SCRIITOR ȘI CITITOR Petronela Rotar: “Am început să-mi doresc să mă duc la o mănăstire unde să stau și să citesc.”

Scriitor & cititor este o serie de interviuri care-și propune să întoarcă autorii români pe fața lor nevăzută, cea de cititor. Descoperim împreună ce resorturi intime îi fac să citească, ce amintiri de cititori poartă în bagaj, pe cine și de ce citesc și orice alte lucruri faine ne vor lăsa să aflăm.

Petronela Rotar este scriitoare, psiholog și blogger. A fost jurnalist vreme de optsprezece ani pentru câteva dintre cele mai renumite posturi TV. A devenit cunoscută prin blogul petronelarotar.ro și a debutat în urmă cu opt ani cu volumul de poezie, O să mă știi de undeva. De atunci, a publicat șase cărți – poezie, proză scurtă și roman, cea mai recentă, Ajută-mă să nu dispar, în 2019. Petronela participă în prezent la un stagiu de formare cu medicul și autorul Gabor Mate, ca parte din pregătirea sa de psihoterapeut.

La editura Trei a fost publicată recent ediția revizuită a cărții sale Privind înăuntru, un volum de non-ficțiune care oferă cititorului o descriere a călătoriei anevoioase către acceptarea și împăcarea cu un sine rănit. Este povestea zbuciumului sinelui care se apără de realitatea uneori insuportabilă folosind mecanisme de protecție care-l ajută să supraviețuiască, dar îl izolează de realitate. Este și povestea luptei — în ani de terapie, individuală și de grup — cu aceste mecanisme și povestea vindecării eului rănit și a dificilei împăcări cu sine.

„Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. Este darul pe care îl întorc vieții, că m­-a îngăduit și așteptat să mă întorc cu fața spre ea.” 

Petronela Rotar

Pe Răsfoiala am scris anul trecut o recenzie a romanului Orbi, un ghid în ficțiune despre toate acele lucruri care nu sunt Iubirea.

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

nemira.ro

Cea mai faină amintire cu o carte / lectură din adolescență

Romanul adolescentului miop îmi amintesc că am început să-mi doresc să mă duc la o mănăstire unde să stau și să citesc așa cum o făcea adolescentul miop, nu știu de ce îmi imaginam că doar într-o mănăstire aș putea duce o astfel de viață dedicată studiului și lecturii.

Prima carte pe care-ți amintești s-o fi citit cu gândul “Vreau să scriu”?

Eu scriam deja – toată adolescența am scris și publicat în revista liceului, poezie. Cred că poezia și proza scurtă a lui Cărtărescu avea acest efect asupra mea în vremea aceea. 

Prima carte cumpărată fiicei tale sau cea care i-a adus cea mai mare bucurie

Nu îmi amintesc – am cumpărat atît de multe cărți pentru ele și sînt atît de mari încît nu mai știu care a fost prima sau care le-a adus bucuria cea mai mare. Ce pot spune e că fetele mele sînt ambele mari cititoare, iubesc să citească, îmi fură cărți din bibliotecă, îmi trimit liste cu cărți pe care să le comand, iar pe mine asta mă face foarte fericită.

Cum citești? Ai ritualuri? Salvezi pasaje pentru mai târziu? Împarți unul cu noi?

Îndoi mult pagini, copiez pasaje în telefon, scriu apoi recenzii, salvez pasaje. Uite un pasaj: 

„Este ușor să plîngem viețile pe care nu le trăim. Ușor să ne dorim să fi dezvoltat alte talente, să fi spus da la diferite oferte. Este ușor să ne dorim să muncim mai mult, să fi iubit mai bine, să ne descurcăm mai bine cu finanțele, să fi fost mai populari, să fi rămas în trupă, să fi plecat în Australia, să fi spus da la cafea sau să fi făcut mai multă yoga.

Nu este nevoie de nici un efort să ne fie dor de prietenii pe care nu ni i-am făcut și de munca pe care nu am depus-o și de oamenii cu care nu ne-am căsătorit și de copiii pe care nu i-am avut. Nu este greu să te vezi prin prisma altor oameni și să-ți dorești să fii toate versiunile caleidoscopice ale tale pe care ei și le-au dorit să fii. Este ușor să regretăm și să continuăm să regretăm, la infinit, până când timpul nostru se termină.

Dar nu viețile pe care regretăm că nu le trăim sunt adevărata problemă, ci regretul în sine. Regretul este cel care ne face să ne uscăm și să ne ofilim și să ne simțim ca cel mai mare dușman al nostru și al altora.

Nu putem spune dacă oricare dintre acele alte versiuni ar fi fost mai bune sau mai proaste. Viețile acelea există, este adevărat, dar și tu exiști și această existență e cea pe care trebuie să ne concentrăm.” (Biblioteca de la miezul nopții, Matt Haig)

Ții jurnal? Te ajută la scris?

Nu jurnal. Dar scriu mereu, uneori public, alteori doar pentru mine. În capul meu scriu mereu, e o forfotă continuă pe tema asta – așa m-am născut, așa mă știu pe mine dintotdeauna.

Ai un cititor ideal? Un om căruia îi trimiți primul draft?

Da, pe Ana Barton – dincolo de faptul că e un cititor profesionist, e și un editor excelent, ea m-a ajutat cu toate manuscrisele mele, e omul în care am încredere că îmi spune adevărul, că vede dacă undeva e nevoie să intervină. Îi sînt foarte recunoscătoare pentru asta. 

Care dintre cărțile tale crezi că e potrivită să fie prima pe lista celor care nu te-au citit încă?

Cred că oricare. Dar mi-ar plăcea să fie Ajută-mă să nu dispar.

De ceva vreme ești, pe lângă scriitoare, psiholog. Există o carte pe care o recomanzi recurent celor pe care îi ajuți?

Sînt multe. Dar Mitul normalității al lui Gabor Mate o recomand cel mai des în ultima vreme.

Citește și Recenzie Mitul Normalității

Știm că ai participat la o sesiune de formare cu Gabor Mate. Care dintre lucrurile învățate de la el a fost cel mai relevant pentru tine ca om și profesionist deopotrivă?

Tocmai am încheiat o formare de un an, urmează alte cîteva luni în programul lui de mentorship. Ce mi-am luat cel mai mult, dincolo de instrumente și tehnici, este un model de terapeut extraordinar de uman, de imperfect, de plin de compasiune în persoana lui Gabor, care m-a ajutat să mă raportez altfel la mine și la toți cei aflați în suferință.

farmec.ro

Citești autori români de azi? Care sunt preferații?

Citesc, da. Îmi place mult în continuare Mircea Cărtărescu, îi citesc cu mare bucurie pe Ioana Nicolaie, Ana Barton, Cristi Fulaș, Bogdan Coșa, dar citesc și scriitori care abia au debutat.

Există o nișă de cititori care refuză literatura noastră contemporană. De ce crezi că fac asta? Cine ar trebui să medieze / întrețină aceste întâlniri ale scriitorilor de azi cu cititorii?

Cred că au rămas cu o imagine învechită asupra literaturii române. Cred că e datoria fiecăruia dintre noi – să ne citim și promovăm reciproc cărțile (eu fac asta constant), azi mulți dintre scriitori au vizibilitate, iar editurile trebuie și ele să pună umărul la asta.

Lipsește ceva dintre temele abordate de scriitorii români tineri?

Nu cred că lipsește. 

Cum să-i facem pe români să citească? Mai mulți… mai mult.

Vorbindu-le des despre cărți, scriind despre cărți, recomandînd cărți, arătînd că lectura e cool și oamenii care citesc sînt cool. 

Ești managerul Bibliotecii Naționale a României o zi. Care e prima măsură pe care o iei?

Deschid larg ușile bibliotecii pentru toată lumea, invit cîțiva scriitori români și organizez întîlniri cu ei pe tematici specifice la care să participe cît mai mulți oameni interesați de lectură.

În ce roman celebru ai fugi când e greu?

În Marele Gatsby.

CUMPĂRĂ CARTEA
Cartea pe care ai salva-o de apocalipsă

Cartea tibetană a morților

CUMPĂRĂ CARTEA
De ce citești? (Te rugăm să răspunzi în maxim 70 de caractere.)

Am citit ca să fug de viață și realitate, acum citesc pentru că mă ajută să trăiesc mai frumos.

Trei cărți scrise de autori mai puțin renumiți, pe care le-ai descoperit recent.

Orice scris de Stephane Audeguy (Teoria norilor, de exemplu), Animal Tropical – Pedro Juan Gutierrez, Nu te găsesc pe nicăieri, Laura Ionescu.

epantofi.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: