O lume a inocenței de o autenticitate emoționantă, veți găsi în Paradis, de Abdulrazah Gurnah. Scriitorul redă ireproșabil acea candoare a copilăriei datorită căreia, la început de viață, aveam capacitatea să îndurăm cu ușurință și ușurătate tot ce arunca viața spre noi. Candoarea care ne schimbă definitiv (și nu neapărat în bine), perspectiva asupra lumii atunci când pleacă pentru totdeauna și ne lasă în conștiința goală.
Oh… și poveștile magice, basmele și snoavele care ne făceau să căscăm ochii mari de fascinație (nu există așa ceva! dar dacă totuși există?!) și să murim de frică noaptea, să fabulăm ființe din umbrele mișcătoare din colțurile îndepărtate ale camerei și să simțim cum ni se topesc sfincterele. Povești cum a scris Garcia Marquez despre Columbia sa, dar aici cu aroma, cuvintele împiedicate de consoane din swahili și cu demonii locali ai continentului african.
Singurul paradis pe care l-am găsit în prima sută de pagini este o grădină luxuriantă, pe care mi-o imaginez ca pe o oază în care doar păsările se aud și care te amețește cu parfumurile florilor. Și atunci… paradisul din titlu nu poate însemna decât – Unde ești, copilărie? Cu pădurea ta cu tot…
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Despre sărăcie, abandon și alți demoni
Abdulrazak Gurnah creează în Paradis o frescă a sărăciei care te face să te duci la frigider și să înfuleci cu lăcomie tot ce găsești bun – așa, pentru orice eventualitate (dacă ajunge și la tine o molimă ca-n carte?!). Sărăcia este echivalată cu foamea cronică – mațe fripte și un freamăt neîncetat care îl fac pe Yusuf să se poarte, să scâncească animalic, îl dezumanizează, îl duc la cheremul mațelor. Mi-a amintit de Foamea lui Knut Hamsun, una dintre cele mai impresionante cărți scrise vreodată (pentru mine, se înțelege) datorită forței extraordinare de sugestie. De acel antierou sărman a cărui viață se rezumă, zi după zi, la potolirea foamei. Aproape că îți dorești ori să moară, ca să nu mai asiști neputincios la chinurile lui.
Micul Yusuf a lui Gurnah e o Cenușăreasă masculină, un Cenușar. Despărțit, poate pe vecie, de familia lui să zicem iubitoare (dar veți vedea voi singure / -i despre asta), trimis să slugărească, poate pe vecie, pentru un om pe care îl crede (a fost păcălit să îl creadă) unchi. Acum e Sahib – adică stăpân, dar mititelul nu vrea deloc să renunțe la falsa rudenie. Refuză să și-l înstrăineze.
Răsfoiala 
4 gânduri despre „PRIMELE IMPRESII Paradis, Abdulrazak Gurnah”