Poveștile care au supraviețuit peste secole celorlalte care râvneau la titlul Clasic au făcut-o pentru că vorbesc despre teme universale ale umanității, împărtășite dincolo de granițe reale și culturale. Dar și pentru că se deschid cititorului cu fraze memorabile, adeseori citate de către critici și cititori datorită frumuseții, familiarității, îndrăznelii sau ineditului.
Răsfoiala vă prezintă lista cu 13 cele mai frumoase începuturi de romane clasice ale literaturii universale. Îndemn – pentru cei care n-au ajuns la ele, să îndrăznească să pună mâna pe carte.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Începuturi celebre de romane clasice
Doamna Bovary, Gustave Flaubert

„Eram în sala de meditaţie, când directorul intră urmat de un elev nou, îmbrăcat orăşeneşte, şi de un băiat de serviciu, care aducea un pupitru din cele mari”.
Anna Karenina, Lev Tolstoi

„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”.
Crimă şi pedeapsă, F.M. Dostoievski

„La începutul lunii iulie, pe o vreme extraordinar de călduroasă, un tânăr ieşi pe înserate din cămăruţa lui închiriată de pe ulicioara S… și o porni agale pe stradă, oarecum nehotărât, spre podul K…
Mândrie și prejudecată, Jane Austen

Este un adevăr universal recunoscut că unui bărbat singur, care a reușit să agonisească o avere considerabilă, nu-i mai lipsește decât o nevastă.
Lolita, Vladimir Nabokov

Lolita, lumina vieții mele, focul trupului meu.
Păcatul meu, sufletul meu.
O mie nouă sute optzeci și patru, George Orwell

Era o zi frumoasă, dar friguroasă, de aprilie, iar orologiul bătea orele treisprezece.
Poveste din două orașe, Charles Dickens

A fost cea mai bună dintre vremuri, a fost cea mai rea dintre vremuri,
a fost epoca înțelepciunii, a fost epoca prostiei, a fost epoca credinței,
a fost epoca incredulității, a fost anotimpul Luminii, a fost anotimpul Întunericului, a fost primăvara speranței, a fost iarna deznădejdii.
Străinul, Albert Camus

Mama a murit astăzi. Sau poate ieri, nu știu. Am primit o telegramă de la azil. „Mama decedată. Înmormântarea mâine. Sincere condoleanțe.” Asta nu înseamnă nimic. Poate că a fost ieri.
Marele Gatsby, F. Scott Fitzgerald

Pe vremea când eram mai tânăr și mai vulnerabil, tata mi-a dat un sfat care de atunci mi-a rămas mereu prezent în minte.
Metamorfoza, Franz Kafka

„Când Gregor Samsa s-a trezit într-o dimineață din vise neliniștitoare, s-a găsit în patul său transformat într-o insectă gigantică.”
Dă-i înainte cu Răsfoiala
SCRIITORI CLASICI „Dragostea. 12 povestiri”, de A.P. Cehov
INEDIT Marii scriitori și carierele lor ratate. Christie, Kafka, Wilde & co
NEW YORK TIMES “Să ucizi o pasăre cântătoare” este cea mai bună carte din ultimii 125 ani








Un gând despre “TOP 13 Cele mai frumoase începuturi de roman din clasicii literaturii universale.”