STUDIU Cititul prelungește viața, arată o cercetare Yale University

Orice cititor se pricepe să spună dintr-o răsuflare ce avantaje și bucurii îi aduce lectura. Pe lângă “mobilierul” esențial pe care îl instalează în creierul uman – vocabular și cultură bogate, gândire critică și o memorie bine antrenată, lectura are influențe inclusiv asupra acelor calități pe care obișnuim să le numim caracter. Cititorii au un “mușchi al empatiei” mai bine antrenat decât cei care evită cartea. Acesta îi ajută să evalueze și să interpreteze cu mai multă ușurință situații sociale. În plus, atunci când citim poezie sau texte care descriu lumi magice, în creier se activează zonele responsabile de concentrarea atenției și generarea plăcerii și a uimirii, ceea ce contribuie la bunăstarea psihică.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Cei care citesc de câteva ori pe săptămână, trăiesc mai bine și mai mult

La beneficiile amintite mai sus, cercetătorii de la Universitatea Yale au adăugat recent și influența pozitivă asupra duratei vieții și a calității acesteia. La studiul despre lectură și longevitate realizat de Yale au participat 3600 de americani cu vârsta peste 50 de ani.

Cercetarea s-a desfășurat timp de 12 ani și a arătat că oamenii care au citit mai mult de 210 de minute (3 ore și jumătate) în fiecare săptâmână au trăit în medie cu doi ani mai mult decât cei care nu citesc deloc. Lectura prelungește viața, indiferent de genul, educația și nivelul de trai al cititorilor, arată datele studiului realizat la Yale.

Există însă un secret al cititorului longeviv. Nu orice tip de lectură te duce aproape de centenar. Revistele, de pildă, nu sunt îndeajuns, deoarece nu declanșează la fel de multe procesele cognitive. Cititul cărților solicită o gândire mai în profunzime, iar așa numita “scufundare” (flow) în lectură are un impact cerebral mai puternic decât lecturarea articolelor de revistă.

answear.ro

Acest tip de lectură, în care cititorul este absorbit complet și participă la evenimentele descrise ca și cum el însuși le-ar trăi aievea, stimulează funcția cognitivă, menține mintea alertă și activă, iar aceasta conduce, pe termen lung, la o viață mai lungă.

Probabil ați văzut măcar o dată citatul faimos din George R.R. Martin:

Un cititor trăiește o mie de vieți înainte să moară.

Putem adăuga, de acum înainte:

Și va trăi mult și bine!

Recomandare de carte

Gen: Non-ficțiune
Autori Mortimer J. Adler, Charles van Doren
Editura: Paralela 45
Colecția: Ghiduri de lectură
An apariție: 2024
Editie: Cartonata
Format: 345 x 205 mm
Nr. pagini: 392

Cum se citește o carte este cel mai popular ghid pentru lectura comprehensivă adresat publicului larg.

Autori descriu diferitele niveluri de lectură și cum puteți ajunge să le stăpâniți: de la citirea elementară, trecând prin răsfoirea sistematică a unei cărți și prin citirea inspecțională, și până la citirea rapidă, acest ghid vă va învăța cum să clasificați și să radiografiați o carte, cum să extrageți mesajul autorului și să concepeți critica acestuia. Veți învăța tehnici de citire adecvate pentru parcurgerea cărților practice și de beletristică sau a volumelor de științe.

Volumul cuprinde două anexe importante o listă a lecturilor esențiale și o serie de teste utile pentru a vă evalua progresele în abilitățile de lectură.

Te-ar putea interesa

RĂSFOIALA 15 beneficii ale cititului demonstrate științific

TOP CĂRȚI DE VACANȚĂ 10 romane de citit în vara lui 2023

STUDIU CAMBRIDGE Cititul de plăcere în copilăria timpurie diminuează efectele sărăciei asupra dezvoltării creierului

Sursa articolului: World Economic Forum

PROMOȚIILE ZILEI
Târg de Crăciun -40%
-15% TOP 10 Gaudeamus
Târg de Crăciun
Târgul cadourilor de Crăciun
Târgul Cărtureștilor
Târgul ofertelor de Crăciun
-20% Cărți în ediții de colecție

Un gând despre “STUDIU Cititul prelungește viața, arată o cercetare Yale University

Lasă un comentariu