PRIMUL ROMAN Concurs de debut literar

ACTUALIZARE Marele premiu al concursului, în valoare de 10.000 lei, i-a revenit romanului Translucid de Ligia Pârvulescu, poetă și avocată, volum ce va fi publicat în luna octombrie în colecția Biblioteca de Proză Contemporană, a Editurii Litera. Pe locurile următoare s-au clasat romanele Încotro de îndreptăm de Pavel Nedelcu (Premiul al II-lea) și Femei de iasomie de Ionel Bușe (Premiul al III-lea), câștigătorii … Mai mult PRIMUL ROMAN Concurs de debut literar

NOUTATE Una dintre cele mai așteptate cărți ale anului, “Klara și soarele” de Kazuo Ishiguro

“Klara și soarele”, primul roman scris de Kazuo Ishiguro, după câștigarea Nobelului pentru Literatură în 2017, și una dintre lecturile verii recomandate de The Guardian, a apărut săptămâna aceasta și în limba română. Citește recenzia aici. Personajul central al cărții este androida Klara, o inteligenţă artificială menită să țină de urât copiilor şi adolescenţilor. În … Mai mult NOUTATE Una dintre cele mai așteptate cărți ale anului, “Klara și soarele” de Kazuo Ishiguro

NOUTATE A apărut ediția revăzută a Jurnalului lui Franz Kafka

Zilele acestea va ajunge în librăriile din țară o ediție revăzută a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI. World Fiction într-un format grafic deosebit. Una dintre cele mai importante cărți ale secolului trecut, Jurnalul este descris de publicația The New Yorker drept „capodopera literară a lui Kafka”. Notele diaristice ale lui Kafka, scrise … Mai mult NOUTATE A apărut ediția revăzută a Jurnalului lui Franz Kafka

ASTĂZI Gala Premiilor Gopo în direct pe premiilegopo.ro și TIFF Unlimited

Marți, 29 iunie 2021, Gala Premiilor Gopo sărbătorește cele mai importante realizări ale cinematografiei românești ale anului 2020, desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. Cea de-a XV-a ediție a Galei Premiilor Gopo, al cărei amfitrion este actorul Adrian Nicolae, e un prilej de întâlnire și respiro pentru profesioniștii din industrie, care se vor revedea la … Mai mult ASTĂZI Gala Premiilor Gopo în direct pe premiilegopo.ro și TIFF Unlimited

Cititorii din toată lumea salvează librăria palestiniană bombardată luna trecută

Cea mai populară librărie din Gaza va fi reconstruită și dotată datorită cititorilor din întreaga lume care donează pentru ea. Librăria pe două etaje a lui Samir Mansour, deschisă în anul 2000, a fost făcută una cu pământul de bombardamentele din mai 2021, scrie The Guardian. Colecta pentru librărie a fost inițiată de doi avocați … Mai mult Cititorii din toată lumea salvează librăria palestiniană bombardată luna trecută

TIFF Renumitul dansator Sergei Polunin pentru prima oară în România

Sergei Polunin, unul dintre cei mai talentați dansatori ai generației sale, vine pentru prima dată în România, invitat special al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfășura între 23 iulie și 1 august 2021, anunță organizatorii. Admiratorii săi vor avea ocazia să-l întâlnească joi, 29 iulie, de … Mai mult TIFF Renumitul dansator Sergei Polunin pentru prima oară în România

RECENZIE Nadia și Securitatea (sau Nadia și Suferința)

Acest articol e mai mult decât recenzia cărții lui Stejărel Olaru, Nadia și Securitatea, pentru că și volumul biografic este mai mult decât o colecție a dărilor de seamă din arhivele fostei Securități. Este, inevitabil, o istorie a relației dintre Nadia Comăneci și Bela Karolyi, antrenorul său. O istorie a anilor care au făcut-o pe … Mai mult RECENZIE Nadia și Securitatea (sau Nadia și Suferința)

GRATUIT Filmele străine nominalizate la Premiile Gopo se văd pe TIFF UNLIMITED

Producțiile nominalizate anul acesta la Gala Premiilor Gopo, categoria “Cel mai bun film european”, pot fi vizionate gratuit în weekend pe platforma TIFF UNLIMITED. Filmele vor fi disponibile gratuit 24 de ore, astfel: VINERI, 18 iunie, 2021 20:00 – „Les Miserables”/ „Mizerabilii” (r. Ladj Ly | Franța | distribuitor: Independența Film) Inspirat din revoltele anului … Mai mult GRATUIT Filmele străine nominalizate la Premiile Gopo se văd pe TIFF UNLIMITED

FRANȚA Mircea Cărtărescu, „probabil cel mai bun scriitor din lume”, scrie ziarul L’Obs

Cine poate să se pună cu Mircea Cărtărescu? scrie ziarul francez Le Nouvel Observateur (L’Obs) în deschiderea recenziei “Melancoliei”, publicată zilele trecute. Articolul abundă de comparații onorante și îl numește pe autorul român candidat la titlul cel mai bun scriitor din lume și inventator al unui nou curent literar. „Oricât de absurdă e ideea în … Mai mult FRANȚA Mircea Cărtărescu, „probabil cel mai bun scriitor din lume”, scrie ziarul L’Obs

Absolvenții de 10 la BAC intră gratuit la Untold și Neversea

Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea continuă și anul acesta campania ,,BAC DE 10”. Absolvenții de liceu care obțin nota 10 la examenul de Bacalaureat vor avea acces gratuit la edițiile Untold și Neversea din 2021. De asemenea, tinerii care promovează Bacalaureatul, inclusiv în sesiunea de toamnă, pot primi câte un voucher valoric care oferă reduceri … Mai mult Absolvenții de 10 la BAC intră gratuit la Untold și Neversea

INEDIT 10 cuvinte bizare & utile despre care nu știai că există

AVAȘ sn Loc liber, curățat de arbuști și mărăcini. STRIDÓR s. n. (Med.) Zgomot șuierător al respirației, specific în cazuri de spasm sau de a laringelui. LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. TIMÍE s. f. (Psih.) Stare afectivă obișnuită … Mai mult INEDIT 10 cuvinte bizare & utile despre care nu știai că există

PROTEST Jeanette Winterson și-a incendiat propriile cărți

Că tot scriam săptămâna trecută despre cărți cenzurate și focuri de carte ale naziștilor… Uite că există scriitori care n-au nevoie de cenzură și dictatură. Își distrug singuri propriile creații. Jeanette Winterson, probabil cea mai originală voce literară a Marii Britanii, a ars zilele trecute câteva noi exemplare ale cărților ei, revoltată de prezentările alese … Mai mult PROTEST Jeanette Winterson și-a incendiat propriile cărți

Cineaști de renume filmează la București „Copiii din canale”, proiect de artă participativă și incluziune comunitară

Bradamante film, alături de o prestigioasă echipă internațională de cineaști realizează în iunie, la București, proiectul „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”. Echipa filmului își propune să aducă în atenția publicului un fenomen aproape inobservabil, din cauza specificului său: viața copiilor din canale. Serialul documentar va urmări ceas cu ceas desfășurarea vieții obișnuite într-o … Mai mult Cineaști de renume filmează la București „Copiii din canale”, proiect de artă participativă și incluziune comunitară

Genul feminin domină lista recomandărilor de carte estivale The Guardian

44 din 50 de titluri de carte recomandate pentru vara aceasta de publicația The Guardian sunt scrise de femei. Lista “Summer reading: the 50 hottest new book everyone should read”, apărută zilele trecute, este deschisă de ultimul roman al Patriciei Lockwood, “Nimeni nu vorbește despre asta”. Naratoarea acestui roman devine faimoasă datorită postărilor sale de … Mai mult Genul feminin domină lista recomandărilor de carte estivale The Guardian

Recenzie 20 de ani în Siberia, Anița Nandriș Cudla

Foarte greu m-am lăsat convinsă să mă apuc de memoriile Aniței Nandriș Cudla, 20 de ani în Siberia. Îmi imaginam o carte neprietenoasă, friguroasă, asemănătoare teritoriului numit Siberia. Îmi imaginam izolare. Foame. Oprimare. Boală. Dezumanizare. Îmi imaginam o lume stearpă și urâtă cum nu e deloc lumea lăuntrică a femeii care a scris această mărturie … Mai mult Recenzie 20 de ani în Siberia, Anița Nandriș Cudla

Muzeul Pandemiei și cel al Colectivizării în premieră la Noaptea Muzeelor 2021

Cea de-a 17-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie 2021, la nivel naţional. Organizatorii anunță expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive și evenimente online. Anul acesta sunt incluse în circuitul nocturn, pentru prima oară, expoziţia „Identităţi Fragile”, din viitorul Muzeu al Pandemiei, al Rezidenţei BRD Scena9 … Mai mult Muzeul Pandemiei și cel al Colectivizării în premieră la Noaptea Muzeelor 2021

Cărturești Verona, distinsă cu titlul Librăria Anului la Târgul de Carte Londra

Găzduită de monumentul istoric Casa Dimitrie Sturza și deschisă la început de mileniu, Cărturești Verona a fost prima librărie bucureșteană care a lansat cititorilor o invitație la experiența lecturii. Un salt enorm de la sterilele librării comuniste, cu miros chimic, ticsite de caiete, blocuri de desen, sticle cu cerneală și creioane la un univers magic … Mai mult Cărturești Verona, distinsă cu titlul Librăria Anului la Târgul de Carte Londra

Recenzie Apeirogon, Colum McCann

Durerea văzută din văzduh. Durerea din ură. Durerea subterană. Durerea din vârf. Durerea din gloanțe. Durerea mută. Durerea rea. Durerea care te scufundă. Durerea care te umilește. Durerea omucigătoare. Durerea de a nu putea uita. Durerea recurentă. Durerea pierderii (există altfel de?). Durerea fulger. Durerea naționalistă și durerea antisemită. Durerea care nu se sfârșește. Durerea … Mai mult Recenzie Apeirogon, Colum McCann