NOUTATE “Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante, în librăriile românești

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Volumul de eseuri le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală. Ediția în limba română, apărută în traducerea Ceraselei Barbone și editată în condiții grafice deosebite, a plecat zilele acestea către librăriile fizice și online din întreaga țară.

cartepedia.ro

Despre Invențiile ocazionale, eseuri de Elena Ferrante

Recentul volum continuă proiectul colecției sale de scrieri non-ficționale Frantumaglia din 2016: asamblarea de fragmente narative ca părți constitutive ale identității scriitorului. Spre deosebire de volumul anterior, care a luat naștere ca o carte ce reunea corespondență diversă, interviuri și fragmente nepublicate ale Elenei Ferrante, Invențiile ocazionale sunt o cartografiere mai coerentă și mai închegată a lumii interioare și a vieții cotidiene a scriitoarei. Regăsim aici multe din dorințele, temerile, ambițiile și eșecurile sale, Elena Ferrante dezvăluind o fărâmă autentică din ea însăși.

„Aceste texte au apărut după ce am scotocit direct în memorie în căutarea unei mici experiențe reprezentative; am dat, fără să mă gândesc, peste convingeri formate despre cărți citite cu mulți ani în urmă, cu care am pierdut și apoi am reluat legătura grație altor lecturi, am urmărit intuiții neașteptate, produse de aceeași nevoie de a scrie, am ajuns la concluzii abrupte din cauza spațiului de acum epuizat. În fine, a fost un exercițiu nou: de fiecare dată coboram în grabă găleata în interiorul unui abis întunecos al minții mele, trăgeam în sus o frază și așteptam cu neliniște să urmeze altele”, mărturisea Elena Ferrante în cadrul unui interviu.

Subiectele textelor reunite în volum, publicate timp de un an de zile de cunoscutul cotidian britanic The Guardian, sunt extrem de variate: de la prima dragoste la schimbările climatice, de la amintiri din copilărie la violența de gen și încercările maternității, prietenia dintre femeii sau competiția dintre scriitoare.

ro.loccitane.com

„Mă preocupa tot ce ține de aceste vremuri, dar ideea că mare parte din specia umană – copii, femei, bărbați – îndură în feluri diferite efectele inegalității mi se pare nucleul tuturor chestiunilor care ne epuizează fizic și psihic”, a mai declarat autoarea.

La fel ca și în cazul romanelor sale, apariția volumului Invențiile ocazionale a fost însoțită de cronici entuziaste semnate de critici de la cele mai importante publicații ale lumii: „vocea Elenei Ferrante este limpede, elocventă și plină de forță“ (The New York Times), „o polifonie tematică, o adevărată desfășurare epica a gândurilor un laborator de scriitură și o poetică a dimensiunii aparent obișnuite a vieții“ (Tiziana De Rogatis), „o experiență extraordinară; în scrisul Elenei Ferrante palpită o candoare neliniștitoare și plină de forță” (The Boston Globe).

Despre Elena Ferrante

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numită „Febră Ferrante“. Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți precum James Wood, John Freeman sau Eugenia Williamson. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie. La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămân și Povestea fetiței pierdute, romanele Fiica ascunsă, Iubire amară, Zilele abandonului și Viața mincinoasă a adulților, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajă. Povestea fetiței pierdute a fostnominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher BookAwards (2016). Tetralogia Napolitană este ecranizată de HBO sub forma unui miniserial. Cea mai recentă adaptare este cea a romanului Fiica ascunsă, debutul în regie al actriței Maggie Gyllenhaal, ecranizare nominalizată la cele mai importante premii în cinematografie ale anului 2022, ce reunește nume importante ale cinematografiei, precum Olivia Colman, Dakota Johnson, Peter Sarsgaard, Jessie Buckley sau Paul Mescal.

cartepedia.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: