“Un roman despre care nimeni nu știe nimic. Un roman complet de Steinbeck. E incredibil.”
Academicianul britanic Gavin Jones, specialist în literatură americană, cere agenției care administrează moștenirea lui John Steinbeck să publice romanul Murder at full moon ( “Crimă pe lună plină”), scrie The Guardian.
Romanul rămas la sertar nouăzeci de ani este unicul “supraviețuitor” al primelor încercări literare ale scriitorului. Alte două scrieri au fost distruse de Steinbeck, în perioada de început a carierei, după încercări eșuate de publicare.
Un horror polițist care “pune pâine pe masă”
Povestea din Murder at full moon se petrece într-un oraș fictiv din California, terorizat de un monstru supranatural (un vârcolac?) care ucide în nopțile cu lună plină. În căutarea teribilului ucigaș pornesc un reporter, patronul dubios unui club de tir cu arme de foc și un detectiv amator.
Gavin Jones, profesorul britanic care a lansat controversele despre publicarea cărții ascunse a lui Steinbeck, crede că aceasta merită să fie tipărită tocmai pentru că este un potboiler, nu un clasic. Analogia “potboiler” desemnează o operă de ficțiune cu merit literar incert, destinată să “pună pâinea” pe masa autorului.
“Categoric acesta nu este Steinbeck Realistul, dar este Steinbeck Naturalistul, cel preocupat de natura umană. E un horror popular pe care cititorii îl vor găsi mai interesant decât un Steinbeck obișnuit. E un Steinbeck complet nou – precursor al prozei cu detectivi California noir,” argumentează în favoarea publicării profesorul.
A fi sau a nu fi (și) un scriitor de bestseller
Deși este știut că tânarul Steinbeck a încercat să publice manuscrisul “Murder at full moon” și a fost refuzat, McIntosh & Otis, agenția care-i administrează drepturile susține că voința scriitorului a fost ca romanul să rămână la sertar:
Întrucât Steinbeck a scris “Murder at full moon” sub pseudonim și a ales să nu publice această carte în timpul vieții sale, noi îi respectăm dorința. În calitate de agenți literari, nu dorim să exploatăm munca sa dincolo de limitele voinței sale.
Pare un punct de vedere legitim, însă poate ar trebui considerată și poziția câștigătorului Nobel în speță:
Cel mai valoros lucru din lume este mintea liberă care explorează continuu. Pentru asta aș lupta: pentru libertatea minții de a căuta în orice direcție, neabătută. Și aș mai lupta împotriva oricărei idei, religii ori guvern care limitează sau distruge individul. Asta este ceea ce sunt și asta e ce mă interesează.
Drepturile de publicare ale cărților lui Steinbeck sunt obiectul litigiilor între moștenitori încă din 1968, de la moartea sa. Ultima soție a scriitorului și copiii din căsătoria precedentă s-au luptat zeci de ani pentru avere. Apoi au lăsat moștenire rudelor această dispută care împiedică accesul publicului la opera postumă a unuia dintre cei mai iubiți autori ai Americii și ai lumii.
2 gânduri despre „Romanul horror al lui Steinbeck rămâne ascuns. Agenții săi refuză publicarea.”