Azi, când dezbinarea e cuvântul de ordine, când tot ceea ce ne diferenţiază ne face și ostili, o voce blândă și lucidă se ridică peste zgomotul asurzitor. Este Elif Shafak, scriitoarea care ne reaminteşte, cu fiecare roman, cu neobosită dedicație și pasiune, că avem atât de multe lucruri care ne unesc. Că prăpastiile există ca să construim punţi între ele. Şi că, în Babelul acesta de drapele, identităţi, frontiere şi ziduri, indiferent cum îl numim pe Dumnezeu, indiferent dacă credem într-un Dumnezeu, în mai mulţi, sau în niciunul împărtăşim cu toţii aceleaşi speranţe, tânjim la fel după iubire, apartenenţă, demnitate.
Cea mai mare problemă este că ne pasă tot mai puțin de marile probleme ale lumii. Cel mai înfricoșător moment este acela în care devenim desensibilizați — atomizați, indiferenți, înghețați pe interior. Incapabili să empatizăm, incapabili să stabilim o conexiune. Cred că trăim în Era Anxietății. Toată lumea este anxioasă — tineri și bătrâni, în Est și în Vest; singura diferență este că unii se pricep mai bine decât alții să ascundă acest lucru.
ELIF SHAFAK
Din Turcia originară – fermecătoare şi tulburător de crudă – sădită ea însăşi peste frontierele a două continente, în Marea Britanie – insula cea mare din lumea în care “niciun om nu-i o insulă”, Elif Shafak propovăduieşte, în toate cărţile sale, o iubire de semeni împărtăşită în versetele de aur ale Bibliei şi în ale Coranului. Nu ca pe o predică, nu ca pe o dogmă. Personajele ei sunt oameni fragili, pe care istoria i-a înstrăinat, i-a rănit sau i-a slăbit, cu slăbiciuni, prejudecăţi şi contradicţii. Dar ei sunt oameni care iubesc, greşesc, suferă şi caută – fiecare în felul său – locul în lume. Chipurile şi destinele lor ne invită, repetat, să lăsăm deoparte certitudinile şi să privim viaţa prin ochii celuilalt. Căci din această privire se naşte empatia, toleranța, capacitatea de-al vedea pe celălalt nu ca străin, ci drept frate sau soră.
„Literatura este un antidot blând pentru lumea noastră atât de dezbinată și sfâșiată. Pentru scriitorii de ficțiune nu există opoziția dintre “noi” și “ei”. Nu există “celălalt”. Privit prin ochii unui romancier sau ai unui poet, Celălalt este, de fapt, fratele meu, sora mea, eu însumi sunt Celălalt. În esența literaturii se află dorința de a demonta opozițiile simpliste, de a depăși indiferența și apatia, de a cultiva înțelegerea și empatia și de a construi legături care respectă complexitatea și nuanțele existenței umane.
Într-o lume dominată de o capacitate de concentrare tot mai redusă, de consumul rapid și de materialismul exacerbat, forma amplă a romanului ne ajută să încetinim ritmul și să acordăm atenție cunoașterii autentice, în loc să ne mulțumim cu fragmente disparate de informații sau cu dezinformare.”
Elif Shafak, pentru The Booker Prizes, iulie 2024.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
 | Macbook Pro Cadou |
 | Până la -75% Humanitas și Humanitas Fiction |
 | COD NEM40 |
 | -15% EXTRA la o selecție de titluri |
 | Raftul cu prețuri superprietenoase |
 | Marea Lichidare până la – 90% |
Elif Shafak, o viață care transcende granițe și culturi
Elif Bilgin s-a născut la Strasbourg, în 25 octombrie 1971. A ales pseudonimul Shafak, care în turcă înseamnă “răsărit”, ca semn de prețuire pentru mama ei, Șafak Atayman. Aceasta și filosoful Nuri Bilgin, tatăl lui Elif, aveau să divorțeze timpuriu. Când a revenit în Turcia după despărțire, familia a încercat să îi găsească repede un soț. Bunica s-a opus și, ca să calmeze spiritele, și-a asumat decizia de a avea ea însăși grijă de nepoată, în perioada în care fiica ei urma să-și continue studiile.
Mama ei nu s-a mai recăsătorit niciodată, alegând cariera, dar tatăl ei și noua lui soție franceză au avut împreună doi fii, pe care urma să-i cunoască abia la maturitate.
În imagine Șafak Atayman și Elif, la Ankara
Sunt creația femeilor. Am fost crescută de mama și de bunica mea. Apoi a fost străbunica, căreia, la bătrânețe, îi plăcea să-mi spună povești ciudate. Vorbea despre mâncare, apoi, dintr-odată, pomenea ceva traumatizant din trecutul ei, pentru ca apoi să revină la lucruri banale. Ascultam mai degrabă tăcerile ei decât poveștile. Spiritele strămoșilor încă mai cântau și dansau în aer. M-am simțit întotdeauna profund legată de linia străbunilor din partea mamei.
După câțiva ani petrecuți cu bunica, Elif și-a trăit o bună parte din copilărie și adolescență călătorind dintr-o țară în alta, alături de mama care îmbrățișase cariera de diplomat. Viața în Spania, Franța, Iordania, Germania, iar ulterior în Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii i-a dezvoltat un simț deosebit al multiculturalismului, reflectat mai târziu în toate romanele și scrierile sale.
Cred că ficțiunea este foarte interesată de realitate, de adevăr. Cuvântul “ficțiune” nu are aceeași etimologie în orice cultură. În Orientul Mijlociu, avem edebyat care vine de la adab care înseamnă “a purta de grijă”, “bunătate”. Comportamentul tău nu te are în vedere doar pe tine, ci și pe ceilalți. Îmi place mult această rădăcină a cuvântului, pentru că vreau să cred că arta narativă are o dimensiune transcendentă.
Acesta e crezul meu.
A urmat Facultatea de Relații Internaționale la Orta Doğu Teknik Üniversitesi, o prestigioasă universitate din Ankara, apoi a făcut studii de master. Tema disertației sale a fost „Universul ciclic și concepția asupra feminității în curentele de gândire Bektași și Mevlevi”, a fost adeseori explorată în literatura ei. La aceeași universitate și-a finalizat doctoratul cu teza „Prototipuri ale feminității și limite ale tolerării marginalizării în procesul de modernizare a Turciei”.
Scriitoarea a beneficiat de mai multe burse de studii în străinătate, mai ales în Statele Unite ale Americii. A predat la universităţi din Turcia, SUA şi Marea Britanie, printre care St Anne’s College și Oxford University, a cărei membră onorifică este.
În decembrie 2025, a fost numită noua președintă a Royal Society of Literature, iar în 2026 i-a fost decernat Premiul European „Helena Vaz da Silva” pentru conștientizarea publicului cu privire la patrimoniul cultural, de către Europa Nostra și Centrul Național de Cultură din Portugalia.
O literatură a umanității, în care suntem chemați să-l cunoaștem pe celălalt, în loc să-l judecăm
Elif Shafak a publicat 21 de cărţi, dintre care 13 romane, care au fost traduse în aproape 60 de limbi. Dintre romane, cel mai cunoscut este Bastarda Istanbului (2004), care i-a adus nu doar faima internațională, dar și ura anumitor naționaliști din Turcia.
Primele cărți de ficțiune publicate, în turcă, în 1998, respectiv 1999, netraduse în engleză sau română, au fost primite pozitiv și recompensate cu premii literare locale. A urmat apoi cartea care i-a adus deopotriză recunoaștere, dar și ura unei autoare rivale.
Palatul puricilor (2002)
Primul roman de Elif Shafak al cărui succes a depășit granițele Turciei este și cartea care a pus-o în mijlocul unui scandal de plagiat. Scriitoarea a fost dată în judecată, la Istanbul, pentru că ar fi copiat idei, personaje și decoruri dintr-un roman al Minei Kirikkanat, apărut în 1990, Palatul muștelor.
130 de scriitori și personalități publice din Turcia, printre care laureatul Nobel pentru Literatură Orhan Pamuk și Zülfü Livaneli, au răspuns cu o scrisoare deschisă, prin care semnalau un linșaj fără legătură cu literatura.
Palatul Puricilor este o metaforă a Istanbulului, cu amestecul lui de vechi şi nou, splendoare şi mizerie şi diversitatea culturală captivantă. Protagoniștii romanului trăiesc într-o clădire de apartamente de pe strada Cabal, construită la jumătatea secolului XX de un cuplu de imigranţi ruşi. Altădată plin de personalitate și farmec, dar acum căzut în paragină, invadat de gunoaie şi de paraziţi, Palatul Puricilor este populat de personaje curioase, de la coaforii Celal şi Cemal la obsedata de curăţenie Tijen, familia Fiii-cei-iuţi-din-fire sau frumoasa Amantă Tristă.
Sfântul nebuniilor incipiente (2004)
Iubirea, prietenia, naţionalitatea şi nevoia de-a aparţine sunt temele acestui roman care spune povestea unui grup de prieteni și a neobositelor lor încercări de a-şi îndeplini visurile, menirea sau pur şi simplu de-a nu-şi pierde minţile. Ömer este din Istanbul, urmează un doctorat în ştiinţe politice şi e îndrăgostit de o feministă americană. Abed îşi continuă studiile şi e în permanenţă îngrijorat de ceva. Piyu e spaniol şi vrea să devină dentist, în ciuda fobiei de obiecte ascuţite. Fiecare dintre ei este dezorientat într-un fel sau altul, iar monologurile lor dezvăluie încercarea de a descoperi ce-şi doresc cu adevărat.
Bastarda Istanbulului (2006)
În 2006, după publicarea celui mai de succes roman al său, Bastarda Istanbulului, Elif Shafak a fost dată în judecată din nou în Turcia, de un naționalist radical pentru „uzurparea turcismului”. Romanul ei pune în discuție tema genocidul armean, nerecunoscut de autorități. Cea mai importantă romancieră a țării, conform Financial Times, a fost nevoită să se mute din Ankara la Londra, după ce avocatul naționalist care a depus plângerea, a insistat să fie pedepsită. Procesul a fost, în final, în beneficiul scriitoarei și cauzei, pentru că a fost achitată, instanța găsind acuzațiile nefondate.
Bastarda Istanbului a fost adaptată într-o piesă de teatru, în limba italiană, de către Angelo Savelli. Spectacolul La Bastarda Di Istanbul a fost pus în scenă de Teatro di Rifredi din Florența, cu actrița turcă Serra Yılmaz în rolul principal. Deși Netflix a anunțat o ecranizare, deocamdată nu sunt vești despre finalizarea serialului.
Bastarda Istanbului este o carte -sărbătoare a feminității, care le va aminti celor care cunosc biografia lui Shafak de copilăria autoarei, de întoarcerea ei la origini. Poveștile protagonistelor Asya și Armanoush, două fete cu rădăcini și personalități diferite se împletesc cu cele ale femeilor din familia Kazanci. Sunt șase și fiecăreia i se spune mătușă, ca și cum ar fi una, o prezență copleșitoare, cu mai multe avataruri. Petite-Ma, străbunica simpatică pendulând între realitate și Alzheimer, bunica Gülsüm, mereu nemulțumită de fiice și nealinată de pierderea unicului fiu, Mustafa, oaia rătăcită în America, mătușa Banu, ghicitoarea, mătușa Feride, care își schimbă coafura cu fiecare nou diagnostic din nesfârșitul ei dosar medical, mătușa Cevriye, profesoară de istorie de liceu, văduvă și mătușa Zeliha, cea mai tânără dintre ele, tatuatoare nonconformistă și mama Asyei, cunoscută drept Bastarda Istanbulului.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
| Macbook Pro Cadou |
| Până la -75% Humanitas și Humanitas Fiction |
| COD NEM40 |
| -15% EXTRA la o selecție de titluri |
| Raftul cu prețuri superprietenoase |
| Marea Lichidare până la – 90% |
Cele patruzeci de legi ale iubirii (2009)
Cele patruzeci de legi ale iubirii a devenit bestseller în Turcia imediat după publicare. Până în 2009, se vânduseră peste 200.000 de exemplare, depășind recordul anterior de 120.000 de exemplare, stabilit de romanul lui Orhan Pamuk, Viața cea nouă. A fost ales de BBC în Top 100 de romane care au modelat lumea noastră.
Cele patruzeci de legi ale iubirii este o apologie a iubirii, privită în ipostaze diferite, ce remarcă cu subtilitate diferențele dintre religie și spiritualitate, dintre datorie și dragoste. Protagonista este Ella Rubinstein, mamă casnică și soție nefericită din suburbiile Bostonului. Viața i se schimbă când, la aproape patruzeci de ani, se angajează la o agenție literară, unde trebuie să scrie un referat despre romanul unui necunoscut. Astfel descoperă povestea fascinantei legături dintre faimosul poet persan Rumi și dervișul sufit Shams din Tabrīz, cunoaște forța eliberatoare a iubirii care a schimbat destinele celor doi și care îl va schimba curând și pe al ei: între Ella și autorul romanului se înfiripă o minunată poveste de dragoste.
Lapte negru (2007)
Elif Shafak nu s-a așteptat vreodată să se numere printre milioanele de mame care, în fiecare an, trec prin depresia postpartum. Însă, după nașterea primului ei copil, în 2006, ea a simțit că
„Pentru prima dată în viața mea de adult… cuvintele nu mi-au mai vorbit”.
Pe măsură ce sentimentele copleșitoare au început să se risipească, Shafak a încercat să-și reînvie activitatea literară, consemnându-și trăirile. Ca adeptă a sufismului, ea crede că
„A fi om… înseamnă să trăiești cu o orchestră de voci contradictorii și emoții amestecate”.
Scriitoarea a spus mereu că, în interiorul său nu există o singură identitate, ci o întreagă cacofonie de voci care se luptă pentru supremație. Le numea „haremul dinăuntru” și a dat câte o poreclă fiecăreia dintre aceste voci interioare: Domnișoara Practică, Doamna Derviș, Milady Ambițioasă în stil Cehov și Domnișoara Cinică și Intelectuală.
Onoare (2012)
În acest roman, Shafak abordează tema „crimelor de onoare”, care continuă să fie o realitate terifiantă nu doar în societăți musulmane, ci și în comunitațile de imigranți din Vest. Cartea spune o poveste zguduitoare care se întinde pe trei generaţii, urmărind personajele în locuri foarte diferite, dar la fel de fascinante – un sat kurd izolat de lângă Eufrat, exoticul Istanbul, sumbra Londră. Esma, o tînără de origine kurdă stabilită în Londra, pune pe hârtie povestea familiei sale, de la naşterea sub auspicii nefaste a mamei şi a surorii ei gemene, până la sfârşitul lor tragic.
TOP 100
Ucenicul arhitectului (2013)
Eram șase: maistrul, ucenicii și elefantul alb. Am construit totul împreună…
În Istanbulul secolului al XVI-lea un pasager clandestin vine în oraș cu un dar extraordinar pentru sultan. Băiatul este cu totul singur într-o țară străină, neavând altceva pe lume decât pe Chota, un elefant alb rar, destinat menajeriei palatului. Așa începe aventura lui Jahan, care va urca de la originile modeste până la cele mai înalte ranguri de la curtea sultanului. Pe parcurs, va întâlni curteni vicleni și prieteni falși, țigani, dresori de animale, dar și pe frumoasa și poznașa prințesă Mihrimah. Va călători, pe spatele lui Chota, în cele mai îndepărtate colțuri ale regatului și într-o zi, îi va atrage atenția arhitectului regal, Sinan – o întâlnire menită să-i schimbe pentru totdeauna destinul.
Cele trei fiice ale Evei (2017)
Despre abordarea asupra religiei pe care o alege personajul din Cele trei fiice ale Evei, Shafak a declarat pentru The Guardian
Credința nu este neapărat un concept religios. Când te muți într-o țară nouă, pentru că simți o dorință irațională de a face acest lucru, acesta este un act secular de credință. Când începi să scrii un roman, fără să ai nicio idee dacă va avea succes, acesta este un act secular de credință. Când te îndrăgostești și nu știi dacă acea persoană îți va aduce fericire în viață, și totuși faci pasul – acesta este un act secular de credință. Nu vreau ca religiile să acapareze credința. Vreau să recâștig conceptul de credință.
Peri, soţie casnică şi mamă a trei copii, dă peste o poză din anii de studenţie la Oxford, care înfățișează un profesor carismatic înconjurat de trei studente. Imaginea acționează ca o madlenă care-o face să rememoreze anii studenției, în care se împrietenise cu Shirin, o englezoaică-iraniană atee, şi cu Mona, o americancă-egipteană devotată credinței, cu care poartă dezbateri despre islam şi feminism. Trei tinere aduse împreună de o întâmplare, Shirin, Mona şi Peri sunt Păcătoasa, Credincioasa şi Nehotărâta, care încearcă să treacă peste diferenţele dintre ele şi prejudecăţi şi să-şi găsească locul într-o lume crudă.
10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie (2019)
Sursa de inspirație a cărții a fost vizita scriitoarei în Cimitirul celor Singuri din Istanbul (The Cemetery of the Companionless), locul în care autoritățile turce înmormântează lucrătorii sexuali, bolnavi de HIV, homosexuali și oameni fără adăpost, de funeraliile cărora nu are cine se îngriji. Shafak a fost atât de marcată că pe pietrele de mormânt ale acestor oameni erau scrise numere în loc de nume, încât și-a dorit să le salveze prin literatură memoria. Astfel, romanul său se dorește a fi un omagiu pentru cei marginalizați.
Romanul 10 minute şi 38 de secunde în lumea asta stranie a fost finalist la Booker Prize şi la RSL Ondaatje Prize, fiind votat Cartea Anului (Blackwell). Drepturile pentru adaptarea ca lungmetraj au fost cumpărate de ISB Films și de compania turcă Limon Film.
„10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie” este unul dintre acele romane rare care înfățișează destinele unor prostituate și ale transsexualilor într-o cultură a onoarei, în care existența femeilor este dominată adeseori de sentimentul rușinii. Povestea poate fi interpretată în diverse moduri, în funcție de contextul cultural și de experiențele personale ale cititorului. Cu toate acestea, există, probabil, o impresie pe care o împărtășim cu toții după ce parcurgem ultimul cuvânt de pe ultima pagină: aceasta nu este doar o carte despre nedreptățile comise împotriva minorităților, ci și o carte despre puterea iubirii, a solidarității și a speranței. (Mine Krause)
Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării (2020)
Ne simțim copleșiți de evenimentele din jurul nostru, de nedreptate, de suferință, de un sentiment nesfârșit de criză. Așadar, cum putem hrăni acele părți din noi care speră, au încredere și cred într-un viitor mai bun?
Atunci când asculți povestea cuiva, devine greu să faci generalizări despre celălalt. Atunci nu mai pot face cu ușurință generalizări despre femei, bărbați, albi sau negri. Devine mai greu, pentru că știu poveștile lor unice. Dacă cunosc suferința, tristețea cuiva, lucrurile prin care a trecut, există o parte din mine care va înțelege.
crede Elif Shafak.
Shafak abordează, pe scurt, anxietatea, furia, nevoia și datoria de a ne spune nouă înșine și unii altora povești mai bune, evidențiind importanța empatiei, a compasiunii și puterea optimismului conștient. Textul este presărat cu anecdote și observații, însă fără să distragă atenția de la mesajul central. Pe alocuri, ea integrează citate puternice aparținând unor personalități, precum Martin Luther King:
„Arcul moralei universale este lung, dar se înclină spre dreptate”.
Insula copacilor dispăruți
„Pe vremea când locuiam în Ann Arbor, în Michigan – unde poate fi destul de frig, am auzit despre familii de italieni și portughezi care-și îngropau smochinii. Am descoperit că, într-adevăr, funcționează. Îi îngropi bine în pământ, unde rămân timp de două luni, iar apoi, când vine primăvara, îl scoți la suprafață. E ca un miracol, pentru că sunt vii.”
În Ciprul lui 1974, doi adolescenți, un grec și o turcoaică, se întâlnesc într-o tavernă. Este singurul loc în care Kostas și Defne se pot vedea în secret, ascunși sub grinzile de care atârnă șiraguri de usturoi, ardei iuți și ierburi sălbatice. Aici este cea mai bună mâncare din oraș, cea mai bună muzică și cel mai bun vin. Dar locul are și o altă particularitate: te face să uiți, fie și doar pentru câteva ore, de lumea de afară și de suferințele ei. Povestea îndrăgostiților din roman și a fiicei lor, Ada, este spusă deopotrivă de o smochiniță, un copac secular ce reamintește că viața a fost și va fi mereu mai vastă și mai fascinantă decât cea omenească. Că ramificările ei nevăzute, aeriene, acvatice, subterane, spun povești uimitoare despre tot ce e viu, pe care doar literatura le poate dezvălui.
Romanul Insula copacilor dispăruți a fost finalist la Costa Award, British Book Awards, RSL Ondaatje Prize și Women’s Prize for Fiction și a fost selectat la Reese Witherspoon Book Club.
Sunt fluvii în cer (2024)
Romanul scriitoarei cel mai recent tradus în limba română a câștigat Edward Stanford Travel Writing Award 2025 și a fost finalist la Prix Fémina Étranger și The Orwell Prize for Political Fiction.
În 1840, Arthur, ucenic tipograf la Londra, descoperă existența unei poezii uitate din Ninive, un oraș antic mesopotamiaan. În 2014, Naryn și bunica ei, alungate din satul lor din Turcia, traversează ținuturi sfâșiate de război pentru a ajunge într-o vale sacră din Irak. În 2018, Zaleekhah, o hidrologă londoneză, își vede viața transformată de o carte care o conduce înapoi la rădăcinile sale. O demonstrație strălucitoare de măiestrie narativă a uneia dintre cele mai mari scriitoare contemporane, care se întinde peste secole, continente și culturi, unite prin fluvii, ploi și picături de apă.
Toate cărțile de Elif Shafak (ordine invers cronologică)
- In one brief moment all eternity (netradus)
- Sunt fluvii în cer
- Insula copacilor dispăruți
- Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării (nonfiction)
- 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie
- Cele trei fiice ale Evei
- Fetița căreia nu-i plăcea numele său (literatură pentru copiii)
- Ucenicul arhitectului
- Onoare
- The happiness of blonde people (nonfiction, netradus)
- Lapte negru
- Cele patruzeci de legi ale iubirii
- Bastarda Istanbulului
- Palatul puricilor
- The gaze (netradus)
- Sfântul nebuniilor incipiente
În 2017, Elif Shafak a fost aleasă de cotidianul american Politico una dintre cele douăsprezece personalități „care îți vor ridica moralul atunci când ai mare nevoie”. Poate și din acest motiv, ea a fost rugată, în 2017, ca alături de autori precum Margaret Atwood, David Mitchell și Sjon, să contribuie cu o lucrare originală, niciodată publicată, la proiectul The Future Library. Textul ei, The last taboo, face parte acum din colecția celor 100 de opere literare care nu vor fi văzute de nimeni până în 2114.
Elif Shafak, Hope is the last thing that remains
Nu cred că noi, scriitorii, suntem mai înțelepți, mai calmi sau mai buni decât ceilalți – nicidecum, nici pe departe, căci, știe Dumnezeu, suntem haos umblător, plini de egouri umflate și de contradicții nesfârșite –, ci mai degrabă, există un sâmbure de înțelepciune inerent artei străvechi și universale a povestirii; la acest sâmbure prețios trebuie să ne întoarcem, iar și iar.
Website-ul lui Elif Shafak poate fi vizitat aici, iar pagina ei pe Substack se numeşte „Unmapped Storylands“.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
TOP 11 Cărți de citit vara asta pentru femei (2026)
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
