SCRIITOR & CITITOR Bogdan Alexandru Stănescu: “Cred cu tărie în ideile care-ți vin citind, într-o emulație atemporală cu întreaga literatură a lumii.”

Scriitor & cititor este o serie de interviuri care-și propune să întoarcă autorii români pe fața lor nevăzută, cea de cititor. Descoperim împreună ce resorturi intime îi fac să citească, ce amintiri de cititori poartă în bagaj, pe cine și de ce citesc și orice alte lucruri faine ne vor lăsa să aflăm.

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, doctor în filologie. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999) și a fost inclus cu proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” (ART). A publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom, 2010).

A mai publicat: Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (poeme, Cartea Românească, 2012, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și Radio România Cultural), Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelștam (eseu, ART, 2013), anaBASis (poezie, Cartea Românească, 2014, nominalizat la premiile Radio România Cultural), Copilăria lui Kaspar Hauser (roman, Polirom, 2017, 2021, Premiul pentru proză în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru proză al revistei Ateneu, Premiul Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franța, nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, tradus în franceză, croată, maghiară, bulgară și macedoneană), Caragiale. Scrisoarea pierdută (roman biografic, Polirom, 2019) și Adorabilii etrusci (poeme, Charmides, 2021, Premiul Național George Coșbuc, nominalizat la Premiile Observator cultural).

A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück și Philip Roth.

Cel mai recent roman al lui Bogdan Alexandru Stănescu este Abraxas, publicat anul acesta (citește recenzia).

Articolul conține bannere publicitare, butoane și linkuri către librării online. Prin accesarea lor și plasarea unei comenzi, ne ajutați să scriem zilnic despre educație, carte și lectură și să vă aducem cele mai noi vești din lumea culturală și literatura universală. Plasarea comenzii via Răsfoiala nu modifică prețul produselor comandate.

edenboutique.ro/

1. Prima amintire timpurie despre o carte este despre… și conține emoția…

Sunt câteva, amalgamate, e și Pinocchio acolo, sunt Cei trei grăsani, e Urfin și soldații săi de lemn. Emoția, indefinită, dar cu certitudine o senzație de căldură interioară, revelația unui refugiu. Apoi vine începutul clasei I când, răcit, stăteam singur acasă și, din plictiseală (programul televiziunii bulgare începea la ora 14), am scos la întâmplare din bibliotecă o carte groasă, cu copertă roșie și m-am uitat pe prima pagină, gândindu-mă la altceva până când s-a deschis un portal prin care am pătruns subit în epoca lui Richelieu și a mușchetarilor care-l înfruntau. Am învățat să citesc.

2. Prima carte cumpărată din banii tăi a fost…

S-a întâmplat în aceeași epocă. Primisem niște bani de Revelion (nu de Moș Gerilă), așa că pe 3 ianuarie m-am repezit la librăria dinspre Big Berceni și mi-am luat un roman din seria Jules Verne. Aș paria că era vorba despre Ținutul blănurilor, pentru că-mi amintesc ilustrația copertei, cu niște sănii prelungi, trase de câini, la care priveam în timp ce mergeam cu cartea în mână prin zăpadă și, când prindeam câte o limbă de gheață, mă lansam chiuind pe ea, lăsându-mă pe vine și ridicându-mă, ca la concursurile de patinaj artistic. Aveam niște bascheți roșii, care alunecau de minune.

3. Cititorii se nasc sau se cresc? Datorezi cuiva dragostea de carte?

Nu-mi permit luxul generalizării. Pot să mă gândesc doar la mine, la copilăria bolnăvicioasă, la o bibliotecă destul de bine dotată, apoi tranziția la biblioteca bunicului, cititul văzut foarte limpede ca refugiu, de multe ori trambulină onirică. Nici nu pot jura că în cazul meu e vorba despre dragoste de carte, ci mai curând de o obsesie fatală. În jurul meu se citea, nu excesiv, dar se citea. Îmi amintesc că mă fascinau ex-librisurile și dedicațiile de pe cărți, încercam să-mi imaginez scena respectivă, cadrul sărbătorii, mutra cu care fusese primită cartea respectivă. Bunica mea dinspre tată fusese croitoreasă, nu pot spune că am văzut-o vreodată cu o carte în mână, așa că am deschis mereu cu amuzament discret exemplarul lor din Muntele vrăjit, pe a cărui pagină de titlu bunicul îi scrisese o dedicație prin anii ‘70. Dar passons, ei au format un cuplu în care idealizarea reciprocă a funcționat timp de aproape 7 decenii.

4. De ce citești? (Te rugăm să răspunzi în maxim 70 de caractere.)

Cu spații?… Pentru că nu pot altfel, e o foame a creierului, o bulimie intelectuală fără leac.

5. Cât de mult citește un editor (conștiincios)? Pe an, de pildă.

Nu am calculat niciodată. Nu cred să existe semn mai pregnant al găunoșeniei și al superficialității decât lecturometrul de final de an. Prefer un om care citește (nu lecturează, citește) 5 cărți pe an, dar le citește bine, le înțelege și le simte, unuia care anunță victorios că a spart recordul de 456 de titluri, dar după cum scrie îți dai seama că a fost un exercițiu de ungere a eului cu Lanvin, înăuntru e doar aer, și ăla puturos.

libris.ro

6. Ai adus laolaltă în aceeași colecție, Anansi. World Fiction, a editurii Pandora M, o suită de nume strălucite ale literaturii universale. Ai o baghetă magică? Despre “nas” am aflat deja, dintr-un alt interviu recent, că nu ai.

Nu, nu e niciun pic de magie la mijloc. E multă muncă, e atenție susținută, e pasiune, e încăpățânarea de a fi la zi cu tot ce mișcă pe piața internațională de carte. Și e credință în literatura adevărată, nu în petardele din listele anuale de bestseller.

7. Unii scriitori spun că nu citesc, atunci când lucrează la o carte, din mai multe motive. Tu (cum) le combini?

Păi, cum am spus mai sus, nu pot să nu citesc. Îi invidiez pe acei scriitori, dar nici nu pot să spun că-i înțeleg. Cred cu tărie în asocierea liberă, în ideile care-ți vin citind, într-o emulație atemporală cu întreaga literatură a lumii. Când citesc sunt de fapt vânător-culegător, nu mă pot opri doar ca să gătesc: le fac simultan. Citesc multă non-ficțiune și din ce în ce mai rar ficțiune pentru uzul delfinului, iar atunci când o fac, mai mult recitesc.

8. “Românii nu citesc”. Este o parte din responsabilitate și a editurilor? Depinde numărul de cititori și de maniera în care ele abordează cititorii (tradițional, distant, mai degrabă sporadic decât constant) / și de cum își comunică autorii / titlurile / planurile / ființa editorială :)?

Bun, nu sunt unul dintre acei editori care să-și idolatrizeze meseria, mai ales în circumstanțele naționale date. Lipsesc foarte multe pe piața noastră de carte, dar în niciun caz nu lipsește oferta bogată: e una dintre piețele europene cele mai competitive din acest punct de vedere. Tot ce apare notabil în străinătate se traduce instantaneu la noi. Ce lipsește însă, dacă ne referim la comunicare etc., este consecința faptului că absolut toate editurile din România sunt subdimensionate. Se muncește la limita epuizării, fiecare angajat, mai ales în zona de management, ține practic două-trei posturi, iar departamentele de PR și de marketing sunt cele mai vitregite.

lensa.ro

9. Ce lipsește din librăriile românești?

Cred că, mai ales în cazul librăriilor de cartier, spațiul. E prea puțin spațiu de expunere pentru oferta editorială, de aici și lipsa titlurilor cu rulaj mai lent, de aici lipsa unei vânzări serioase, pe termen lung, de aici goana după noutăți, de aici viața scurtă a cărții, de aici…

10. Dar din școli și biblioteci, pentru ca ele să reușească să “scoată” mai mulți iubitori de carte?

Povestea cu școala e lungă și m-am plictisit de ea. Hai să spunem pe scurt că școala a devenit în ultima vreme sclava unei tiranii a pragmatismului care vine inclusiv dinspre părinți: concretizarea cea mai scârboasă este întrebarea ”la ce-i folosește?”

La ce-i folosește puiului meu, care va studia la London School of Economics, literatura? La ce-i folosește desenul, la ce-i folosește istoria, latina? Trebuie să fie decelat un folos imediat, simplu, ușor de înțeles.

Cât despre biblioteci, ele au ajuns niște instituții depășite chiar și de muzee ca atractivitate. Ca să nu mai zic de lipsa fondurilor de achiziții și de alte lipsuri de natură materială.

11. Ce are nevoie literatura română contemporană pentru a fi mai “apetisantă” pentru publicul larg?

Literatura română nu are nevoie de nimic. Ea trebuie lăsată în pace să se scrie și să fie scrisă. Autorii, în schimb, ar putea fi ajutați printr-un sistem coerent și solid de burse, de rezidențe literare, pentru că cel mai mare dușman al scriitorului este timpul.

12. Recomandă trei cărți cititorilor Răsfoiala, din portofoliul Anansi. World Fiction. Știm, e greu, dar cineva trebuie să o facă.

Laszlo Krasznahorkai – Întoarcerea baronului Wenkheim

Jaume Cabre – Confiteor (citește recenzia)

Manuel Puig – Sărutul femeii-păianjen / Benjamin Labatut – Când nu mai înțelegem lumea

13. Câteva cărți de pe lista ta scurtă de citit?

Recitesc integral Faulkner și, în paralel, Zorii tuturor lucrurilor (Graeber/Wengrow). Tot în paralel, mai înspre linia orizontului, recitesc Anul morții lui Ricardo Reis, în vederea unui articol. Și tot în paralel, recitesc selectiv din integrala Jung, pentru traducerea la care lucrez. Și citesc, pentru serviciu – dar cu mare plăcere, un mare autor spaniol contemporan.

Credit fotografie articol Anto Magzan

bestvalue.eu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: