Dacă ar fi mâncat mai sănătos și n-ar fi pus la inimă nefăcutele personajelor sale, frumosul John Steinbeck ar fi împlinit astăzi, 27 februarie, 122 de ani de viață sănătoasă, lipsită de stres. Chiar dacă nu e supercentenar și în viață, iată că tot a rămas printre noi și îl sărbătorim. În absență, dar cu bucuria că ne-a lăsat, după ce a plecat Acolo Unde Nu Știm Dacă Mai E Ceva, o literatură care continuă să ne vorbească limpede, necruțător și dulce despre ce înseamnă să fii om.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Băiatul american care vedea dincolo de visele de pe panourile publicitare
John Ernst Steinbeck Jr. s-a născut în 1902, în Salinas, Monterey, California. S-a făcut mare la ferma părinților săi, americani din middle – class, unde înregistra fascinat cum se împleteau viețile oamenilor cu cele ale animalelor pe care le îngrijeau. După ce-și termina treburile zilnice (chores, le spun ei), se ocupa cu cărțile și răsfoiala, pe care a început s-o îndrăgească datorită mamei sale, fostă profesoară. Primele amintiri de posibil, dar neîmplinit, fermier se întrezăresc în nuvela Poneiul Roșu (The Red Pony), în care descrie cu nostalgie și violență cum se trăiește copilăria printre oameni și vite.
Nu știm să fi fost o copilărie fericită. Panseurile băiatului cu poneiul roșu și faptul că a fost nevoit să se întrețină făcând munci deloc ușoare indică influența unui tată sever. Viața de bărbat a lui Steinbeck, așa cum a fost ea mărturisită de una dintre femeile cu care s-a căsătorit, susține ipoteza că John ar fi preluat un model masculin și paternal nu tocmai minunat. Poate că a fost mai ușor pentru el să fie acel bărbat în literatură. E dificil spre imposibil ca în aceeași viață, să reușești triada mare scriitor, soț și tată admirabil. Și atunci alegi între scris și familie. Steinbeck pare să fi ales scrisul.
Ceea ce unii oameni găsesc în religie, un scriitor găsește în arta lui, o evadare către glorie.
Studentul Steinbeck și zilierul John
Sursa principală de inspirație a scriitorului au fost propriile experiențe legate de viața de fermier și lucrul cot la cot lângă cei mai săraci americani, mulți dintre ei imigranți. În vacanțe, dar și în facultate, John a muncit din greu pentru a-și plăti taxele de studii, dar cu toate eforturile sale, până la urmă a abandonat cursurile de literatură și biologie de la Stanford, în 1925.
Câteva joburi prestate de viitorul laureat Nobel
1919 – 1930
culegător de sfeclă
zugrav
producător de manechine din gips
muncitor la fermă
constructor
ghid turistic
îngrijitor
culegător de fructe
reporter
Cele mai lăudate romane ale sale, Oameni și șoareci (Of mice and men) și Fructele mâniei (The Grapes of Wrath), sunt rezultatul anilor în care s-a străduit să fie deopotrivă student și muncitor și a fost martor la firul ierbii al Marii Crize. În ambele romane, protagoniștii sunt oameni simpli, zilieri de circumstanță, care caută zadarnic să-și găsească un loc, un rost și o viață mai bună pe harta țării a cărei constituție garantează dreptul la libertatea de a căuta fericirea.
Femeia din fotografie, în vârstă de 32 de ani, era o culegătoare de mazăre care creștea șapte copii.
Înainte să ajungă vocea conștiinței americane, Steinbeck a scris vreme de zece, cinsprezece ani, fără a primi votul publicului ori bunăvoința criticilor. Primul său roman, Cupa de aur (Cup of Gold, 1929), biografie ficțională a lui Henry Morgan, „regele piraților“ englezi, n-a atras atenția. Un an mai târziu, a terminat o poveste cu crime și vârcolaci, pe care n-a publicat-o niciodată, considerând-o slabă. Anul trecut, moștenitorii au cerut zadarnic să fie scoasă de la sertar de agenția care îi execută drepturile de publicare. În mod paradoxal, Steinbeck le dă dreptate cu această declarație:
Cel mai valoros lucru din lume este mintea liberă care explorează continuu. Pentru asta aș lupta: pentru libertatea minții de a căuta în orice direcție, neabătută. Și aș mai lupta împotriva oricărei idei, religii ori guvern care limitează sau distruge individul. Asta este ceea ce sunt și asta e ce mă interesează.
În 1930, John se împrietenește cu biologul marin Ed Ricketts, care va deveni mentorul său în deceniul următor, învățându-l despre filozofie și biologie. Ricketts era un tip foarte liniștit, dar mucalit și sigur pe el și o adevărată enciclopedie umană. Cel mai intim prieten va fi sursa de inspirație pentru unul dintre cele mai carismatice personaje create de Steinbeck. Ed este Doc din Strada Sardinelor (Cannery Row).
Să scrii ca și cum așa ai fi trăit tu însuți. Pentru că ai trăit.
La începutul anilor ’30, Steinbeck publică trei romane, Pășunile Raiului (The Pastures of Heaven), Poneiul Roșu (The Red Pony) și Către un zeu necunoscut (To an Unknown God), însă va obține primul său succes de critică abia doi ani mai târziu cu Cartierul Tortilla (Tortilla Flat, 1935). Romanul, care se petrece în Monterey-ul natal, urmărește aventurile unor tineri pierde-vară, chiar înainte de instituirea prohibiției alcoolului. Ei sunt înfățișați prin comparație ironică cu cavalerii mesei rotunde aflați într-o permanentă căutare, respingând morala societății și bucurându-se de o viață dedicată vinului, camaraderiei și furtișagurilor.
Cartierul Tortilla i-a adus premiul Commonwealth și a fost ecranizat în 1942, cu Spencer Tracy, Hedy Lamarr și John Garfield, prieten al lui Steinbeck, în rolurile principale. Cu o parte din veniturile primite ca drepturi de adaptare, scriitorul a construit o fermă de vară în Los Gatos.
Steinbeck a început să scrie seria de romane californiene dedicate vieții oamenilor de rând din California în timpul Marii Crize – Nehotărâții sorți ai bătăliei (In Dubious Battle), Oameni și șoareci (Of Mice and Men) și Fructele Mâniei (The Grapes of Wrath). În aceeași perioadă, a publicat o serie de articole intitulată The Harvest Gypsies pentru San Francisco News, despre situația dificilă a muncitorului migrant.
Cele trei romane i-au adus statutul de scriitor de valoare, premiul Pulitzer în 1939, pentru Fructele Mâniei, dar și inevitabile critici din partea celor care susțineau că un portret atât de realist al Americii este sumbru și atentează la idilica imagine a visului american. Proverbialul vis american este mobilul personajelor din poveștile californiene ale lui Steinbeck, oameni simpli care pleacă la drum să caute bunăstarea. Ei sunt refugiații Castronului Prăfuit (The Dust Bowl), cum a fost numită perioada de recesiune de la jumătatea anilor ’30, care a ridicat inflația la 25% și a deșertificat Marile Câmpii ale Americii de Nord. Agricultura excesivă, seceta și eroziunea au transformat regiunea într-o vale seacă din care mii de familii sărăcite au fugit spre California, iluzoriu tărâm al făgăduinței.
Șoareci și oameni spune povestea răvășitoare a lui George și Lennie, doi muncitori migranți din California, personaje antagonice, dar complementare, legate de o strânsă prietenie. Romanul a fost apreciat de critici și numit de comitetul Nobel „capodoperă”. A fost pus în scenă de un teatru din New York și ecranizat de cinci ori pentru televiziune sau cinema. Cea mai recentă adaptare, regizată în 1992 de Gary Sinise, care a și jucat rolul lui George, îl are pe John Malkovich ca protagonist, în rolul lui Lennie.
După acest succes, Steinbeck a dat din nou lovitura cu Fructele Mâniei, roman inspirat de articolele despre agricultorii migranți scrise în San Francisco. Cartea urmărește destinele membrilor familiei Joad. Nevoiți să își abandoneze ferma sărăcită, oamenii își adună câteva lucruri și iau drumul pribegiei, alături de câteva animale, în căutarea unei vieți mai bune. Calea spre California este calea speranței, pe care familia Joad apucă fără să-și imagineze că, pentru unii dintre ei, acesta va fi ultimul drum.
Am încercat să scriu această carte așa cum sunt trăite viețile, nu cum se scriu cărțile.
Fructele mâniei a fost cea mai bine vândută carte din 1939, iar până în februarie 1940, fuseseră deja tipărite 430.000 de exemplare. A câștigat premiile Pulitzer, National Book Award și cartea de ficțiune preferată din 1939, votată de membrii American Booksellers. A fost adaptată pentru marele ecran în regia lui John Ford, cu Henry Fonda în rolul lui Tom Joad.
Opiniile politice ale lui Steinbeck, portretizarea negativă a capitalismului și simpatia sa pentru muncitori l-au făcut impopular, mai ales în California, căreia îi știrbise imaginea de promised land. Sub pretextul că Fructele mâniei este obscenă și denaturată, Consiliul de Supraveghere al Comitatului Kern a interzis cartea în școlile și bibliotecile finanțate din fonduri publice, în august 1939. Interdicția a durat până în ianuarie 1941.
După al doilea război mondial, John Steinbeck a fost corespondent de război pentru publicația New York Herald Tribune. O parte din reportajele sale se regăsesc în volumul A fost o dată un război (Once there was a war) și au inspirat romanul Luna a apus (The moon is down), tradus în 2022 de editura Polirom.
Ocupat de inamici, un orăşel liniştit ajunge să confrunte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nu doar cu violența invadatorilor, ci şi trădarea născută în comunitate. În ciuda eforturilor de a interzice romanul (în Italia fascistă simpla deținere a cărții se pedepsea cu moartea), a fost tradus în secret și sute de mii de copii circulau, ca cel mai popular text de propagandă. Rolul romanului în ridicarea moralului norvegienilor i-a adus lui Steinbeck elogii şi medalia Crucea Libertăţii Regele Haakon al VII-lea. A fost adaptat de autor pentru scenă şi ecranizat în 1943.
Autobuzul rătăcitor, unul dintre cele mai populare romane scrise de John Steinbeck, a fost tipărită în milioane de exemplare. Romanul prezintă o suită de personaje prinse în capcana propriilor ipocrizii, care vor să ajungă din California în Mexic. Nevoiţi să parcurgă drumul cu un autobuz rablagit botezat „Iubita”, protagoniştii îşi dau arama pe faţă, arătându-și neputințele și minciunile existenței.
A urmat romanul Perla (The Pearl, 1947), în care autorul ficționaliza o poveste auzită în La Paz, în 1940. Și-a descris cartea spunând că este „atât de mult ca o pildă încât aproape că nu poate fi”.
Articolele din A fost o dată un război includ descrieri ale vieții pe un transportor de trupe, o relatare despre eliberarea unui orășel sicilian, descrierea modului în care soldații americani au încercat să-și cultive legumele de care le era dor în grădinile englezești în care trăiau și o anecdotă despre un detașament de parașutiști americani, care au păcălit garnizoana germană de la Ventotene să se predea.
Tot în 1947, Steinbeck a făcut prima sa călătorie în Uniunea Sovietică împreună cu fotograful Robert Capa. Jurnal rusesc (A Russian Journal), volumul care adună la un loc experiențele de la Moscova, Kiev, Tbilisi, Batumi și Stalingrad, a fost ilustrat cu fotografiile lui Capa. În anul publicării, Steinbeck a fost ales membru al Academiei Americane de Arte și Litere.
La răsărit de Eden (East of Eden), cel mai amplu roman al lui Steinbeck și cartea pe care a considerat-o magnum opus-ul său a apărut în 1952. Inspirat de viața propriei familii, romanul reconstruiește povestea biblică a lui Cain și Abel în decorul Californiei. Acțiunea se întinde din timpul Războiului Civil până la sfârșitul Primului Război Mondial și urmărește conflictele dintre două generații de frați.
La răsărit de Eden (East of Eden), cel mai amplu roman al lui Steinbeck și cartea pe care a considerat-o magnum opus-ul său a apărut în 1952. Inspirat de viața propriei familii, romanul reconstruiește povestea biblică a lui Cain și Abel în decorul Californiei. Acțiunea se întinde din timpul Războiului Civil până la sfârșitul Primului Război Mondial și urmărește conflictele dintre două generații de frați.
Trei ani mai târziu, James Dean debuta în ecranizarea romanului lui Steinbeck.
După o perioadă în care locuiește în Somerset, Anglia, pentru a documenta o reinterpretare a legendei regelui Arthur – publicată după moartea sa, neterminată , John Steinbeck se întoarce acasă și pornește cu rulota într-un road trip extraordinar care va deveni ulterior ultimul său jurnal – Călătorii cu Charley (Travels with Charley: In search of America).
În cele 10 000 de mile parcurse cu Rosinanta, camioneta lui Steinbeck, cititorul ajunge să cunoască diversitatea americanilor, culturile locale și felul în care oamenii trăiesc: de la sate uitate de lume la metropole uimitoare; de la fermierul îngrijorat de viitor la localnicii din Maine care, ca să scape turiști, sunt în stare să le indice trasee greșite.
Ultimul roman al lui Steinbeck, Iarna vrajbei noastre (The winter of our discontent, 1961) are ca subiect degradarea valorilor morale în Statele Unite. Cartea are un ton foarte diferit de poziția amorală și ecologică a lui Steinbeck din romanele care l-au consacrat inițial și nu a avut succes la critici, fiind considerată de unii o simplă rescriere a Fructelor mâniei.
Un Nobel pe care Vă spun drept, nu-l merit
În 1962, John Steinbeck a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pentru „scrierea sa realistă și imaginativă, care combină umorul simpatic cu o percepție fină a realităților sociale”. Nu s-a bucurat de marea reușită, deoarece decizia Comitetului Nobel a fost puternic criticată de presa suedeză și de criticii literari americani. Steinbeck însuși, întrebat în ziua anunțului dacă merită Nobelul, a răspuns „Vă spun drept, nu.” În discursul de acceptare a trofeului, mai târziu în cursul anului, la Stockholm, el și-a descris misiunea de creator de literatură astfel:
Scriitorul este delegat să declare și să celebreze capacitatea dovedită a omului pentru măreție a inimii și a spiritului, pentru eleganță în înfrângere, pentru curaj, compasiune și dragoste. În războiul nesfârșit împotriva slăbiciunii și disperării, acestea sunt steagurile strălucitoare ale speranței și emulării. Consider că un scriitor care nu crede în perfectibilitatea omului nu are dăruire și nici apartenență la literatură.
Colos al literaturii americane de început de secol XX, John Steinbeck este astăzi considerat creatorul literaturii Marii Crize, vocea americanilor de rând și a destinului lor tarat de sărăcie și nedreptate.
Recomandare pentru fanii Steinbeck
O viziune contemporană asupra discrepanței dintre visul american și viața americană, asemănătoare celei pe care Steinbeck a reflectat-o în literatura sa, se regăsește în Ținutul Nomazilor. Cum să supraviețuiești în America secolului 21, de Jessica Bruder. Jurnalista The New York Times a trăit o vreme într-o rulotă, alături de cei mai săraci dintre americani, pentru a-și scrie cartea. Adaptarea volumului, regizată de Chloe Zhao, Nomadland, a câștigat premiile Oscar pentru cel mai bun film, cea mai bună regie și cea mai bună actriță în rol principal – Frances McDormand (2021).
Dă-i înainte cu Răsfoiala
Romanul horror al lui Steinbeck rămâne ascuns. Agenții săi refuză publicarea.
Recenzie Poneiul Roșu, John Steinbeck
TOP cărți recomandate de Oprah Book Club – toate titlurile disponibile în limba română
rasfoiala.com 
Visul american a fost mai degrabă o mare reușită propagandistică.Așa au fost atrași milioanele de emigranți care au construit America.P
entru cei mai mulți visul a rămas doar vis,nu s-a materializat.
ApreciazăApreciază
Era bine să fi comentat pe pagina noastră de Facebook, unde s-a strâns o ceată de comentatori ultragiați de titlul articolului. 🙂
ApreciazăApreciază