Răsfoiala

Memorii, condiția umană, Franța

Volumul Anii este cartea prin care Annie Ernaux îi îndeamnă, pe toți cei care nu-i cunosc scrierile, să-i înceapă lectura. Pe bună dreptate, fiindcă atunci când citești Anii descoperi un stil nou de a povesti, de a aduce memoria în prim plan, de a crea emoție și a-l face pe cititor să reflecteze la propria existență.

Anii este o construcție stranie la limita dintre ficțiune, memorialistică, sociologie și istorie. Un volum la prima vedere autobiografic în care autoarea reușește ceva inedit  – nu scrie nicăieri “eu”, îl înlocuiește mereu cu “ea”, “ei”, “noi” –  vorbește așadar despre sine folosindu-se întotdeauna de respirația, cuvintele și simțămintele celorlalți. Când scrie “noi”, Annie Ernaux ne face părtași la existența ei, ne invită să empatizăm cu propriile sale experiențe, ne împrumută vocea ei pentru tot ceea ce am simțit și ne-a fost adesea greu să exprimăm.  

“La fel de liber ca un bărbat”

Scriitoarea, care a primit anul trecut Premiul Nobel pentru Literatură, mărturisea că a documentat timp de decenii amintiri, evenimente și detalii ale vieții cotidiene pentru a încropi o carte esențială despre viața sa (și, de fapt, despre viața Franței) între 1941 și 2006. Pare o încercare de dimensiuni encicopedice. Dar Ernaux reușește să uimească (și) prin concizie: cartea de 240 de pagini conține trăiri intime, fotografii de familie, amintiri disparate, dar și mari evenimente publice din istoria Franței într-un ritm amețitor, într-o orchestrație genială în care literatura se impregnează de viață, viața pe care o trăim cu toții.

Este mai cu seamă surprinzător modul în care Ernaux are capacitatea de a vorbi pe o pagină despre timiditatea unei adolescente, iar pe următoarea să critice lucid capitalismul. Aici, o fotografie dintr-un album vechi reînvie o amintire îndepărtată; dincolo, în luminile țipătoare ale televizorului, doi candidați în costume scrobite se înfruntă în scrutinul prezidențial, în văzul națiunii.

Al Doilea Război Mondial, Războiul din Algeria, icoana lui De Gaulle, revoltele studențești din 1968, confruntarea claselor sociale, tarele capitalismului, crizele economice – toate întâmplările pe care Annie Ernaux le percepe ca “cetățean”, sunt decantate în esența ei de copil, adolescentă, femeie, soție, mamă, ființă conștientă de propria mortalitate. Ceea ce face ca Anii să fie un memoir, simultan cu un manual de sociologie și un tratat de istorie.

M-au impresionat mai cu seamă trei perspective: drama de a fi tânără femeie într-o societate nedreaptă cu femeile, angoasa maturizării și pierderii iluziilor tinereții și captivitatea în societatea de consum care distorsionează tot ce suntem, obligându-ne să capitulăm în fața a tot ceea ce am fi putut fi.

Prima perspectivă e importantă, deoarece ne reamintește – sau ne face conștienți, mai ales pe noi, bărbații, de – dificultățile și anxietatea de a fi femeie, definițiile atât de diferite pe care le dăm libertății, în funcție de sexul căruia îi aparținem. Sunt șocante paragrafele în care autoarea analizează condiția femeii, trauma de a nu avea control asupra propriului corp (prin interzicerea, vreme îndelungată, a avortului) și teama constantă de a rămâne însărcinată nefiind căsătorită, o “libertate” pentru care puteai plăti cu viața, chiar și într-una dintre cele mai “luminate” civilizații ale lumii:

Viața sexuală rămăsese clandestină și rudimentară, bântuită de “accident”. Nimeni nu trebuia să pățească asta înainte de căsătorie. (…) Trebuia să “scapi” într-un fel – în Elveția pentru cei bogați – sau în altul – în bucătăria unei femei necunoscute, fără pregătire de specialitate, care scotea o sondă fiartă dintr-o oală-minune. A o citi pe Simone Beauvoir nu servea la altceva decât să ți se confirme ghinionul de a avea un uter. Fetele continuau, așadar, să își măsoare temperatura ca niște bolnavi, să calculeze perioadele de risc, trei săptămâni din patru. Trăiau în două timpuri diferite, în cel al tuturor, al referatelor de făcut, al vacanțelor, și cel capricios, amenințător, mereu susceptibil să se oprească, timpul mortal al sângelui lor.

Annie Ernaux – Anii

Pilula contraceptivă, lucrul interzis cu desăvârșire, a fost autorizată prin lege, ceea ce nu credeam că va fi posibil vreodată. Nu îndrăzneai să i-o ceri doctorului, care nu ți-o prescria, mai ales dacă nu erai căsătorită. Era un gest lipsit de pudoare. Simțeam că odată cu pilula viața va fi dată peste cap, să dispui atât de liber de corpul tău era înspăimântător. La fel de liber ca un bărbat.

Annie Ernaux – Anii

“Să fi trăit fără să îmi fi dat seama”

A doua sondă pe care Ernaux o scufundă în esența umanității noastre se referă la maturitate, la compromisurile conjugale și căile bătătorite pe care le alegem, ucigând toate fantasmele și idealurile tinereții timpurii. Momentele când cântărim indeciși promisiunile pe care ni le făcuserăm nouă înșine la majorat cu realitățile actuale ale carierei, căsniciei, creșterii copiilor – cum când suntem oameni mari și viețile noastre urmează o traiectorie mult prea previzibilă. Incapacitatea de a ne bucura de succesul și statutul pentru care am învățat și am muncit, revolta visurilor pe care le-am pierdut, dar și teama de a renunța la ce avem pentru a juca totul pe aceste visuri, teama că ele s-au transformat, între timp, în iluzii.

Nu se visează (n.r. pe sine) ca altădată pe plajă vara viitoare sau ca scriitoare care își publică prima carte. Viitorul este enunțat în termeni materiali preciși, obținerea unui post mai bun, promoții și achiziții, intrarea copilului la grădiniță, acestea nu sunt visuri, ci previziuni. (…) În jurnal, pe care îl deschide foarte rar, de parcă ar constitui o amenințare la adresa celulei familiale, ea, neavând dreptul la intimitate, a notat: “Nu am idei deloc. Nu încerc să îmi explic viața” și “sunt o mic-burgheză parvenită”. Ea are impresia că a deviat de la scopurile ei anterioare, că nu se află decât într-o evoluție materială. “Mi-e teamă să mă instalez în această viață calmă și confortabilă, să fi trăit fără să îmi fi dat seama.”

Annie Ernaux – Anii

Mai multe despre Annie Ernaux:

ANNIE ERNAUX – PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2022

ANNIE ERNAUX – DISCURS LA PRIMIREA PREMIULUI NOBEL

RECENZIE PASIUNE SIMPLA. CONFESIUNEA ADOLESCENTEI

“La vie. La vraie. Auchan”

În fine, o a treia ipostază din această biografie construită de autoare – la care putem adera cu toții – e cea de consumatori într-o lume guvernată de legile banilor și capitalismului. Căci ce sunt oare obiectele pe care le strângem, dacă nu modalități de a ne vindeca fricile, de a ne depăși condiția, de a ne afirma puterea și controlul, amorțind pentru o vreme mortalitatea noastră implacabilă?

Ernaux descrie această ipostază, fără cinism și virulență, cu acea “acuitate clinică” pentru i s-a decernat Nobelul. Hypermarketul, un microcosmos fără de care nu am putea trăi, abundența proclamată pe rafturi nesfârșite care eșuează, iar și iar, să umple golul sufletesc:

Locurile în care erau expuse mărfurile erau din ce în ce mai mari, frumoase, colorate, minuțios curățate, în contrast cu imaginea dezolantă a stațiilor de metrou, a oficiilor poștale și a liceelor publice, renășteau în fiecare dimineață în splendoarea și abundența primei zile în Eden.

La ritmul unui borcănel pe zi, un an nu ar fi fost suficient pentru a încerca toate varietățile de iaurturi și deserturi lactate. Existau depilatoare diferite pentru axile masculine și feminine, absorbante pentru tanga, șervețele umede, “rețete creative” și hrană umedă – “bucățele fragede de carne în sos” – pentru pisici, împărțite în pisici adulte, pui, senioare, de apartament. Nimic din corpul omenesc, din funcțiile sale, nu scăpa previziunii industriașilor. Alimentele erau fie “light”, fie “îmbogățite” cu substanțe invizibile, vitamine, omega 3, fibre. Tot ceea ce există, aerul, căldura și frigul, iarba și furnicile, transpirația și sforăitul, era capabil să genereze mărfuri la infinit și produse pentru a le menține într-o subdiviziune continuă a realității și într-o proliferare continuă de obiecte. Imaginația comercială nu avea limite. Ea își însușea pentru propriul profit toate limbajele de specialitate, ecologic, psihologic, făcea paradă de umanism și dreptate socială, ne îndemna să “luptăm împreună împotriva scumpirii vieții”, ne impunea: “răsfățați-vă”, “faceți o bună afacere”. Ea a decis să nu fie ignorate sărbătorile tradiționale, Crăciunul și Ziua Îndrăgostiților, a însoțit Ramadanul. Ea era o morală, o filozofie, forma incontestabilă a existențelor noastre. Viața. Adevărata viață. Auchan.”

Annie Ernaux – Anii

Sunt inepuizabile fațetele prin care Annie Ernaux își reconstituie sieși (și astfel, ne propune și nouă) o biografie din care reiese complexitatea, suferința, minunăția de a fi om. E aproape de ne-citat scriitura sa, fluxul conștiinței transcrise pe hârtie e aproape neîntrerupt și am ales cu dificultate fragmentele de mai sus și câteva perspective limitate din substanța literaturii sale. O puteți pătrunde doar citind-o pe scriitoarea franceză, iar Anii este (într-adevăr) locul și modul perfecte de a-i cunoaște mintea și proza.

Anii, de Annie Ernaux, tradusă din limba franceză de Mădălina Ghiu, a apărut în 2023 la Editura Pandora M, în colecția Anansi Contemporan, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.