetuosul și carismaticul Ali, Tarek începe să-și chestioneze alegerile de viață.

Gen: Ficțiune, Roman
Autor: Eric Chacour
Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
An apariție: 2026
Editie: Necartonata
Format: 130 * 200 mm

Despre autor

Născut în 1983 la Montréal din părinți egipteni, ÉRIC CHACOUR este absolvent de economie aplicată și relații internaționale. Își împarte viața între Franța și Québec și lucrează în sectorul financiar. În 2024, a primit Prix des Cinq Continents de la Francophonie pentru primul său roman, Ce știu despre tine (Ce que je sais de toi, 2023; Humanitas Fiction, 2026), câștigător de asemenea al Prix Femina des lycéens (2023), Prix France-Québec (2024) și al Prix des Libraires (2024), nominalizat în 2024 la Prix Renaudot, Prix Femina, Giller Prize și Atwood Gibson Writers’ Trust Fiction Prize și numit de către cotidianul La Presse una dintre cele 25 de lucrări literare recente devenite clasice.

În 2026, romanul a fost nominalizat la Dublin Literary Award. Cu peste 400 000 de exemplare vândute, Ce știu despre tine este în curs de traducere în peste 15 limbi.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 11 Cărți de citit vara asta pentru femei (2026)

AVANPREMIERĂ “Băiatul adus de mare”, de Garrett Carr

EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident

PROMOȚIILE ZILEI
Macbook Pro Cadou
Până la -75% Humanitas și Humanitas Fiction
COD NEM40
-15% EXTRA la o selecție de titluri
Raftul cu prețuri superprietenoase
Marea Lichidare până la – 90%

Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ce părere ai?