Apreciat pentru înțelepciunea sa și pentru talentul cu care a pus pe hârtie suferințele Americii secolului trecut, Kurt Vonnegut a fost un autor de romane și nuvele care combină postmodernismul, SF-ul și umorul în narațiuni inconfundabile.
Într-una din cărțile sale, Tabachera din Bagombo, Kurt Vonnegut a conceput opt reguli simple pe care scriitorii aspiranți ar trebui să le respecte, pentru ca poveștile lor să devină poveștile preferate ale cititorilor.
- Folosește timpul cititorului în așa fel încât el sau ea să nu simtă că a pierdut timpul.
- Oferă-i cititorului cel puțin un personaj în care se poate regăsi.
- Fiecare personaj ar trebui să-și dorească ceva, chiar dacă acel ceva este un simplu pahar cu apă.
- Fiecare propoziție trebuie să facă unul dintre aceste două lucruri – să dezvăluie caracterul cuiva sau să avanseze acțiunea.
- Începe cât mai aproape de sfârșit.
- Fii sadic. Oricât de dulci și nevinovate sunt personajele tale principale, fă să li se întâmple lucruri îngrozitoare, pentru ca cititorul să vadă ce le poate pielea.
- Scrie pentru a fi pe placul unei singure persoane. Dacă deschizi o fereastră și faci dragoste cu lumea, ca să zic așa, povestea ta va face pneumonie.
- Oferă cititorilor cât mai multe informații posibile cât mai curând posibil. Dă-l naibii de suspans. Cititorii ar trebui să aibă o înțelegere atât de completă a ceea ce se întâmplă, unde și de ce, încât să poată termina singuri povestea, în cazul în care gândacii îți mănâncă ultimele câteva pagini.
Kurt Vonnegut este recunoscut nu doar pentru proza sa fantastică, ci și pentru mesajele umaniste pe care le-a transmis atât prin literatura sa, cât și prin scrisorile trimise celor care i-au cerut îndrumare.
Dintre cele mai cunoscute sunt cea trimisă studenților MIT, în care propune un adevărat stil de viață, și cea în care avertizează oamenii viitorului referitor la deciziile greșite privind criza climatică.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Un gând despre „INEDIT 8 sfaturi despre scris de la Kurt Vonnegut, unul dintre cei mai iubiți autori americani”