Iubitorii de carte care-și planifică și urmăresc anul de lecturi pe Goodreads au votat, în ultimele săptămâni, cele mai îndrăgite cărți ale anului 2022 la Goodreads Choice Awards. Pentru fiecare dintre cele 17 categorii de la Premiile Goodreads, corespondente genurilor literare, au votat între 22.000 – 200.000 de cititori. Cele mai multe voturi le-a primit autobiografia actriței Jeanette Mccurdy, I’m glad my mom died.
Cinci dintre autoarele preferate în 2021 s-au menținut între câștigătoarele premiilor Goodreads din acest an – Taylor Jenkins Reid, Sarah J. Mass, Emily Henry, Amanda Gorman, Victoria Schwab.
Acestea sunt cele mai bune cărți ale anului 2022, conform cititorilor Goodreads. (Nota bene – am păstrat titlul în engleză al cărților care încă nu au fost traduse.)
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
FICȚIUNE
Mâine, mâine, poate mâine, Gabrielle Zevin
(90,971 voturi)

Cu romanul său despre viață, dragoste, faimă, eșecuri și design de jocuri video, admirat de cititori de pretutindeni, Gabrielle Zevin duce poveștile de dragoste la un alt nivel. Cartea a fost, de asemenea, selectată drept cartea anului de către editorii Amazon Books și va fi în curând ecranizată – Zevin lucrează în prezent la scenariu.
MISTER ȘI THRILLER
Camerista, Nita Prose
(78.403 voturi)

Am citit Camerista imediat ce-a apărut în română (vezi recenzia). E romanul ideal de luat cu tine într-o scurtă vacanță, se citește rapid, te păcălește onorabil despre cine a făcut-o, este duios atât cât să-ți dea o stare bună și are și un pic de dragoste întrețesută prin povestea de suspans.
FICȚIUNE ISTORICĂ
Carrie Soto Is Back, Taylor Jenkins Reid
(100,745 voturi)

La vârsta de 37 de ani, fosta campioană la tenis Carrie Soto revine pe teren pentru a-și trasa moștenirea sportivă, pentru a-și învinge tânăra rivală și pentru a-și dovedi unele lucruri sieși, dar și celorlalți. Jenkins Reid a câștigat la categoria Ficțiune istorică și în 2019 și anul trecut pentru parabola pop a anilor 1970, Daisy Jones and the Six, respectiv cu Scandalul din Malibu.
Între învinsele acestei categorii se numără Violeta Isabelei Allende și unul dintre volumele Outlander de Diana Gabaldon.
FANTEZIE
Casa cerului și a aerului, Sarah J. Mass
(105,718 voturi)

Sarah J. Maas câștigă al șaptelea Goodreads Choice Award și al treilea consecutiv la categoria fantezie cu cea mai recentă carte din populara serie Orașul Semilunii. Îngeri, demoni, aventură, iubire și suspans sunt elementele cu care Maas își construiește lumile fantastice în care au ajuns milioane de cititori tineri.
DRAGOSTE
Booklovers, Emily Henry
(175.857 voturi)

Emily Henry ia premiul pentru cea mai bună poveste de dragoste pentru al doilea an consecutiv, după ce anul trecut a cucerit cititoarele cu romanul Întâlniri în vacanță. Booklovers continuă rețeta de succes care-a consacrat-o cu o altă poveste despre dragoste combinată cu dragoste… de cărți.
SCIENCE FICTION
Sea of tranquility, Emily St. John Mandel
(92.831 voturi)

Emily St. John Mandel câștigă la gala GCA primul ei premiu pentru cea mai bună carte a anului cu o poveste uimitoare despre călătorii în timp, colonizare a lunii și ciuma de pe insula Vancouver, de la 1912. Cu povești ca Sea of Tranquility și Station Eleven, Mandel trasează noi teritorii în science – fiction -ul secolului XXI.
HORROR
Imagini ascunse, Jason Rekulak
(35.457 voturi)

Abia am primit cartea lui Rekulak de la Nemira (încă miroase a cerneală de tipar) și, înainte să scriu articolul, am citit câteva zeci de pagini, de test. Dacă n-avem treabă, n-o mai lăsam din mână.
Abia ieșită de la dezintoxicare, Mallory se angajează babysitter pentru a avea grijă de Teddy, puștiul de cinci ani al familiei Maxwell. Noua slujbă îi oferă stabilitatea de care are mare nevoie, dar și surprize bizare. Într-o zi, copilul mâzgălește între desenele lui obișnuite un bărbat care târăște în pădure cadavrul unei femei.
Uimitor cât de multe femei au concurat (și au pierdut) la categoria asta. Îngrozitor! (sic)
UMOR
The Office BFFs: Tales of The Office from Two Best Friends Who Were There, Jenna Fischer, Angela Kinsey
(37.551 voturi)

Versiunea americană a serialului britanic de televiziune The Office a evoluat într-o comedie de renume. Această carte de memorii scrisă la patru mâini, din culise, le are ca autoare pe Jenna Fischer (Pam) și Angela Kinsey (Angela), două dintre protagonistele serialului. Cartea a cucerit un public uriaș cu înțelepciunea și căldura sa.
David Sedaris și comediana Molly Shannon sunt printre autorii care au ratat premiul.
NON-FICȚIUNE
The Atlas of the Heart, Brene Brown
(34,200 voturi)

Adaptată deja de HBO și disponibilă pe platformă, The Atlas of the Heart (Atlasul sufletului) este un proiect inventiv de nonficțiune care explorează 87 de emoții și experiențe care, în viziunea autoarei, alcătuiesc o viață cu adevărat plină de sens. Lucrările lui Brown se bazează pe mai multe discipline, iar priceperea ei în domeniile știință și storytelling au transformat-o într-o personalitate culturală.
Doctorii Julie Smith (De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum) și Gabor Mate (Mitul Normalității) sunt printre cei care au pierdut șansa la un GCA anul acesta.
MEMORII ȘI AUTOBIOGRAFII
I’m glad my mum died, Jeanette Mccurdy
(202.606 voturi)

La treizeci de ani, Jeanette are deja o carieră în domeniul artelor – actriță (iCarly), regizoare și scriitoare. A fost însă nevoită să plătească scump celebritatea, ca victimă a abuzurilor mamei sale, mărturisite în memoir-ul său impresionant, apreciat de critici și – iată – și de cititori.
Trivia. Autobiografiile Violei David și a lui Matthew Perry abia au reușit să adune 15% dintre voturile acordate de cititori câștigătoarei. Cartea care a convins publicul anul trecut a fost Plângând la supermarket.
ISTORIE ȘI BIOGRAFIE
Bad Gays: A Homosexual History, Huw Lemmey
(22.711 voturi)

Bazat pe un podcast popular, Bad Gays este o variațiune răutăcioasă pentru abordarea convențională a istoriei populare. În loc să se concentreze pe eroi și personalități LGBTQ, cartea prezintă profilurile diverșilor răufăcători, pungași și băieți răi din istorie. Documentată cu atenție și discret subversivă, Bad Gays este un omagiu adus vieții neexemplare.
ROMANE GRAFICE ȘI BENZI DESENATE
Heartstopper Volume 4, Alice Oseman
(138,174 voturi)

Un favorit mai vechi al celor care frecventează Goodreads, seria de romane grafice YA a lui Alice Oseman este o poveste de dragoste între doi băieți. Seria manga, aclamată de critici, abordează teme legate de dragoste, loialitate și boli mintale cu empatie și o narațiune vizuală sofisticată. Adaptarea în serial TV este acum pe Netflix.
POEZIE
Call us what we carry, Amanda Gorman
(49.251 voturi)

Autoare, activistă și prima americancă care a primit distincția Tânăr Poet Laureat în Statele Unite, Amanda Gorman a câștigat un public universal când a interpretat poemul său „The Hill We Climb” la învestirea președintelui Joe Biden. Noua ei colecție de poezii reunește peste 70 de titluri și este a doua victorie consecutivă a lui Gorman la GCA.
Îndrăgitul poet Ocean Vuong a fost al doilea cel mai votat de cititori.
ROMAN DE DEBUT
Lecții de chimie, Bonnie Garmus
(64,107 voturi)

Debutul isteț și amuzant al autoarei Bonnie Garmus urmărește destinul genialei Elizabeth Zott, care își folosește succesul în laboratorul de chimie – și mai târziu, ca vedetă improbabilă a unei emisiuni culinare – pentru a schimba status quo-ul femeilor din America represivă a anilor 1960. O adaptare a romanului Lecții de chimie este programată pentru Apple TV anul viitor, cu Brie Larson în rolul principal.
FICȚIUNE YOUNG ADULT
Ultimul Gambit, Jennifer Lynn Barnes
(72.606 voturi)

După ce a obținut nominalizări cu cărțile precedente, îndrăgita serie de romane polițiste YA a lui Jennifer Lynn Barnes obține în sfârșit victoria cu ultimul episod. Jocurile moștenirii sunt puzzle-uri de ultimă generație, pline de ghicitori întortocheate, indicii și câte un triunghi amoros de ocazie.
FANTEZIE YOUNG ADULT
Gallant, V.E. Schwab
(40,467 voturi)

Cu Gallant, V.E. Schwab (Viața invizibilă a lui Addie LaRue) împletește ițe noi și aduce perspective interesante în vechea tradiție gotică a tinerelor femei curajoase și cea a conacelor înfricoșătoare. Este al doilea Goodreads Choice Award pentru Schwab, ea a mai câștigat premiul SF din 2018 cu primul ei roman SF pentru adulți, Vengeful.
LITERATURĂ PENTRU COPII
I Am Quiet: A Story for the Introvert in All of Us, Andie Powers, Betsy Petersen
(26.266 voturi)

Autoarea Andie Powers și ilustratoarea Betsy Petersen au creat o experiență frumoasă și plină de compasiune în materie de cărți ilustrate cu I Am Quiet, povestea tânărului introvertit Emile și a imaginației sale uimitoare. Oamenii timizi pot fi tăcuți, dar oamenii tăcuți nu sunt neapărat timizi.