TOP 100 de cărți remarcabile din spațiul Europei de Est și Asiei Centrale (via The Calvert Journal)

Care sunt cele 100 de cărți reprezentative pentru spațiul cultural al Europei de Est și Asiei Centrale? Provocarea a fost lansată de publicația Calvert Journal, care monitorizează și reflectă viața culturală a regiunii din 2013. Au răspuns cu nominalizări academicieni, scriitori, jurnaliști și editori ai publicației The Calvert Journal (n.r. publicația și-a suspendat în 2022 apariția din cauza războiului de agresiune a Rusiei în Ucraina).

O astfel de listă nu poate fi decât subiectivă, însă, dincolo de inevitabil, este remarcabil efortul de a pune laolaltă cărți din diverse domenii, unele scrise de autori despre care probabil nu ați auzit. Și nu pentru că numele lor nu merită cunoscute, ci pentru că orice cititor are zona lui “oarbă”, definită de propriile preferințe, dar și de mediu, timp și prejudecăți.

Cele mai bune 100 de cărți din Europa de Est și Asia Centrală

Cum era de așteptat, rușii domină “clasamentul” cu operele care au trecut testul timpului și încă se mai găsesc în librării. “Greii” literaturii ruse se mențin în preferințele iubitorilor de carte cu:

Demonii, Feodor Dostoievski

Maestrul și Margareta, Mihail Bulgakov

Învierea, Lev Tolstoi

O zi din viața lui Ivan Denisovici, Aleksandr Soljenițin

Invitație la eșafod Vladimir Nabokov

O nominalizare surpriză este cea a împărătesei Ecaterina cea Mare, a cărei operă dramatică este recomandată cititorilor. Din păcate pentru curioși ca mine, piesele de teatru nu sunt disponibile în română.

Cărți românești aflate între cele mai bune ale Europei estice

Scriitorii români sau de origine română ale căror cărți au fost incluse în lista celor 100 sunt fie foarte cunoscuți, fie dimpotrivă, mai degrabă marginali și exotici. Este prima oară când o astfel de selecție mă mulțumește. Mi se pare cuprinzătoare. Permite unui cititor interesat de România să-și facă o imagine cvasi-completă, pertinentă despre cum a fost și este viața noastră.

Jurnal, Mihail Sebastian

Viața începe vineri, Ioana Pârvulescu

Nostalgia, Mircea Cărtărescu

Ispita de a exista, Emil Cioran

Țara pierdută, Luminița Mihai Cioabă

O singurătate feroce, Mariana Marin

Zăpezile de altădată, Gregor von Rezzori

Memory rose into threshold speech: The Collected Earlier Poetry, Paul Celan

PROMOȚIILE ZILEI
Carte cadou 17-19 martie
Chilipir de primăvară – 50 – 80%
Cod reducere WOW40
-30% la cărți ecranizate
-90% și sacoșă cadou
-25% titlurile ART

Iubitorii de poezie au auzit cu siguranță de Mariana Marin și de Paul Celan, pentru toți ceilalți asta e o bună ocazie să-l puneți pe Google la treabă. Am păstrat titlul volumului în limba engleză, la Paul Celan, fiindcă nu cred ca selecția respectivă să fi apărut la noi.

Luminița Cioabă este, așa cum bănuiți, dacă nu știți deja, fiica Regelui Cioabă și mai mult decât autoarea unei colecții de basme și legende rroma (“Țara pierdută”). Este poetă și prima care a tradus Biblia în rromani și a realizat primul volum de interviuri cu supraviețuitorii Holocaustului Rroma.

Zăpezile de altădată” îmi este tare familiar, deși nu am citit cartea. Poate pentru că memoriile lui Gregor von Rezzori, născut în Bucovina în 1914, au devenit și piesă de teatru, ani mai târziu. Autorul a păstrat nostalgia copilăriei petrecute la Cernăuți și a oamenilor dragi care au făcut-o inubliabilă în volumul care acum este numit una dintre cărțile reprezentative despre România.

Despre Mihail Sebastian, pe care sunt sigură că majoritatea îl cunoașteți măcar după “Orașul cu salcâmi”, The Calvert Journal spune că merită citit pentru că jurnalul său surprinde deopotrivă contextul istoric interbelic, cât și propriile “războaie intime” ale autorului îndrăgostit.

Top 100 cărți recomandate de Calvert Journal include și câteva titluri contemporane care și-au adjudecat, în ultimii ani, admirația iubitorilor de literatură:

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 100 Cele mai bune cărți ale secolului 21 The Guardian

TOP Cele mai amuzante cărți ale ultimelor decenii, alese de criticii The New York Times

NEW YORK TIMES “Să ucizi o pasăre cântătoare” este cea mai bună carte din ultimii 125 ani

apiland.ro


Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Un gând despre “TOP 100 de cărți remarcabile din spațiul Europei de Est și Asiei Centrale (via The Calvert Journal)

Lasă un comentariu